Andrei Mardari / NewsMaker

Reacţia lui Sergiu Litvinenco, după ce apărarea lui Stoianoglo a anunțat că CEDO are întrebări către Guvern 

Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco spune că orice persoană are dreptul să aibă propria strategie de apărare. Totuși, el menționează că nimeni nu îl va convinge că „implicarea deschisă a unei instituții de drept în lupta dintre clanurile oligarhice ar avea ceva cu statul de drept”. Reacția oficialului vine după ce avocatul lui Stoianoglo, Victor Munteanu, a publicat o listă de întrebări din partea CEDO adresate Guvernului moldovenesc.

„Fără îndoială, că orice persoană are dreptul să aibă propria strategie de apărare. Inclusiv pe partea de comunicare publică și prin posibilitatea de a face referire la principiile statului de drept. Dar una este să invoci statul de drept și cu totul altceva este să promovezi valorile statului de drept și supremației legii”, a scris Litvinenco, pe Facebook.

Tot el a adăugat că nimeni și niciodată nu îl va convinge că „implicarea deschisă a unei instituții de drept în lupta dintre clanurile oligarhice și transformarea acesteia în actor activ care eliberează unii hoţi şi îi absolvește de răspundere pe alții ar avea de ceva cu statul de drept”.

„O justiție este selectivă atunci când ea face politică în favoarea unor grupări, iar acest fapt nu poate să nu contravină principiilor statului de drept şi de supremaţie a legii”, a conchis Litvinenco.

***

De menționat că pe 28 iunie, avocatul lui Stoianoglo, Victor Munteanu, a anunțat că CEDO a publicat o listă de întrebări adresate Guvernului Republicii Moldova în legătură cu dosarul penal în care este cercetat procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo. În special, CEDO se interesează dacă au fost motive suficiente pentru a-l plasa pe Stoianoglo în arest la domiciliu.

De asemenea, Curtea europeană a cerut explicații Guvernului de ce autoritățile i-au interzis lui Alexandr Stoianoglo să participe la întruniri publice și să comunice cu presa pe durata procedurilor penale în privința sa – spune avocatul.

La scurt timp, după ce apărarea lui Stoianoglo a făcut anunțul cu privire la CEDO, reprezentanții Ministerului Justiției al Republicii Moldova au calificat declarația avocatului drept „încercare de manipulare grosieră a opiniei publice”. Totodată, cei de la minister au menționat că poziția Guvernului în cazul lui Stoianoglo va fi prezentată până la 22 septembrie 2022.

Informația că CEDO s-a adresat Guvernului Republicii Moldova cu privire la plângerea lui Stoianoglo a fost cunoscută la 1 iunie. Atunci, Ministerul Justiției a explicat că CEDO examinează două plângeri de la Stoianoglo. Una din ele se referă la revocarea din funcție a procurorului general, a doua – restrângerea libertății.

Amintim că Alexandr Stoianoglo a fost suspendat din funcția de procuror general în data de 5 octombrie 2021. Consiliul Superior al Procurorilor a aprobat inițierea dosarului penal pe numele lui Stoianoglo în urma plângerii depuse de deputatul PAS Lilian Carp. În total, au fost formulate cinci capete de acuzare. Într-un caz, ancheta a fost finalizată și transmisă în judecată.

Ulterior, pe numele lui Stoianoglo au fost inițiate și alte dosare. Un dosar are la bază plângerea fostului șef al Procuraturii Anticorupție Viorel Morari. Stoianoglo este acuzat de „încălcarea dreptului la viața privată” și dezvăluirea unor informații confidențiale din dosarul penal în care era vizat Morari.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldtelecom

Concursul pentru șefia Moldtelecom, încheiat anticipat. Ambii candidați s-au retras

Concursul pentru funcția de director general al Moldtelecom s-a încheiat anticipat joi, 3 septembrie, după ce ambii candidați admiși în procesul de selecție s-au retras din concurs. Anunțul a fost făcut de Agenția Proprietății Publice (APP).

Concursul pentru funcția de director general al S.A. „Moldtelecom” s-a încheiat anticipat. Decizia vine după retragerea din concurs a ambilor candidați admiși în procesul de selecție. În aceste condiții, procedura de concurs nu mai poate fi continuată în formula actuală”, a transmis APP.

Agenția Proprietății Publice a menționat că va informa despre eventualele decizii privind organizarea unui nou concurs.

Amintim că concursul pentru funcția de director general al „Moldtelecom” a fost lansat de APP pe 2 iunie 2026. Termenul-limită pentru depunerea dosarelor a fost 16 iunie, iar pe 19 iunie Comisia de selectare a anunțat rezultatele preselecției. În urma acestei etape, în cursa pentru conducerea companiei au rămas doi candidați: directorul general interimar al „Moldtelecom”, Viorel Motorniuc, și fostul director B2B al „Orange Moldova”, Andrei Preașcă.

***

Moldtelecom este operatorul național de comunicații electronice și una dintre cele mai importante companii de stat din Republica Moldova. Compania a fost fondată în 1993, iar în 1999 a fost reorganizată în societate pe acțiuni, statul deținând în prezent, prin Agenția Proprietății Publice, 100% din acțiuni. Moldtelecom furnizează servicii de telefonie fixă și mobilă, internet și televiziune digitală.

În 2025, Moldtelecom a raportat venituri din vânzări de aproximativ 1,68 miliarde de lei și un profit net de 137,5 milioane de lei. Compania avea la sfârșitul anului 2025 peste 2 000 de angajați.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: