Andrei Mardari | NewsMaker

Recean a promis tarife mai mici la gaz. De când se preconizează o ieftinire

Premierul Dorin Recean a spus că în noul sezon de încălzire, Republica Moldova va intra cu tarife mai mici la gaz. Declarația a fost făcută pe 2 mai, în cadrul unor declarații de presă. 

„Guvernul are o preocupare în ceea ce privește prețul la energie. Iată am făcut primul pas și am realizat descreșterea tarifelor la energia electrică. Acum, eu și membrii Guvernului lucrăm ca în următoarea etapă, în maximum câteva luni, să putem să micșorăm și tarifele la gaze”, a comunicat Recean.

Potrivit oficialului, „Guvernul întreprinde măsurile necesare”.

„Iată și Energocomul și membrii Guvernului au fost în România, au fost în Grecia ca să exploreze toate posibilitățile pentru a achiziționa gaz la prețuri mai ieftin și respectiv asta trebuie să ducă la descreșterea tarifelor și aveți promisiunea mea că în noul sezon vom intra cu tarife mai mici”, a conchis premierul.

Din 1 octombrie 2022, consumatorii casnici din Republica Moldova achită 29 de lei şi 27 de bani pentru un metru cub de gaz natural, două ori mai mult faţă de tariful din ianuarie 2021. Pe perioada rece a anului, Guvernul a compensat parțial tariful, în funcție de gradul de vulnerabilitate al consumatorilor. Compensațiile, însă, nu mai sunt oferite din 1 aprilie 2023.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: