gov.md

Recean, „în spatele” companiei aeriene care încearcă să intre pe piața din Moldova? Ce spune ministrul Bolea VIDEO

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, spune că nu cunoaște nimic despre compania aeriană Polaris, aflată în procesul de obținere a Certificatului de Operator Aerian (AOC), document necesar pentru operarea zborurilor comerciale, și nici despre persoanele care s-ar afla în spatele acesteia. Declarațiile au fost făcute pe 1 iulie, înainte de ședința Guvernului.

Întrebat despre informațiile potrivit cărora în spatele companiei s-ar afla fostul premier Dorin Recean, ministrul a răspuns: „Nu cunosc nimic despre astfel de date”.

Întrebat despre compania Polaris, care ar putea intra pe piața aviatică din Moldova, Bolea a spus că nu deține informații despre acest operator. Totuși, potrivit lui, Moldova este interesată să atragă cât mai multe companii aeriene.

„În rest, eu nu cunosc despre ce companie dvs. vorbiți. Eu primă dată, în general, aud despre această companie. Și Ministerul Infrastructurii nu se ocupe de aducerea companiilor de zbor în Republica Moldova”, a conchis Bolea.

ACTUALIZARE 12:57: Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Dorin Recean, respinge informațiile potrivit cărora ar avea legături cu compania aeriană Polaris, care încearcă să intre pe piața din Moldova. Într-o reacție publică, acesta afirmă că nu deține acțiuni, nu are „interese” în cadrul companiei și „nicio legătură” cu aceasta.

Uneori te vezi obligat să combați ficțiuni pure, absurde, însă din respect pentru cetățeni, vom repeta faptele ori de câte ori este nevoie. Declar că nu dețin acțiuni, nu am interese și nu am nicio legătură cu compania aeriană Polaris”, a scris Dorin Recean pe rețele.

***

Precizăm, Autoritatea Aeronautică Civilă a precizat pe 30 iunie pentru NewsMaker că compania Polaris se află în procesul de obținere a Certificatului de Operator Aerian. Autoritatea susține că va emite AOC, doar după „demonstrarea conformității cu toate cerințele tehnice, organizaționale și economice stabilite de legislația în vigoare.

În prezent, pe piața transportului aerian de pasageri din Republica Moldova activează două companii: FlyOne și HiSky. Deși HiSky este înregistrată în România, aceasta operează și pe piața din Republica Moldova, iar fondatorii săi sunt cetățeni ai Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tofan caută investitori pentru Hotelul „Zarea” și anunță un concurs pentru arhitecți: „Are un potențial mult mai mare” (VIDEO)

Premierul Vasile Tofan a îndemnat investitorii să participe la concursul de privatizare a Hotelului „Zarea” din centrul Chișinăului. Într-un mesaj transmis pe 18 septembrie din fața clădirii, șeful Guvernului a promis un proces „extrem de transparent” și a anunțat un concurs de concepte arhitecturale pentru viitorul hotelului.

„Căutăm investitori care vor să participe la o licitație transparentă pentru acest activ cu adevărat unic. Privatizările nu au o reputație bună în Moldova și, probabil, pe bună dreptate. Prea multe privatizări au fost făcute fraudulos. Ne propunem să schimbăm acest lucru și vrem să o facem într-o manieră cât mai transparentă: să arătăm întregii lumi acest activ și să atragem cât mai mulți ofertanți la licitație, astfel încât prețul să fie cât mai avantajos pentru stat”, a declarat Tofan.

Șeful Guvernului susține că obiectivul autorităților nu este doar să obțină un preț cât mai avantajos pentru stat, ci și să valorifice potențialul clădirii, să creeze noi locuri de muncă și să îmbunătățească aspectul centrului Chișinăului.

În acest context, Tofan a anunțat și un concurs adresat arhitecților și oamenilor de creație: „Îi invităm să trimită, până pe 4 octombrie, concepte despre cum ar putea arăta un nou Hotel „Zarea”. Adresa la care așteptăm lucrările: [email protected]”.

Hotelul „Zarea” se află pe un teren de 31 de ari, în centrul istoric al capitalei. Clădirea are 12 etaje și o suprafață de peste 6.000 de metri pătrați. Hotelul se află în apropierea Academiei de Studii Economice, a Parcului Catedralei și a Băncii Naționale.

Agenția Proprietății Publice a scos Hotelul „Zarea” la privatizare pe 19 iulie, la un preț inițial de 106 milioane de lei. Termenul pentru depunerea ofertelor fusese stabilit inițial pentru 19 august.

Ulterior, la solicitarea premierului, perioada concursului a fost prelungită cu aproximativ două luni. Vasile Tofan a argumentat atunci că privatizarea unui activ de o asemenea importanță nu ar trebui să se desfășoare în plin sezon estival, când concediile ar putea limita participarea potențialilor investitori.

Potrivit APP, până pe 14 august, 13 potențiali investitori și-au manifestat interesul pentru cele patru întreprinderi de stat incluse în concursul de privatizare, însă nu fusese depusă nicio cerere de participare.

Noul termen pentru depunerea cererilor este 19 octombrie. Licitația este programată pentru 20 octombrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: