Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Dorin Recean, respinge informațiile potrivit cărora ar avea legături cu compania aeriană Polaris, care încearcă să intre pe piața din Moldova. Într-o reacție publică, acesta afirmă că nu deține acțiuni, nu are „interese” în cadrul companiei și „nicio legătură” cu aceasta. Totodată, Recean explică faptul
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, spune că nu cunoaște nimic despre compania aeriană Polaris, aflată în procesul de obținere a Certificatului de Operator Aerian (AOC), document necesar pentru operarea zborurilor comerciale, și nici despre persoanele care s-ar afla în spatele acesteia. Declarațiile au fost făcute pe 1 iulie,
Compania Polaris se află în procesul de obținere a Certificatului de Operator Aerian (Air Operator Certificate – AOC), document necesar pentru operarea zborurilor comerciale. Anunțul a fost făcut pe 30 iunie de Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC). „Cadrul normativ aplicabil în Republica Moldova prevede că desfășurarea activităților de transport aerian comercial