moldova1.md

Recensământ: de ce unii cetățeni nu sunt amendați, chiar dacă refuză să ofere informații

De la începutul recensământului, din data de 8 aprilie, încă nu au fost aplicate amenzi deși sunt situații când unii cetățeni spun că nu prezintă informații. Aceste situații, potrivit directorului Biroului Național de Statistică (BNS), nu reprezintă „un refuz categoric”. „Despre refuz vom vorbi doar la finele recensământului, când toate măsurile vor fi întreprinse pentru ca persoana să fie convinsă de a oferi această informație”, a menționat șeful BNS. Astfel, a adăugat el, amenzile vor putea fi aplicate doar la sfârșitul perioadei de recensământ.

În timpul unor declarații de presă din data de 26 aprilie, directorul general al Biroului Național de Statistică Oleg Cara a spus că „sunt anumite situații când persoanele spun că da eu nu prezint informația”.

„Nu sunt frecvente. În fiecare din aceste cazuri căutăm modalitatea de a convinge persoana deoarece în fond pentru noi este foarte important ca fiecare persoană să fie auzită și datele despre fiecare persoană să fie înregistrate din spusele acestor persoane. Acum despre o rată nu putem vorbi. Despre refuz noi vom vorbi doar la finele recensământului, atunci când toate măsurile/acțiunile vor fi întreprinse pentru ca persoana să fie convinsă de a oferi această informație”, a menționat Cara.

Întrebat dacă au fost aplicate amenzi celor care refuză să ofere informații, directorul Biroului a declarat: „Nu avem încă situații când persoana categoric a refuzat. Noi continuăm să convingem aceste persoane. Atât timp cât noi continuăm să convingem și avem șansa de a obține răspunsul noi nu aplicăm sancțiuni. Deci, nu este un scop în sine de a sancționa persoana. Obiectul primar este de a obține informația de la persoane. Această măsură restrictivă va fi aplicată doar la finele perioadei de recensământ, atunci când nu vor fi alte modalități posibile de a convinge persoana să ofere informații”.

***

Pe 8 aprilie a fost dat startul Recensământului populației și locuințelor din Republica Moldova. Până pe 7 iulie, circa 4 mii de recenzori urmează să ajungă din casă în casă pentru a colecta date despre populație și caracteristicile ei, precum vârstă, sex, etnie, nivelul educației, ocupația etc., dar și locuințe și condițiile de trai, precum dotarea cu sistem de canalizare și aprovizionare cu apă, modul de încălzire ș.a. Pentru prima data în istoria recensământului din Republica Moldova, recenzorii sunt dotați cu tablete și vor fi utilizate tehnologii informaționale moderne pentru a colecta datele.

În timpul recensământului, cetățenilor li se cere numărul lor de identificare (IDNP) și numărul de telefon. De ce este nevoie de acest lucru și cum ne sunt protejate datele? Detalii AICI. Cetățenii care vor refuza să participe la recensământ riscă amenzi de până la 2500 de lei. Amenzile vor fi aplicate doar „în cazuri excepționale”. Detalii AICI.

Pe 12 aprilie, reprezentanții Biroului Național de Statistică au declarat că recenzorii au înregistrat primele „provocări”, inclusiv la mânuirea dispozitivelor. Iar unii din ei au ajuns să-și abandoneze activitatea și au fost înlocuiți. Detalii AICI.

Până în seara zilei de 25 aprilie au fost recenzate 597 mii de locuințe și circa 860 mii de persoane. Pe 26 aprilie, directorul BNS a spus că unui recenzor i-a fost întrerupt contractul de muncă. Acesta nu ar fi adresat unele întrebări și ar fi completat chestionarele în locul cetățenilor. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Telegram/ Zelenskiy Official

Zelenski: aliații nu au avertizat din nou Ucraina despre atacul cu rachete asupra Kievului

Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a declarat că partenerii occidentali nu au avertizat, din nou, Ucraina în legătură atacul cu rachete asupra Kievului din ajun. Potrivit acestuia, în seara zilei de 13 octombrie, armata rusă a lansat un atac cu rachete balistice asupra capitalei, pe care forțele ucrainene le-au detectat „practic când erau deja în apropiere”. Una dintre rachete a lovit un bloc de locuințe, iar alta a vizat CET-4, un obiectiv important al infrastructurii energetice a Kievului.

„Faptele arată că rușii nu consideră necesar să respecte ceea ce a declarat președintele SUA. Ucraina a susținut încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice. Rusia țintește o altă centrală electrică și pune în pericol viețile oamenilor noștri”, a declarat Vladimir Zelenski.

Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei, două persoane au murit, iar alte 21, inclusiv un copil, au fost rănite în urma atacului asupra unui bloc cu nouă etaje din raionul Desnianski, Kiev. Incendiul s-a extins pe opt etaje ale clădirii, iar salvatorii au evacuat 16 locatari.

O altă persoană a murit, iar una a fost rănită în urma unui atac asupra unei clădiri nerezidențiale din raionul Holosiivski.

Atacurile rusești cu rachete balistice au continuat pe parcursul nopții și în dimineața zilei de 14 octombrie. Primarul Kievului, Vitalii Kliciko, a anunțat că mai multe obiective energetice au fost lovite.

„În capitală au loc întreruperi ale alimentării cu energie electrică”, a scris Kliciko pe Telegram.
Potrivit companiei energetice DTEK, deconectările au afectat raioanele Darnîțki, Niprului, Pecerski și Solomianski, precum și o parte a raionului Holosiivski.

Amintim că, pe 13 octombrie, Zelenski a declarat că nici în seara precedentă, pe 12 octombrie, aliații nu au avertizat Kievul cu privire la un atac cu rachete lansat de Rusia.

Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Iurii Ignat, a precizat că Ucraina primește informații de intelligence nu doar din partea SUA, ci și de la alte state membre NATO.

„Se întâmplă ca aceste informații să nu ajungă la destinație. Nu este primul caz de acest fel. Dacă de această dată au existat anumite probleme tehnice, cred că specialiștii vor clarifica situația”, a declarat Ignat.

Politico scrie că SUA au explicat lipsa informațiilor de intelligence prin condițiile meteorologice nefavorabile. Anterior, surse citate de Financial Times au relatat că Washingtonul a amenințat că va suspenda schimbul de informații de intelligence cu Kievul dacă Ucraina nu acceptă să oprească atacurile asupra rafinăriilor de petrol din Rusia. Cu toate acestea, Washingtonul nu a făcut un anunț oficial în acest sens.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: