Renato Usatîi

Referendum pentru alegeri anticipate: CEC a refuzat să înregistreze grupul de inițiativă care a sperat să adune 100 de mii de voturi. Reacția lui Usatîi

Comisia Electorală Centrală (CEC) a refuzat cu unanimitate de voturi să înregistreze grupul de inițiativă care și-a propus să colecteze 100 de mii de semnături în vederea inițierii referendumului privind alegerile parlamentare anticipate. Autoritatea electorală anunță că grupul liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi, nu a întrunit toate condițiile legale pentru ca să fie înregistrat. Subiectul a stârnit dezbateri în timpul ședinței. Elena Grițco, membră a Partidului Nostru și vicepreședintă a grupului de inițiativă le-a cerut membrilor CEC „să revină în albia legală”. La rândul său, Renato Usatîi a anunțat că va insista pe organizarea alegerilor parlamentare anticipate, în ciuda deciziei Comisiei.

„Un referendum popular nu este o soluție constituțională pentru dizolvarea Parlamentului și nici nu poate servi drept argument juridic pentru a forța președintele să dizolve Parlamentul. De asemenea, este relevantă constatarea Curții Constituționale, potrivit căreia mandatul parlamentarului este irevocabil, alegătorii nu pot să-l facă să înceteze prematur. Alegatorii nu pot, prin urmare, să își exprime nemulțumirea prin modul în care un ales și-a îndeplinit misiunea decât prin refuzul acordării votului în cadrul realegerilor”, a declarat noua membră a CEC, Rita Lefter-Simașco.

CEC a făcut trimitere în decizia sa inclusiv la articolul 85 din Constituție, care prevede două cazuri de dizolvare a Parlamentului – în cazul imposibilității formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni.

„Comisia consideră că organizarea referendumului consultativ propus este contrar Constituției și nu poate fi autorizat”, a mai precizat raportoarea proiectului de decizie, Rita Lefter-Simașco.

Proiectul a stârnit indignarea reprezentanților Partidului Nostru. Elena Grițco a calificat proiectul „ilegal” și le-a cerut membrilor CEC să „revină în câmpul legal”. Liderul Partidului Nostru a declarat că a primit ciorna proiectului de decizie acum câteva zile. Politicianul a refuzat să prezinte presupusul act pe care l-ar fi primit de la „sursele” sale de la Președinție membrilor CEC, în timpul ședinței. „După” – i-a răspuns el lui Pavel Postică.

În cele din urmă, CEC a refuzat cu unanimitate de voturi să înregistreze grupul de inițiativă. Decizia poate fi contestată, în termen de 30 de zile.

***

Amintim că liderul Partidului Nostru a lansat propunerea inițierii unui referendum consultativ în care cetățenii să răspundă la întrebarea dacă vor sau nu alegeri parlamentare anticipate.

Pe 24 martie, Partidul Nostru a anunțat crearea grupului de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în vederea inițierii referendumului. Două zile mai târziu, Renato Usatîi și Elena Grițco au depus actele necesare la CEC.

Pe 9 aprilie, cu câteva ore înainte de ședința CEC, Renato Usatîi a declarat în cadrul unei conferințe de presă că CEC a primit de la Președinție proiectul de decizie gata făcut pentru a nu înregistra grupul de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în vederea organizării referendumului privind alegerile parlamentare anticipate. Nici președinția și nici CEC nu a răspuns acuzațiilor, deocamdată.

***

Conform legislației, cetățenii pot iniția un referendum republican consultativ, în acest scop fiind necesară colectarea a cel puțin 100 de mii de semnături.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Tofan spune că Maia Sandu i-a propus funcția de premier, „la câteva zile” după demisia lui Munteanu. A pus condiții PAS?

Prim-ministrul ales, Vasile Tofan, susține că propunerea de a prelua conducerea Guvernului i-a fost făcută de președinta Maia Sandu, „la câteva zile” după demisia fostului premier Alexandru Munteanu. Întrebat dacă a impus condiții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru a accepta funcția, Tofan a spus că nu a negociat în spatele ușilor închise, dar a ales să-și facă publică viziunea asupra guvernării.

Tofan a declarat, la ProTV, că a acceptat „imediat” propunerea șefei statului, spre deosebire de discuțiile purtate anul trecut, când a ezitat să intre în politică.

„Telefonul a venit de la doamna președintă Maia Sandu. Trebuie să spun că, de data aceasta, nu m-am gândit mult, am reacționat imediat. Am spus că, dacă dumneaei și partidul aflat la guvernare consideră că aș putea să-mi servesc țara, eu sunt determinat să o fac. Știți că au fost discuții în octombrie, atunci am ezitat. Nu am avut poate acea determinare necesară ca să fac acea ruptură de sectorul privat”, a declarat Tofan în cadrul emisiunii „În profunzime”.

Referindu-se la eventualele condiții puse PAS înainte de a accepta funcția, Tofan a explicat că a preferat să-și prezinte public ideile, în loc să le negocieze în discuții private.

„Am mers pe altă cale. De fapt, una publică. În loc să pun condiții pe care să le agreăm în cabinete, am decis să îmi anunț viziunea pentru Moldova printr-o postare publică. Este acea fericită – nefericită postare cu Milei, unde am spus că într-o lume ideală, un lider care vine să guverneze o țară trebuie să fie și împăciuitor, și animal politic, ca să reziste în jungla asta politică, dar trebuie să fie și reformator. Mi-am expus atunci viziunea: eu cred că Moldova are nevoie de arhetipul unui om curajos, care să nu fie atât de focusat pe ratingul său politic, dar care să pună degetul pe rană. (…) Mi s-a părut cinstit și onest să-mi fac viziunile mele publice, inclusiv ca să treacă testul oamenilor. Am fost încurajat de faptul că PAS a avut încredere în mine”, a mai explicat premierul ales”, a mai declarat Vasile Tofan.

Amintim, pe 4 iunie, la o zi după demisia premierului Alexandru Munteanu, Vasile Tofan a prezentat 12 măsuri pe care le considera necesare pentru Republica Moldova, printre care reforma fiscală, echitatea salarială în sectorul public, rescrierea Codului muncii, instituirea unui moratoriu asupra controalelor și majorarea tarifului la apă. În aceeași postare, Tofan susținea că politicianul care ar putea implementa aceste reforme ar fi „un Milei de Moldova”, făcând referire la președintele Argentinei, Javier Milei.

Pe 10 iulie, PAS a anunțat că îl propune la funcția de prim-ministru pe Tofan. O zi mai târziu, șefa statului l-a desemnat oficial în această funcție.

Pe 21 iulie, după aproape zece ore de dezbateri, Parlamentul a acordat votul de încredere Guvernului condus de Vasile Tofan. Cabinetul de miniștri și programul de guvernare au fost susținute în unanimitate de deputații PAS, în timp ce opoziția nu a votat pentru învestirea noului Executiv.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestire este programată pentru miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la Președinție. Membrii Guvernului vor depune jurământul în fața președintei Maia Sandu, în prezența președintelui Parlamentului, Igor Grosu. În aceeași zi, la ora 13:00, noul Guvern urmează să se întrunească în prima ședință.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: