Refinanțarea creditelor te ajută să economisești

Desigur că ai avut un motiv argumentat, pentru care ai ales să te creditezi cu o dobândă mare. Fie că îți ofereau banii în 6 minute, fie că au luat în calcul salariul neoficial sau transferurile bănești de peste hotare, fie că și cumătrul a luat bani de acolo, fie că și oferta părea atât de bună. În final, ai luat o decizie, ai semnat actele și deja ai cheltuit şi banii.

Te îndemnăm să îţi acorzi puţin timp şi să faci un calcul, pentru a vedea cât întorci lunar și cât vei achita total la final de creditare. Să înțelegi dacă plăteşti comisioane ascunse şi, de fapt, cât te costă acest credit.

Dacă ţi-ai pus deja aceste întrebări, e timpul să te refinanțezi, ca să economiseşti.
Procesul de refinanţare pare a fi unul complicat. Nu ştii de unde să îl începi, dacă vei primi un alt credit sau nu, crezi că va dura o veşnicie.

Moldova Agroindbank vine cu o propunere pentru cei care vor să îşi refinanţeze creditele luate în grabă: Creditul Refinance.

Te aşteptăm la MAIB: ia cu tine buletinul de identitate şi ultimele 4 chitanțe prin care demonstrezi că ai achitat la timp ratele, la companiile de microfinanţare. Atât.

Vom analiza RAPID dosarul tău şi îţi vom acorda banii pentru închiderea creditului luat în grabă.

Această ofertă o facem pentru a contribui la gestionarea corectă a finanțelor tale şi ale familiei tale.

Mai multe detalii găsiți aici.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Noi restricții de circulație pe strada Ismail: porțiunile închise în weekend

Pe 14 și 15 noiembrie, două porțiuni ale străzii Ismail din Chișinău vor fi închise circulației. În această perioadă, vor fi aplicate straturi de asfalt. Este vorba despre tronsonul cuprins între străzile 31 August și București, precum și cel dintre bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și podul de pe strada Ismail. Informațiile au fost comunicate de autoritățile capitalei.

Pe o rețea de socializare, edilul Ion Ceban a menționat că circulația pe strada Ismail a fost reluată joi dimineață, 12 noiembrie. În această perioadă, a fost frezat asfaltul vechi, a fost așternut primul strat de asfalt și cel de-al doilea strat pe porțiunea dintre bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și strada 31 August.

„Paralel, s-a lucrat la frezarea asfaltului vechi între străzile 31 August – București. Urmează ca în zilele de sâmbătă și duminică să fie așternute 2 straturi de asfalt pe această porțiune. Totodată, se va așterne cel de-al doilea strat pe strada Ismail, dintre bd. Ștefan cel Mare și Sfânt până la pod. Sâmbătă și duminică, aceste porțiuni vor fi închise, astfel încât să reușim să intervenim cât mai operativ”, a anunțat primarul.

Amintim că, începând cu 10 noiembrie, a fost sistată circulația rutieră pe strada Ismail, pe tronsonul cuprins între bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și str. M. Kogălniceanu, în legătură cu executarea lucrărilor de asfaltare a carosabilului. De asemenea, au fost anunțate restricții de circulație pe tronsonul cuprins între bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și podul rutier de pe strada Ismail, pentru aplicarea stratului de uzură.

(VIDEO) Ultimul bac peste Nistru. Drumul care ține două maluri împreună | Nistrul / dintre noi

În fiecare dimineață, aici pornesc motorul, ridică drapelul și pleacă spre celălalt mal. Bacul de la Molovata transportă oameni, mașini, produse – și sute de povești mici. Unii se grăbesc la piață, alții merg să-și vadă rudele, iar alții se întorc acasă. Pentru echipaj, este o zi obișnuită de muncă. Pentru pasageri – o parte dintr-o viață pe care, de peste 30 de ani, o modelează un conflict nerezolvat. În cel de-al doilea episod al proiectului documentar NewsMaker „Nistrul / dintre noi”, am petrecut o zi alături de cei care traversează zilnic râul și de cei care îi ajută să ajungă pe celălalt mal.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Ultima zi de campanie electorală pentru alegerile din Găgăuzia. Amenzile prevăzute pentru agitația din ajunul și ziua alegerilor

Vineri, 13 noiembrie, este ultima zi în care este permisă agitația electorală pentru alegerile deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei și pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Desfășurarea agitației electorale în ziua votării sau în ziua precedentă acesteia constituie contravenție. Informațiile au fost comunicate de Comisia Electorală Centrală (CEC).

Potrivit CEC, agitația electorală este strict interzisă în ziua alegerilor și cea precedentă ei.

În această perioadă nu este permisă nici apariția candidaților în alegeri la emisiuni televizate sau radiofonice. De asemenea, administrația publică locală și difuzorii de publicitate au obligația de a înlătura materialele publicitare electorale. Interdicția nu se aplică pentru informațiile deja plasate pe internet. Totodată, vor fi înlăturate afișajele electorale amplasate în locurile special amenajate de administrația publică locală. Totodată, concurenții electorali nu pot efectua virări în/din contul cu mențiunea „Fond electoral”.

Efectuarea agitației electorale în ziua votării sau în ziua precedentă acesteia constituie contravenție, a precizat CEC. Încălcarea acestei interdicții se sancționează cu amendă de la 2 000 la 3 000 de lei pentru persoanele fizice și de la 5 000 la 7 500 de lei pentru persoanele juridice.

***

Duminică, 15 noiembrie 2026, în UTA Găgăuzia vor avea loc concomitent două scrutine: alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei și alegerea bașcanului Găgăuziei.

Opt candidați vor concura pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. NewsMaker a explicat AICI cine sunt favoriții cursei și ce rol ar putea juca PAS și Kremlinul în această campanie. AICI, NewsMaker a analizat ce bunuri și venituri au declarat cei opt candidați care aspiră la fotoliul de guvernator.

Alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei (parlamentul local) se desfășoară în baza sistemului uninominal: autonomia este împărțită în 35 de circumscripții, fiecare alegând câte un deputat. În cursă au fost înregistrați 134 de candidați.

pikist.com

Numărul copiilor victime ale infracțiunilor sexuale a crescut în Moldova. Datele MAI pentru primele 10 luni ale anului

830 de copii au fost victime ale infracțiunilor în Republica Moldova în primele zece luni ale anului 2026. Dintre aceștia, 290 au fost victime ale infracțiunilor sexuale, cu patru mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe dedicate protecției copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale.

La ședința Comisiei Naționale pentru monitorizarea implementării Convenției de la Lanzarote, reprezentanții autorităților și experții Consiliului Europei au discutat despre rezultatele obținute în perioada 2025–2026 și măsurile care trebuie luate în continuare pentru protejarea copiilor.

Unul dintre subiecte a fost activitatea Centrului regional Barnahus din nordul țării, care oferă ajutor copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Experții au evaluat activitatea centrului și au venit cu recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor.

Participanții au analizat și activitatea Centrului de Siguranță Digitală din Moldova în prima jumătate a anului 2026. Discuțiile au vizat pericolele la care sunt expuși copiii pe internet și măsurile necesare pentru prevenirea abuzurilor și exploatării sexuale în mediul online.

De asemenea, a fost discutată verificarea persoanelor care lucrează cu copiii, pentru a preveni eventualele abuzuri sexuale.

Printre prioritățile pentru următorii ani se numără pregătirea unui nou plan de măsuri pentru perioada 2027–2028, îmbunătățirea serviciilor de ajutor pentru copiii care au fost victime ale infracțiunilor și intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a abuzurilor sexuale, inclusiv pe internet.

Ședința a avut loc în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, marcată anual pe 18 noiembrie. Cu această ocazie, Consiliul Europei urmează să lanseze un ghid pentru jurnaliști, care conține recomandări despre cum trebuie reflectate aceste cazuri, astfel încât să fie respectată viața privată și protejată identitatea copiilor victime.

minval.az

Maia Sandu, întrevedere cu președintele Azerbaidjanului în marja summit-ului de la Dublin. Ce au discutat

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit pe 12 noiembrie cu omologul său azer, Ilham Aliyev, în marja summitului Comunității Politice Europene, care se desfășoară la Dublin. Cei doi au discutat despre cooperarea în domeniul energetic, dezvoltarea relațiilor comerciale și economice, precum și despre colaborarea în agricultură, a anunțat administrația prezidențială de la Baku.

Potrivit instituției, în cadrul întrevederii, cei doi lideri „și-au amintit cu satisfacție de întâlnirile anterioare și de vizitele reciproce la nivel înalt”.

Maia Sandu și-a exprimat interesul pentru aprofundarea cooperării energetice dintre Republica Moldova și Azerbaidjan. Totodată, i-a mulțumit părții azere pentru sprijinul acordat în consolidarea securității energetice a țării noastre.

De asemenea, cei doi președinți au discutat despre perspectivele dezvoltării relațiilor bilaterale, intensificarea schimburilor comerciale și economice, precum și despre posibilitățile de extindere a cooperării în agricultură.

Amintim că Maia Sandu se află la Dublin, unde participă la cea de-a noua reuniune a Comunității Politice Europene. La eveniment participă circa 50 de șefi de stat și de guvern, precum și reprezentanți ai instituțiilor europene și ai organizațiilor internaționale.

Evenimentul se desfășoară sub genericul „O Europă puternică, sigură și conectată”. Liderii discută despre consolidarea securității europene, apărarea democrației, competitivitatea economică, inovare, conectivitate și accesul la energie la prețuri accesibile.

Summitul este coprezidat de președintele Consiliului European, Antonio Costa, și de prim-ministrul Irlandei, Micheal Martin.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: