Facebook/Ministerul Mediului

Reformă la Moldsilva: salarii mai mari pentru pădurari și preț unitar la lemn. Ministru: „Punem capăt situațiilor când este vândut prin neamuri”

Agenția „Moldsilva” va fi reformată. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că sistemul de administrare al pădurilor ar urma să fie centralizat prin comasarea celor 19 întreprinderi silvice într-o singură structură – Întreprinderea de Stat „Pădurile Moldovei”. Oficialul a subliniat că reforma nu va afecta pădurarii sau alți angajați din teren, iar în urma schimbărilor, va fi introdus un preț unitar la lemn. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă vineri, 3 aprilie.

Ministrul Mediului a declarat că actualul sistem de administrare al pădurilor, care include 19 întreprinderi silvice, este „învechit” și nu ar fi capabil să protejeze eficient fondul forestier.

Din 19 întreprinderi silvice, fiecare este cu ștampila sa, cu directorul său, cu cont bancar și cu formă diferită de administrare. În aceste condiții, nu este de mirare că mai mult de jumătate din întreprinderi sunt pe minus și nu-și pot acoperi nici măcar cheltuielile de salarii. De investiții, nici nu mai vorbim”, a spus Hajder.

Astfel, Ministerul Mediului propune crearea unui sistem unitar.

Potrivit oficialului, reforma prevede comasarea celor 19 întreprinderi silvice într-una singură – Întreprinderea de Stat „Pădurile Moldovei”. El a spus că noua structură va avea un buget unic și cinci direcții teritoriale fără personalitate juridică.

Prin eliminarea numărului prea mare de directori, economiști, contabili din teritoriu, vom obține o economie de 70 de milioane, care vor fi îndreptați spre păduri”, a spus el.

Totodată, Gheorghe Hajder a subliniat că, în urma reorganizării, niciun pădurar nu ar urma să fie concediat.

Acesta a spus că, dimpotrivă, salariile pădurarilor, inginerilor silvici și altor angajați care fac „toată munca grea” vor fi majorate. „Datele noastre arată clar că salariile vor putea fi majorate cu 30% și chiar se vor dubla pentru unele categorii de muncitori”, a menționat oficialul.

Ministrul a declarat că reforma vizează, de asemenea, eficientizarea angajaților din sistem.

Potrivit lui, muncitorii vor putea lucra prin rotații în mai multe zone, iar tehnica și utilajele vor fi grupate în trei patru brigăzi mobile care vor acoperi toată țara. În același timp, atribuțiile de serviciu vor fi clar separate: unii angajați se vor ocupa de pază și lucrările silvice, iar alții se vor ocupa exclusiv de vânzarea masei lemnoase.

Ministrul Mediului a mai precizat că reforma prevede instituirea unui preț unic la nivel național pentru masa lemnoasă și construirea a 30 de depozite în toată Republica Moldova. El a menționat că lemnul va fi vândut exclusiv în aceste depozite special amenajate, iar procesul va fi monitorizat.

Punem capăt situațiilor când lemnul se vinde prin neamuri sau prin cunoscuți. Orice cetățean va putea merge la depozitul din regiunea sa și va cumpăra lemn la un preț clar stabilit, având garanția că fiecare metru stern este luat la evidență și are o trasabilitate strictă”, a declarat Hajder.

Acesta a menționat că Ministerul Mediului urmează să organizeze consultări publice cu sectorul silvic, ONG-uri de mediu și instituții de stat cu privire la propunerile sale de reorganizare. Iar după ce se va ajunge la „cea mai bună formulă”, reforma va fi supusă votului în Guvern, potrivit oficialului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

meduza.io

Depozite Wildberries din Rusia, atacate cu drone ucrainene: 8 persoane au murit. Reacția lui Zelenski

Drone ucrainene au atacat, în noaptea de 18 iulie, două centre logistice de mari dimensiuni ale platformei ruse de comerț online Wildberries, situate în regiunile Tambov și Moscova. Potrivit presei ruse, în urma atacurilor o persoană a murit în regiunea Moscovei, iar alte șapte și-au pierdut viața în apropiere de Tambov. În total, aproximativ 50 de persoane au fost rănite. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că depozitele Wildberries vizate în atac erau folosite pentru stocarea unor componente destinate producerii dronelor.

În regiunea Moscovei, dronele au vizat nu doar un depozit Wildberries, ci și o bază petrolieră din orașul Noginsk. În urma atacului a izbucnit un incendiu, iar două persoane au fost rănite. Autoritățile regionale susțin că, în noaptea de sâmbătă, aproape 50 de drone ucrainene au atacat regiunea Moscova.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe parcursul nopții, sistemele de apărare antiaeriană au doborât 379 de drone ucrainene deasupra teritoriului Rusiei și al Crimeii anexate.

Fondatoarea Wildberries, Tatiana Kim, a reacționat la atac printr-un mesaj publicat pe Telegram.

O noapte cumplită, evenimente tragice pentru compania noastră și pentru țara noastră. Este o durere care nu poate fi exprimată în cuvinte. Transmit sincere condoleanțe familiilor și apropiaților celor care și-au pierdut viața”, a scris aceasta.

Kim a promis că Wildberries va oferi sprijin familiilor victimelor și va acorda „toată asistența necesară” persoanelor rănite.

Ea nu a precizat însă dacă vor fi despăgubiți și comercianții ale căror mărfuri au fost distruse sau avariate în urma atacului. Potrivit presei, Wildberries a modificat anterior contractele cu vânzătorii, excluzându-și răspunderea pentru daunele provocate de utilizarea armelor, tehnicii militare, dronelor, munițiilor, bombardamentelor sau exploziilor.

Atacul a fost comentat inclusiv de președintle Ucrainei, Vladimir Zelenski.

Astăzi, sancțiunile noastre cu rază lungă de acțiune au funcționat în trei direcții – pe teritoriul Rusiei, pe teritoriile noastre ocupate temporar și pe mare. Ca răspuns la atacurile rusești asupra infrastructurii civile, orașelor și regiunilor noastre, au fost lovite două importante obiective logistice din regiunile Moscova și Tambov, aflate la peste 500, respectiv aproximativ 700 de kilometri de linia frontului. Acestea erau utilizate pentru aprovizionarea cu componente aflate sub sancțiuni, necesare producerii dronelor și echipamentelor de navigație. De asemenea, a fost lovit un obiectiv din sectorul petrolier”, a scris Zelenski pe Telegram.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: