Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a criticat vizita ambasadorului agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, în regiunea transnistreană, unde acesta a înmânat certificate de cetățenie rusă obținute prin procedură simplificată pentru opt locuitori din stânga Nistrului. Oficialul consideră că gestul este incompatibil cu statutul de mediator pe care Rusia pretinde că îl are în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Declarațiile au fost făcute miercuri, 9 septembrie, după ședința Guvernului.
„Este o contradicție între comportamentul respectiv și statutul de mediator, deși într-un format care nu există. Aceste acțiuni iresponsabile ridică foarte multe semne de întrebare cu privire la credibilitatea acestui pretins mediator, care și așa este foarte afectată și, cred eu, șifonată ireversibil. (…) A fost o acțiune simbolică, care, după cum spuneam, este una neprietenoasă și iresponsabilă, inclusiv în raport cu statutul acestei țări care pretinde că este un mediator în procesul de reglementare a conflictului transnistrean”, a declarat Valeriu Chiveri.
Amintim că, pe 8 septembrie, ambasadorul agreat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a fost la Tiraspol, unde a înmânat pașapoarte rusești pentru opt locuitori ai regiunii transnistrene. Aceștia au obținut cetățenia prin procedura simplificată instituită în mai pentru locuitorii din stânga Nistrului, în baza unui decret semnat de președintele rus Vladimir Putin.
Anterior, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a avertizat că obținerea pașaportului rusesc poate însemna, în contextul războiului din Ucraina, „un bilet pe front”.