Daria Slobodcicova / NewsMaker

„Represiune politică!”: PSRM sare în apărarea socialistului Bogdan Țîrdea, vizat într-un dosar penal

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) califică dosarul penal în care figurează deputatul BCS Bogdan Țîrdea drept o „persecutare” și „represiune politică”. Într-o declarație emisă, socialiștii fac apel la guvernare, pe care o îndeamnă să „înceteze represiunile împotriva opoziției”. Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a Președinției, Sorina Ștefârță, a declarat că nu comentează declarațiile politice ale PSRM.

„PSRM insistă pe stoparea persecutării lui Bogdan Țîrdea și îndeamnă guvernarea să înceteze cu represiunile împotriva opoziției, ci să se concentreze pe îndeplinirea promisiunilor sale electorale: creșterea nivelului de trai al cetățenilor, combaterea criminalității și corupției, restabilirea imaginii Republicii Moldova în ochii partenerilor săi externi atât în Vest, cât și în Est”, se arată în declarația emisă de PSRM.

Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Adriana Vlas, a declarat că guvernarea „nu intervine în activitatea justiției”.

„Este contrar principiilor noastre, spre deosebire de opoziție, care tocmai cu asta s-a ocupat când a fost la guvernare. Din contra, unul dintre obiectivele noastre centrale este reformarea justiției, curățarea sistemului de oameni compromiși, astfel încât justiția să lucreze în favoarea cetățenilor, nu a clanurilor oligarhice și grupărilor de interese”, a declarat Adriana Vlas pentru NM.

Amintim că deputatul BCS, Bogdan Țîrdea, este cercetat penal pentru îmbogățire ilicită. Informația a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru, pentru NM. Conform sursei citate, dosarul penal în care figurează Țîrdea a fost pornit încă în luna aprilie, curent. Parlamentarul a fost audiat de procurorii anticorupție pe 17 octombrie. Acestuia i-a fost adus la cunoștința actul procedural – bănuirea, în legătura cu expirarea termenului procedural de amânare a aducerii la cunoștința a acestui act.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

colaj NM

Schimb de acuzații între Băluțel și Ceban după incidentele cu drone: „comportament de agent rus” vs. „propagandă”

Adrian Băluțel, deputatul PAS și președinte al Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, l-a acuzat pe primarul Chișinăului, Ion Ceban, de „comportament de agent rus”, după ce edilul a cerut convocarea Consiliului Național de Securitate (CNS) în contextul incidentelor cu drone și a sugerat că guvernarea PAS că nu ar fi întreprins măsuri pentru asigurarea securității populației. Parlamentul a menționat că Ceban nu a condamnat Federația Rusă pentru încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova și a invocat investițiile făcute în domeniul apărării de actuala guvernare. În replică, primarul capitalei a catalogat învinuirile drept „propagandă”.

Pe Ceban îl deranjează PAS şi Consiliul Național de Securitate, nu îl deranjează Putin şi Federația Rusă care lansează drone. Această postare a lui Ceban denotă clar un comportament de agent rus. Nu a menționat în niciun fel Rusia, statul care se face responsabil de violarea spațiului nostru aerian și nici nu a condamnat acțiunile agresive ale acestuia împotriva Republicii Moldova. Cel mai mai cinic e că acest politician chipurile cere măsuri împotriva dronelor, după ce ani la rând, fiind ideologul PCRM și PSRM, formațiuni care, aflate la guvernare, au denigrat orice încercare de a investi în armată”, a scris Adrian Băluțel pe Facebook, luni, 21 septembri.

Deputatul a mai spus că, de când a ajuns la guvernare, PAS a făcut eforturi „fără precedent” de a investi în apărare, subliniind că în ultimii ani au fost achiziționate două radare, iar armata a fost dotată cu „mijloace a dronelor”.

În replică, la ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău, Ion Ceban a acuzat reprezentanții guvernării că fac „propagandă”.

Dronele… 200 de metri de la Chișinău, de la Colonița… Am vorbit sâmbătă că ar fi bine să fie convocat Consiliul Național de Securitate. Da, și pe noi ne interesează ca administrație ce se întâmplă, care sunt măsurile de protecție, cum trebuie să ne comportăm, ce trebuie să facem în anumite situații. (…) Noi considerăm că acest lucru trebuie să fie făcut public. Iarăși au făcut gălăgie toți trubadurii ăștia, toți președinții de comisii, că facem… Voi ați îndobitocit populația cu tot felul de frici, chemare la dezbinare, chemare la ură. Fără un gram de protecție pentru oameni. Și în ceea ce ține de securitatea națională, și în ceea ce ține de economie, și în ceea ce ține de social. (…) Singurul lucru pe care-l cunosc acești cetățeni este să facă propagandă enormă prin toate instituțiile media”, a spus edilul capitalei.

Amintim că schimbul de replici vine după ce, pe 19 septembrie, Ion Ceban a publicat pe rețelele de socializare un mesaj în care a solicitat convocarea Consiliului Național de Securitate și a Centrului de Management al Crizelor după incidentul din apropierea satului Colonița, municipiului Chișinău, unde s-a prăbușit un aparat de zbor fără pilot, care ulterior a explodat. „Pentru liniștea cetățenilor, ieșiți și spuneți ce măsuri concrete ia statul în aceste situații. (…) Ocupați-vă de problemele oamenilor de acasă și întreprindeți măsuri pentru securitatea cetățenilor inclusiv în legătură cu creșterea exorbitantă a prețurilor. Unde sunt măsurile de securitate a statului despre care atât ați vorbit?”, a menționat primarul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: