Parlamentul Republicii Moldova

Reprezentanții PSRM vor merge la consultările anunțate de Președinție

Reprezentanții Partidului Socialiștilor (PSRM) vor merge pe 29 martie la consultările inițiate de președinta țării, Maia Sandu. Informația a fost confirmată pentru NM de către purtătoarea de cuvânt a formațiunii, Carmena Sterpu.

Deocamdată nu este clar cine anume dintre reprezentanții PSRM se va întâlni cu Maia Sandu. Ultima oară, la discuții a participat inclusiv liderul formațiunii, Igor Dodon.

Precizăm că și Platforma parlamentară „Pentru Moldova” și fracțiunea Partidului „ȘOR” au anunțat că vor participa la consultări.

Discuțiile sunt planificate pentru ora 13:00 cu reprezentanții „Pentru Moldova” și 13:30 cu PSRM.

***

Amintim că președinta Maia Sandu a invitat fracțiunile și grupurile parlamentare la consultări, în vederea dizvolvării parlamentului. Întrevederea urma să se desfășoare pe 26 martie, după ce, în ajun, parlamentul a eșuat să învestească un nou guvern.

La începutul ședinței parlamentului din 26 martie, liderul fracțiunii PSRM Corneliu Furculiță a luat cuvântul și i-a cerut președintei țării să amâne data consultărilor, pe motiv că parlamentul are o agendă solicitantă. Cu un mesaj similar a venit și deputata Partidului „ȘOR” Marina Tauber, care i-a sugerat șefei statului să vină ea în plenul parlamentului, „dacă mai este nevoie de consultări”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ŠKODA Kodiaq Smart cu 7 locuri – Alegerea inteligentă pentru familia ta

Atunci când familia crește, prioritățile la drum se schimbă: ai nevoie de mai mult spațiu, mai multă siguranță și un nivel superior de confort pentru toți cei dragi. ŠKODA Kodiaq vine în întâmpinarea nevoilor familiilor moderne din Republica Moldova cu pachetul special Kodiaq Smart 2.0 TSI 4×4, disponibil la prețul special de la 32.300 € — combinația perfectă între un SUV spațios cu 7 locuri, performanță 4×4 și dotări de clasă premium.

Spațiu generos și flexibilitate cu 7 locuri

Kodiaq Smart este proiectat pentru a face față oricărei provocări de familie. Cu o configurație versatilă de 7 locuri, automobilul oferă libertatea de a călători împreună cu întreaga familie sau cu grupul de prieteni, fără a face vreun compromis în privința spațiului de depozitare sau a libertății de mișcare. Este mașina ideală atât pentru activitățile zilnice cu copiii, cât și pentru vacanțele lungi și pline de bagaje.

Confort suprem și materiale de o calitate superioară

La interior, Kodiaq Smart își răsfață pasagerii cu o atmosferă primitoare și rafinată. Habitaclul se remarcă prin materiale premium, plăcute la atingere, finisaje de o calitate impecabilă și o izolație fonică excelentă. Fiecare detaliu a fost gândit pentru a asigura o experiență de călătorie relaxantă și confortabilă, transformând chiar și cele mai lungi drumuri într-o plăcere pentru întreaga familie.

Siguranță și aderență optimă pe orice drum cu sistemul 4×4

Pentru că siguranța familiei este întotdeauna pe primul loc, Kodiaq Smart este echipat cu un motor puternic 2.0 TSI cu 190 CP și o transmisie automată DSG, alături de un sistem performant de tracțiune integrală 4×4. Indiferent de condițiile meteo sau de starea carosabilului — de la străzile umede din oraș până la drumurile de munte sau traseele neasfaltate —, Kodiaq Smart oferă stabilitate maximă, aderență și control deplin la volan.

Echipamente inteligente incluse în oferta Smart

Pachetul Smart include dotări moderne concepute pentru a spori confortul zilnic și siguranța manevrelor:

  • TOP AREA VIEW (sistem de 4 camere): Oferă o imagine panoramică de 360° în jurul mașinii, făcând parcarea și manevrele în spații strâmte extrem de ușoare și sigure.
  • ACC – Adaptive cruise contro: Menține automat viteza si distanța față de masinile din față.
  • CLIMATRONIC instalatie de aer conditionat in 3 zone: Confort pentru toate rândurile de scaune.
  • Parbriz incalzit electric: Ierni fără griji si pornire fără să îți înghețe mâinile.
  • Garantie extinsa internationala 5 ani / 150 mii km: Îți garantăm o exploatare ușoară și fără griji a mașinii tale atât pentru acești 5 ani cât pentru perioada următoare.

Alegerea inteligentă pentru familia ta

ŠKODA Kodiaq Smart 2.0 TSI 140 kW 4×4 de la 32.300 € reprezintă cea mai bună alegere pentru familiile din Moldova care își doresc un SUV generos de 7 locuri, materiale de calitate, confort de top și capacități 4×4 remarcabile.

Află mai multe detalii despre ofertă pe site-ul oficial ŠKODA Moldova sau consultă lista de prețuri și echipări. Te așteptăm la showroom-urile ŠKODA pentru a programa un test-drive alături de familia ta!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: