Rezultate BAC 2026: număr record de elevi cu media 10. Cum au fost rezultatele la matematică

Un număr record de candidați au obținut 10 pe linie la bacalaureat în 2026 – 85 de absolvenți. A crescut și rata de promovare, de la 69,38% în 2024 la 75,40% în 2026. De asemenea, nota medie a candidaților promovați a crescut, de la 7,17 în 2024 la 7,38 în 2026. Mai mult, în sesiunea curentă, niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă. Datele au fost comunicate de Ministerul Educației, care a prezentat rezultatele preliminare ale examenelor, afișate pe 25 iunie în cele 92 de centre din țară. Potrivit Ministerului, în pofida nemulțumirilor exprimate de unii candidați după examenul la matematică, rata de promovare la această disciplină a crescut de la 66% la 69%.

85 de absolvenți au obținut media 10 la bacalaureat

Ministerul a anunțat că un număr record de candidați au obținut 10 pe linie la bacalaureat. Potrivit rezultatelor preliminare, 85 de absolvenți au obținut media 10, comparativ cu 73 în 2025 și 47 în 2024. Aceștia provin din municipiile și raioanele Bălți, Cahul, Chișinău, Drochia, Hîncești, Orhei, Sîngerei, Soroca, Strășeni și Ungheni.

Totodată, rata generală de promovare a crescut de la 69,38% în 2024 la 72,36% în 2025, ajungând la 75,40% în 2026.

Datele mai arată că 90,76% dintre absolvenții de liceu au promovat examenul din prima încercare, față de 89,63% în sesiunea din 2025. Astfel, din cei 11.887 de liceeni admiși la bacalaureat, 10.789 au obținut note de promovare. O creștere a fost înregistrată și în cazul candidaților din colegii și centre de excelență, unde rata de promovare a ajuns la 57,82%, comparativ cu 54,39% anul trecut. Totodată, 21,42% dintre restanțierii din sesiunile anterioare au promovat examenul, față de 16,18% în 2025.

La nivel național, înainte de examinarea contestațiilor, au promovat examenul 13.904 candidați, ceea ce reprezintă 75,41% din totalul celor admiși la sesiune. În aceeași etapă a anului trecut, rata de promovare era de 72,36%.

Și nota medie a candidaților promovați a crescut, de la 7,17 în 2024 la 7,38 în 2026. În același timp, numărul candidaților cu nota medie mai mare sau egală cu 8 este de 4.793 (26% din totalul candidaților), comparativ cu 4.003 (22,27%) în 2025. Totodată, 1.558 de candidați au obținut media mai mare sau egală cu 9, față de 1.160 în anul precedent.

Ministerul a precizat că, în sesiunea curentă, niciun candidat nu a fost eliminat din examen pentru fraudă.

Despre examenul la matematică

Potrivit autorităților, în pofida nemulțumirilor exprimate de unii candidați după examenul de matematică, rata de promovare la această disciplină a crescut de la 66% la 69%, iar nota medie a crescut de la 5,26 la 5,36. În același timp – itemii 5 și 10, considerați de elevi drept cei mai dificili, au fost rezolvați de mai mulți candidați decât în 2025. 

Unde pot fi vizualizate testele verificate și unde pot fi depuse contestațiile

Candidații își pot vizualiza testele verificate și notele prin intermediul platformei www.bac.gov.md.

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 25 și 26 iunie, în intervalul orar 09:00 – 18:00, la centrele de bacalaureat în care candidații au scris probele de examen. Acestea vor fi examinate în perioada 27 iunie-2 iulie, iar rezultatele finale ale sesiunii de bază vor fi anunțate pe 3 iulie 2026.

Când va avea loc sesiunea suplimentară

Sesiunea suplimentară va fi organizată în perioada 13-20 iulie 2026. Pentru participare la sesiunea suplimentară, candidații pot depune, în zilele de 3 și 4 iulie, o cerere în scris la centrele de bacalaureat în care au susținut probele în sesiunea de bază.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Rusia: 2 rafinării și un depozit petrolier – lovite cu drone, iar alimentarea cu electricitate în Crimeea – limitată. Zelenski: Ne punem în aplicare planul

Armata ucraineană a lovit joi, 25 iunie, un depozit petrolier din regiunea Krasnodar, Federația Rusă, și două rafinării din Ufa. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a confirmat atacurile aeriene într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Vladimir Zelenski a menționat că, pe parcursul nopții, militarii ucraineni au lovit depozitul petrolier „Poltavskaia” din regiunea Krasnodar, aflat la aproximativ 300 de kilometri de linia frontului. De asemenea, în această dimineață, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a atacat două rafinării din Ufa – „Bașneft-Ufaneftehim” și „Bașneft-Novoil”, situate la circa 1 500 de kilometri de front.

Ne punem în aplicare planul de lovituri la mare distanță. Le mulțumesc tuturor militarilor ucraineni care contribuie la precizia acestor operațiuni. În loc să încerce din nou să înșele pe cineva sau să tragă de timp, Rusia ar trebui să se gândească la o diplomație autentică. Războiul trebuie să ia sfârșit”, a declarat liderul de la Kiev.

Între timp, presa din Ufa scrie că, în oraș, a fost observată o coloană densă de fum ridicându-se din direcția cartierului în care sunt amplasate rafinăriile companiei Bașneft.

Direcția regională a Ministerului rus pentru Situații de Urgență nu a oferit deocamdată detalii oficiale, precizând doar că informațiile sunt în curs de verificare. Neoficial, reprezentanți ai instituției au declarat că, în zona rafinăriilor, „este posibil să fi avut loc un atac cu dronă”.

Înainte de atac, în regiunile din Ural a fost emisă o alertă privind pericolul unor lovituri cu drone.

De asemenea, pe 25 iunie, pe teritoriul peninsulei ucrainene Crimeea, anexată ilegal de Rusia, a fost introdus „un regim temporar de limitare a alimentării cu energie electrică”. Compania „Крымэнергоинформ” a comunicat că măsura urmărește evitarea suprasolicitării rețelei electrice și prevenirea unei avarii la nivelul întregului sistem energetic.

Restricțiile au fost introduse la o zi după ce Ucraina a atacat cu drone principala stație electrică din Sevastopol – cel mai mare oraș al Crimeei. Pe parcursul zilei de 24 iunie, unele cartiere ale orașului au rămas fără electricitate, notează Meduza.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: