retina.news

Rizea a fost audiat de PCCOCS în urma declarațiilor privind decesul lui Butmalai, Luncașu și Salemi

Fostul deputat român Cristian Rizea a fost citat și audiat de către procurori în urma declarațiilor sale, potrivit cărora, fostul deputat Ion Butmalai, dar și oamenii de afaceri Iurie Luncașu și Saro Salemi ar fi fost asasinați. Audierile au avut loc pe 14 și 19 mai de procurorii PCCOCS, anunță oamenii legii pe 20 mai.

Potrivit procurorilor, în cadrul audierilor, Rizea nu a prezentat detalii care ar impune reluarea urmăririi penale în cazurile în care apar fapte noi sau recent descoperite, despre care autoritatea investigatoare nu ar avea cunoștință şi care, ar fi de natură să afecteze soluțiile adoptate anterior.

„Fostul deputat a declarat procurorilor că nu deține date concrete ce ar indica la asasinarea celor trei persoane, iar concluziile sale cu privire la ”asasinate” au fost deduse intuitiv, din informațiile stradale sau din surse media, deschise publicului larg. Prin urmare, în condițiile în care cele comunicate de Cristian Rizea nu aduc elemente noi cu privire la faptele investigate în acele cauze și nu sunt incidente prevederilor legale, potrivit legii, urmărirea penală nu poate fi reluată”, se arată în declarația PCCOCS.

Procuratura amintește că persoanele care dețin informații cu impact pentru dosarele vizate, se pot adresa la PCCOCS cu solicitarea de a fi audiate în acest sens.

***

Pe 5 mai, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, ex-deputatul român a declarat că nici fostul deputat Ion Butmalai, găsit mort în 2014, împușcat în inimă, nici Iurie Luncașu, care s-ar fi sinucis în 2019, la două luni după ce Vladimir Plahotniuc a fugit din țară, și nici omul de afaceri Saro Salemi, găsit strangulat în 2013 într-un parc din capitală, NU s-au sinucis.

***

Cristian Rizea a fost condamnat definitiv în România pentru trafic de influență la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Însă, Rizea fugise din România cu două luni înainte de anunțarea sentinței, în ianuarie 2019. Acesta se află de aproape doi ani pe teritoriul Republicii Moldova, fiind până nu demult cetățean moldovean.

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat decretul prin care i-a retras cetățenia moldovenească lui Cristian Rizea. Acesta a fost reţinut în Republica Moldova pe 3 noiembrie 2020. Rizea era bănuit că ar fi comis ilegalităţi de natură penală atunci când a obţinut cetăţenia moldovenească. Mai exact, ar fi făcut declaraţii false în procesul de dobândire a cetăţeniei. La începutul lunii mai, acesta a fost eliberat.

Pe 14 mai, acesta a anunțat că intenționează să candideze independent la alegerile parlamentare din iulie.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

„Are o imaginație inflamată”: Grosu, după ce Ceban a acuzat o tentativă de preluare a Stației de captare de la Vadul lui Vodă

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a declarat că la Stația de captare de la Vadul lui Vodă a mers întreaga Comisie parlamentară pentru mediu, climă și tranziție verde, nu doar deputații partidului de guvernare, așa cum a spus primarul de Chișinău. Grosu a adăugat că „e logic și firesc” ca deputații să verifice situația și a spus că nu vrea să-și imagineze scenariul în care Chișinăul ar rămâne fără apă. „Domnul primar are o imaginație foarte inflamată”, a adăugat Grosu, în contextul acuzațiilor edilului că guvernarea ar intenționa să preia forțat gestionarea Stației prin starea de urgență. Precizăm că deputații PAS, membri ai comisiei parlamentare, au menționat că membrilor comisiei nu li s-a permis accesul la fața locului.

„Domnul primar are o imaginație foarte inflamată. Noi avem o problemă reală pe care el, cu întârziere, a recunoscut-o. Ea este și nu depinde de PAS, de partea ucraineană. Depinde de bunul Dumnezeu. Este ploaie de Carpați – este apă la Novodnestrovsk, este apă în baraj – este în Nistru și noi n-avem probleme. Acum, stația de la Vadul lui Vodă nu-i proiectată să se adapteze la nivelul… e fixă”, a comunicat Grosu în timpul unor declarați pentru jurnaliști.

Grosu a adăugat că Ceban „e și mincinos”, menționând că „ieri, la stația asta, n-au fost doar deputații PAS, au fost deputații din Comisia de mediu, chiar și împreună cu un comunist, care e și președinte de comisie”.

„E logic și e firesc să se ducă să se intereseze în ce condiții se află această stație, că nu-i vorba de el și de egoul și de fobia lui, care se ține de scaunul acesta de primar, de parcă e născut să fie primar. E vorba de securitatea hidrologică a noastră, a tuturor. Vă dați seama, Chișinăul fără apă… eu nici nu vreau să-mi imaginez așa ceva. (…) De aceea, lăsăm supărările lui. (…) El are 300 de fântâni arteziene pe teritoriul municipiului, vreo 11, vreo 20 sunt funcționale, din datele care le-a prezentat. (…) El are tare mult de lucru. Decât ar tulbura apele, mai bine ar limpezi apele”, a conchis Grosu.

Pe 23 septembrie, primarul de Chișinău, Ion Ceban, a spus că deputații PAS au fost la Stația de captare de la Vadul lui Vodă. Ceban a spus că a auzit că „vor să preia forțat gestionarea Stației prin starea de urgență pe care au adoptat-o” și a adăugat că „nu vom permite”. El a spus că aceștia au venit să vadă de ce Chișinăul nu a rămas fără apă, „în pofida prognozelor lor”, și i-a îndemnat „să meargă și să discute cu partea ucraineană, ceea ce trebuie să facă ei la nivel central”. Totodată, Ceban a afirmat că deputații s-au ocupat toată vara cu „sperietori”, în timp ce municipalitatea „a muncit la realizarea unei noi infrastructuri, care nu a fost însă pusă în funcțiune”, iar stația de captare a funcționat în regim normal.

Deputata PAS Larisa Novac a confirmat că a efectuat o vizită de control la Stația de captare, în calitate de deputat și secretar al Comisiei mediu, climă și tranziție verde. Ea a precizat că întreaga comisie parlamentară a fost la fața locului și că „Apă-Canal Chișinău” fusese informată despre vizită încă pe 15 septembrie. Novac a declarat că nicio instituție de specialitate a statului cu atribuții în domeniul mediului nu a avut până acum acces pe teritoriul stației. Ea a afirmat că se încearcă transferarea responsabilității pentru o eventuală criză asupra Guvernului, în timp ce instituțiile de mediu sunt împiedicate să-și îndeplinească atribuțiile. Totodată, a spus că accesul deputaților pentru exercitarea controlului parlamentar a fost „restricționat nejustificat” și l-a acuzat pe edil de „reacție isterică, atacuri și acuzații halucinante”.

Și deputatul PAS Sergiu Lazarencu, vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru mediu, climă și tranziție verde, a menționat că membrilor comisiei nu li s-a permis accesul. El a spus că Țstația de captare a apei nu este proprietatea lui Ion Ceban” și că membrii comisiei vor reveni la fața locului. Totodată, a adăugat că vor cere instituțiilor competente să le asigure accesul pentru verificări.

Menționăm, Comisia parlamentară pentru mediu, climă și tranziție verde are opt membri, iar președinte este deputatul Partidului Comuniștilor, Valeriu Muduc.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: