retina.news

Din închisoare, în parlament. Ex-deputatul român Cristian Rizea țintește fotoliul de deputat

Fostul deputat român Cristian Rizea a depus actele la Comisia Electorală Centrală pentru a se înregistra în calitate de candidat la alegerile parlamentare anticipate.

„Am decis să merg independent. Miza mea este să reprezint veteranii de război, singurii care au venit alături de mine. Dacă intru într-o bătălie politică, atunci o fac pentru ei”, a declarat Rizea pentru presă.

Precizăm că la începutul lunii mai, Cristian Rizea a fost eliberat din arest de autoritățile moldovenești, deoarece a expirat termenul maxim de zile până la care o persoană poate fi reținută în Republica Moldova până să fie extrădată.

***

Cristian Rizea a fost condamnat definitiv în România pentru trafic de influență la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Însă, Rizea fugise din România cu două luni înainte de anunțarea sentinței, în ianuarie 2019. Acesta se află de aproape doi ani pe teritoriul Republicii Moldova.

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat decretul prin care i-a retras cetățenia moldovenească lui Cristian Rizea.

Acesta a fost reţinut în Republica Moldova pe 3 noiembrie 2020. Rizea era bănuit că ar fi comis ilegalităţi de natură penală atunci când a obţinut cetăţenia moldovenească. Mai exact, ar fi făcut declaraţii false în procesul de dobândire a cetăţeniei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Nota 6-7″. Cum apreciază unul dintre donatorii PAS activitatea guvernării în domeniul economic

Vasile Tofan, partener senior al fondului de investiții private „Horizon Capital” și unul dintre donatorii Partidului  Acțiune și Solidaritate (PAS), se declarată dezamăgit de partidul de guvernare „în anumite privințe”. În cadrul emisiunii NM „Есть вопросы”, omul de afaceri a apreciat politicile în domeniul economic cu notele 6-7. De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu ascund că am simpatie pentru această generație de lideri și politicieni care încearcă să schimbe ceva. În același timp, sunt critic la adresa lor și, ca mulți alții, sunt dezamăgit în anumite privințe. Dar apreciez faptul că, în general, ei sunt oameni cinstiți. Spre deosebire de mulți care finanțează opoziția cu saci întregi de bani, ei abordează acest lucru transparent”, a declarat Tofan.

Întrebat cum apreciază politica economică a guvernării din ultimii patru ani, investitorul a fost rezervat în nota acordată.

„Le-aș da un 6–7 din 10. Au intenții bune, sincere, dar, ca mulți politicieni, le lipsește curajul pentru a implementa reforme cu adevărat eficiente”, a spus el.

În contextul stagnării economice, Tofan consideră că situația este cauzată de o combinație de factori interni și externi.

„E o prostie să negi influența războiului, secetei sau crizei din industria auto europeană. Hai să trecem rapid prin factorii principali. În primul rând, războiul — un factor evident pentru toată lumea, investițiile nu vin. În al doilea rând, seceta: sectorul agricol reprezenta înainte cam 12% din PIB, acum este în jur de 5%, deci o pierdere de circa 7%.

Al treilea — componentele auto, care de mulți ani sunt cel mai mare articol de export al Moldovei: aproape 20% din exporturi. Industria auto germană este acum într-o criză profundă.

Al patrulea factor — demografic. Creșterea economică este numărul de persoane care muncesc, înmulțit cu productivitatea lor. Dacă populația scade, asta afectează economia direct”, a menționat el.

Omul de afaceri a atras atenția că multe dintre problemele cu care se confruntă țara nu pot fi puse exclusiv în cârca PAS.

„Am enumerat patru factori principali, dar provocările sunt mult mai multe. Acestea sunt dificultăți reale, externe și interne, pentru care PAS nu poate fi considerat responsabil. Deși mulți afirmă că exodul populației a fost cauzat de guvernarea PAS, realitatea este că demografia urmează un trend global, care nu se schimbă pe termen scurt”, a punctat Tofan.

De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu sunt politician. Sunt prea rațional și, în același timp, prea emoțional pentru asta. Resimt o repulsie față de politicieni. Când aud ce spun unii dintre ei, mă întreb: chiar cred în ceea ce spun sau doar mint pentru a obține puterea? Nu știu ce e mai grav”, a subliniat acesta.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: