România ar putea suspenda importul produselor agro-alimentare din Ucraina, pentru a-și proteja proprii producători
Full Article 1 minutes read

România ar putea suspenda importul produselor agro-alimentare din Ucraina, pentru a-și proteja proprii producători

Partidul Social Democrat (PSD) din România a anunțat, pe 18 aprilie, că va solicita în Coaliția de guvernare adoptarea unei decizii politice care să dispună Guvernului să emită în regim de urgență un act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de produse agro-alimentare din Ucraina.

Formațiunea a precizat că o astfel de măsură este necesară „pentru protejarea fermierilor români, în contextul în care compensările primite din partea Comisiei Europene nu pot acoperi valoarea totală a daunelor suferite de aceștia”.

„PSD susține ca statele din Estul Europei care au fost afectate de exporturile din Ucraina să poarte o negociere comună cu reprezentanții Comisiei Europene și cu partea ucraineană, astfel încât măsurile de sprijin destinate agriculturii Ucrainei să nu afecteze interesele fermierilor din statele învecinate”, se arată comunicatul PSD.

Social-democrații afirmă că, în același timp, România trebuie să sprijine în continuare Ucraina prin facilitarea tranzitului de produse agro-alimentare din această țară, către alte state din Uniunea Europeană sau către rutele comerciale de la Marea Neagră.

Amintim că Polonia, Ungaria și Slovacia au suspendat temporar importurile de cereale din Ucraina, în ultimele zile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: