hotnews.ro

România ridică adăposturi antiaeriene în localitatea de lângă granița cu Ucraina unde au căzut dronele rusești

Armata Română anunță că a început de marți instalarea spațiilor de protecție a populației din localitatea Plauru, județul Tulcea, de lângă granița cu Ucraina, unde recent au căzut bucăți din drone rusești. Autoritatea precizează că măsura este implementată în conformitate cu o decizie din 7 septembrie a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) din România, scrie HotNews.

„În conformitate cu Hotărârea nr. 31 din 7 septembrie 2023 privind adoptarea unor măsuri de protecție pe teritoriul național din imediata vecinătate a zonei de conflict din Ucraina, emisă de CNSU, Ministerul Apărării Naționale a început marți, 12 septembrie, lucrările de amenajare a spațiilor de protecție a populației la nivelul localității Plauru din județul Tulcea”, se arată în comunicatul emis de Armata Română.

Potrivit sursei citate, lucrările sunt executate de un detașament format din aproximativ 50 de militari, care acționează cu 20 de mijloace tehnice. Urmează a fi instalate, așadar, două adăposturi din elemente prefabricate din beton, precum și pentru executarea lucrărilor de amenajare aferente. Adăposturile urmează să aibă dimensiunile 9,6 m lungime, 2 m lățime (la interior) și 1,5 m înălțime (la interior).

România își motivează decizia prin contextul geopolitic şi de securitate determinat de conflictul militar generat de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și atacurile recente şi repetate efectuate asupra porturilor ucrainene Reni şi Ismail, precum şi răspunsul apărării antiaeriene ucrainene care ar fi determinat dispersarea mijloacelor utilizate pe suprafețe mari.

Amintim că ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, a recunoscut pe 6 septembrie că bucăți dintr-o dronă rusească au fost găsite pe teritoriul României. Resturile sunt acum analizate de autorități pentru a verifica dacă este vorba de o dronă rusească. Se întâmpla după ce cu o zi înainte de asta, mai exact pe 5 septembrie, oficialii de la București negau că vreo dronă trimisă de ruși împotriva porturilor ucrainene de la Dunăre ar fi căzut pe teritoriul României, deși Ucraina a declarat că are dovezi în acest sens.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Protagonista videoclipului „Om uspeșnîi”, devenit viral, dă în judecată activiști și influenceri. Emilian Crețu, pe listă

Cristina, protagonista videoclipului filmat într-o parcare din Chișinău, care a devenit viral datorită expresiei „Om uspeșnîi” („om de succes” – n.r.), anunță că a întocmit lista persoanelor pe care intenționează să le acționeze în judecată. Printre cei vizați se numără activiștii StopHam Moldova, care au filmat și publicat imaginile, dar și câțiva influenceri, inclusiv actorul Emilian Crețu. Declarațiile au fost făcute pe 10 septembrie, în podcastul „Interviuri fără protocol”.

„În primul rând sunt acei care au făcut acest video, care l-au montat și postat în original la ei pe pagină – băieții de la StopHam. Sunt în listă și câțiva influenceri care și-au permis să facă distribuiri și să facă amuzament pe seama mea și pe seama acelui video”, a declarat aceasta.

Întrebată dacă va merge în instanță împotriva tuturor celor care au distribuit sau au comentat imaginile, Cristina a răspuns că îi va viza în primul rând pe cei care au publicat inițial conținutul. Ea a precizat însă că ar putea depune plângeri și împotriva persoanelor care au lăsat comentarii jignitoare.

Cristina a confirmat că Emilian Crețu se numără printre persoanele vizate, dar a refuzat să dezvăluie celelalte nume: „Ei vor fi contactați de organele corespunzătoare în momentul în care se vor începe investigațiile, cel puțin așa presupun”.

Protagonista videoclipului viral a mărturisit că își dorește ca acesta să fie „ultimul caz de hărțuire în masă de o asemenea amploare” și ca situația să ajungă în atenția organelor competente. Ea a pledat pentru adoptarea unor măsuri, inclusiv legislative, care să asigure mai multă siguranță în mediul online și să permită identificarea și sancționarea persoanelor care desfășoară campanii de hărțuire.

„Vreau acest caz să ajungă la organele competente. Vreau să se adopte legi care pot să controleze, să creeze condiții de securitate în mediul online, care pot să depisteze persoanele care hărțuiesc pe online și să-i pedepsească în așa fel încât să nu mai aibă posibilitatea să distrugă vieți omenești”, a mai declarat Cristina.

Cum a apărut fenomenul „Om uspeșnîi”

Cristina a devenit cunoscută în spațiul public după ce a fost filmată în timpul unei dispute cu un activist civic, într-o parcare din Chișinău, la sfârșitul lunii august. Autorul înregistrării a acuzat-o că ar fi parcat neregulamentar. Femeia susținea, însă, că doar căuta un loc de parcare și intenționa să plece.

Deranjată că era filmată, Cristina i-a spus activistului că ar fi invidios pe succesul ei. „Vouă așa vă este ciudă când vedeți un om uspeșnîi”, a declarat ea, de la volanul mașinii.

Înregistrarea s-a răspândit rapid pe internet. Replica femeii a fost transformată în melodii, videoclipuri și meme, iar mai multe companii, inclusiv florării, servicii funerare și producătorul apei minerale OM, au preluat expresia în postări publicitare. Detalii – AICI.

Pe 31 august, avocata Cristina Mihalachi a anunțat că o reprezintă pe femeie și că a transmis somații mai multor persoane care au publicat și distribuit imaginile. Aceasta a cerut ștergerea înregistrărilor, a repostărilor și a materialelor derivate. Avocata a mai anunțat că a sesizat Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal și că urmează să depună și alte plângeri.

„Drepturile la imagine, voce, viață privată și protecția datelor cu caracter personal nu sunt negociabile. Iar acolo unde solicitările legale sunt ignorate, vor urma sancțiuni”, a scris Mihalachi.

Demersul avocatei a provocat un nou val de reacții și a dus la apariția altor videoclipuri, glume și pagini inspirate de expresia „Om uspeșnîi”.

Pe 4 septembrie, femeia a lansat pagina „Cristina Om uspeșnîi”, în care publică texte, dar și videoclipuri. Postările sale adună mii de vizualizări și sute de comentarii. În unul din ele, aceasta a anunțat că că Poliția nu ar fi constatat nicio încălcare în cazul incidentului din parcarea de la Chișinău și că nu i-ar fi întocmit niciun proces-verbal.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: