radiokp.ru

Rusia a renunțat la limita superioară de vârstă pentru serviciul militar

Parlamentarii ruși au adoptat miercuri un proiect de lege care elimină limitele superioare de vârstă pentru cei care doresc să se înroleze în serviciul militar, ceea ce a dus la speculații potrivit cărora țara ar putea încerca să își consolideze efectivele reduse pe fondul invaziei din Ucraina, notează Europa Liberă România.

În prezent, legislația rusă permite oricărui cetățean cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani să se înroleze în forțele armate prin semnarea unui contract.

Proiectul de lege, care a fost înaintat săptămâna trecută camerei inferioare a parlamentului rus, Duma de Stat, și aprobat în lectură finală miercuri, ar elimina limita superioară de vârstă pentru primii recruți. Acesta trebuie acum să fie semnat de președintele rus Vladimir Putin pentru a deveni în mod oficial lege.

„Sunt necesari specialiști de înaltă calificare profesională pentru a folosi arme de înaltă precizie și pentru a opera arme și echipamente militare”, se arată într-o notă care însoțește proiectul de lege, potrivit The Moscow Times.

Schimbarea nu se va aplica soldaților în activitate care doresc să își reînnoiască contractul militar, care trebuie să aibă în continuare sub 50 de ani.

„Înțelegem că, în cazul anumitor specialități, experiența vine odată cu vârsta: la 40-50 de ani, o persoană are cea mai bogată experiență care ar trebui folosită în scopuri de apărare”, a declarat unul dintre inițiatorii proiectului.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Dreptul, la un tap distanță: ce poți face în Legalia, aplicația lansată în parteneriat cu INJ

Asculți o lecție de drept civil în troleibuz, rezolvi un test-grilă în pauză și îți provoci colegul la un duel înainte de seminar. Așa arată studiul dreptului în Legalia, aplicația lansată la 6 octombrie 2026 în parteneriat cu Institutul Național al Justiției și dezvoltată de startupul moldovenesc Applexium, cu sprijinul financiar al CMDA și al ODA.

Legalia este, potrivit dezvoltatorilor, prima aplicație mobilă din Moldova destinată studierii dreptului, iar debutul a fost unul pe măsură: în primele 24 de ore de la lansare, aplicația a intrat în top 5 cele mai descărcate aplicații din categoria Educație din App Store în Republica Moldova.

Patru module, un singur loc

Aplicația este disponibilă în limbile română și rusă și acoperă tot drumul unui jurist, de la primul an de facultate până la prima zi de practică:

  • Universitar – materiile din anii I–IV, pentru studenții tuturor facultăților de drept din țară;
  • Avocatură – teste pentru admiterea în profesia de avocat;
  • INJ – modele de teste pentru candidații care vor să devină judecători sau procurori;
  • Business – standardele europene și internaționale ale dreptului afacerilor, de la AI Act și MiCA la FATF și ESG, pentru juriști, dar și pentru antreprenori și specialiști din sectorul privat și public.

Ce poți face în Legalia

Asculți sau privești lecția

Fiecare materie este disponibilă ca video podcast sau audio podcast. Îți pui căștile și înveți oriunde: în microbuz, în mașină, la sală sau la o plimbare.

Ai un plan de studiu pentru fiecare zi

Deschizi aplicația și vezi imediat de unde continui. Nu mai pierzi timp căutând notițe sau capitolul la care ai rămas.

Rezolvi teste-grilă fără pix și fără foi printate

Îți alegi câte întrebări vrei să primești, iar întrebările le poți citi sau asculta. Nu ești sigur? Folosești un indiciu. Ai greșit? Afli imediat de ce varianta aleasă nu e corectă. Tot progresul rămâne salvat și poți reveni la el oricând.

Strângi XP și urci în clasament

Fiecare lecție și fiecare test îți aduc puncte XP. Urmărești clasamentul live pe săptămâna curentă sau pe toată perioada și vezi cum te descurci față de colegi.

Îți reprezinți universitatea

Rezultatele tale contează și pentru facultatea ta. Universitățile concurează între ele într-un clasament comun, așa că fiecare test rezolvat aduce puncte și pentru echipă.

Îți provoci prietenii la duel

Îți adaugi prietenii și colegii, vorbești cu ei prin chat, direct în aplicație, și îi provoci la un duel live: aceleași întrebări, același timp, un singur câștigător.

Aplicația arată cum îți place

Alegi tema luminoasă sau întunecată și setezi sunetele, vibrațiile și notificările după preferință. Ai o idee sau o sugestie? O trimiți direct echipei Legalia din secțiunea „Scrie-ne direct”.

„Ne-am dorit ca învățarea dreptului să fie la fel de firească precum orice altceva facem zilnic pe telefon. Nu înlocuim cartea, dar oferim o alternativă: o lecție ascultată în drum spre facultate, un test rezolvat în pauză și o comunitate care te motivează să mergi mai departe”, a declarat Mircea Ursu, CEO-ul startupului Applexium.

Un proiect construit cu parteneri de încredere

Legalia a fost lansată în parteneriat cu Institutul Național al Justiției, instituția responsabilă de formarea judecătorilor și procurorilor din Republica Moldova, în baza unui memorandum de cooperare semnat între părți.

Dezvoltarea aplicației a fost posibilă și datorită sprijinului financiar oferit startupului Applexium de Centrul Municipal pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (CMDA), prin Programul municipal STARTUP pentru tineri și migranți al Primăriei municipiului Chișinău, și de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), în cadrul programului de susținere a inovațiilor digitale și startup-urilor tehnologice.

Unde găsești aplicația

Legalia poate fi descărcată din App Store și Google Play și este disponibilă și în varianta web, la adresa legalia.md.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: