Andrei Mardari / NewsMaker

Rusia amestecă economica cu politica? Popescu, despre embargou: „Exportăm fructe și legume și în UE, care are standarde foarte înalte”

Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu nu exclude că interdicția Rusiei la importul produselor agricole din Moldova ar avea motive politice. „Moldova are fructe și legume competitive”, spune Nicu Popescu, care sunt exportate inclusiv în țările UE – o piață cu standarde „foarte înalte”. Declarațiile au fost făcute de Popescu la postul public de televiziune, în contextul în care Rusia a decis, recent, să pună embargou pe produsele agricole exportate din peste 30 de localități din Republica Moldova.

„Știm, pe de o parte, că anterior au fost introduse restricții pe exportul produselor noastre pe piața Federației Ruse, din motive politice. Anterior acest lucru s-a făcut cu regularitate la vinuri, fructe sau legume. În același timp, putem spune cu certitudine că Republica Moldova are legume și fructe competitive pe piețele internaționale, care sunt exportate pe piața UE – o piață care are niște standarde de protecție foarte înalte”, a declarat viceprim-ministrul Nicu Popescu, la Moldova 1.

Popescu spune că așteaptă o claritate de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, care să spună tranșat dacă acuzațiile Federației Ruse sunt sau nu fondate.

„Chiar zilele acestea a circulat în online o poză cu prunele noastre care se vând în rețelele de supermarketuri din Franța. Deci Republica Moldova are fructe și legume foarte bune, acre se exportă pe piața UE, o piață foarte exigentă. Iată prin prisma acestui lucru aștept și aș vrea să văd care este interpretarea acestor mesaje venite din Federația Rusă de la organele care au capacitatea să analizeze în ce măsură aceste acuzații sunt adevărate sau nu”, a mai spus Nicu Popescu.

Precizăm că Ministerul Agriculturii a anunțat pe 10 august că s-a autosesizat referitor la interzicerea parțială a importului de produse vegetale din Republica Moldova și că va organiza astăzi, 11 august, o întrunire cu factorii de decizie: Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, asociațiile de profil ale producătorilor agricoli și exportatorilor, pentru a analiza și discuta informația publicată de Rosselhoznadzor.

Anterior, premierul Natalia Gavrilița a vorbit la ședința Guvernului despre decizia Rosselhoznadzor de a introduce restricții la importul de produse agricole din 31 de regiuni ale Moldovei. Oficialul i-a cerut directorului ANSA să explice „cum e posibil ca fructele și legumele din raionul Criuleni să aibă aceste insecte, iar cele din raionul Dubăsari să fie fără probleme”. Reprezentantul Agenției a spus că urmează a fi efectuată o analiză pe caz, însă deocamdată Rusia nu a trimis o notă oficială autorităților competente.

Amintim că Rosselhoznadzor a introdus restricții la importul de produse agricole din 31 de regiuni ale Republicii Moldova în Rusia, din 15 august. Potrivit Federației Ruse, decizia a fost luată urmare a depistării repetată a obiectelor de carantină periculoase în produsele moldovenești, care intră pe teritoriul Rusiei.

Astfel, Rusia a inclus în „lista neagră” următoarele regiuni din Moldova: Basarabeasca, Briceni, Cahul, Cantemir, Călărași, Căușeni, Glodeni, Hâncești, Ialoveni, Leova, Nisporeni, Sîngerei, Orhei, Soroca, Strășeni, Șoldănești, Ștefan-Vodă, Taraclia, Telenești și Ungheni. Interdicția se aplică și unității teritoriale autonome Găgăuzia și municipiilor Chișinău și Bălți.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

„Chiar nu am găsit un moldovean?”: Tofan explică de ce l-a propus pe Năsui ministru la Chișinău

Premierul Vasile Tofan a explicat de ce l-a propus pe deputatul român Claudiu Năsui pentru funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Șeful Guvernului spune că viziunile celor doi coincid inclusiv în ceea ce privește reducerea cheltuielilor bugetare și a taxelor. Tofan a recunoscut, totodată, că a discutat despre candidatura lui Năsui cu premierul României, Ilie Bolojan, în timpul vizitei sale la București.

„Provocările pe care le avem noi țin foarte mult de un sector guvernamental destul de ponderat, unde trebuie să mai reducem costurile. Și în asta crede domnul Năsui. Crede într-un stat mai mic, în cheltuieli bugetare mai mici, în taxe mai mici, companii de stat mai eficiente și mai puține. Ne-am gândit că din moment ce avem aceste provocări, trebuie să punem la cârmă un om care crede anume în aceste lucruri. A fost ministru al Economiei în România, a fost parlamentar în România. Cred că ne va ajuta inclusiv să fortificăm relația noastră cu România. Cred că este o decizie foarte bună”, a declarat Tofan la emisiunea „Pe față”, de la Moldova 1.

Șeful Guvernului a comentat și reacțiile apărute după anunțarea candidaturii lui Năsui, inclusiv întrebările de ce pentru funcție nu a fost ales un cetățean din Republica Moldova.

Tofan a spus că autorităților le este dificil să găsească persoane dispuse să ocupe funcții importante în stat, inclusiv cele de ministru sau șef de agenție. Potrivit premierului, la concursurile organizate pentru astfel de poziții nu sunt depuse multe candidaturi.

„Ne vine foarte greu să găsim oameni, pentru că nu vor să lucreze la stat. Înainte la stat poate se fura tare mult sau veneau pentru alte scopuri, acum am încrederea că în mare oamenii care vin în poziții importante la stat nu vin să fure, vin să lucreze. Trebuie să fim în primul rând interesați în succesul economic al Moldovei și pe cei mai buni pe care îi găsim să îi aducem. Nu trebuie să fim excesiv de puritani în sensul că doar noi și nimeni mai mult”, a mai declarat premierul.

Șeful cabinetului de miniștri a confirmat, totodată, că, în timpul vizitei sale oficiale la București, a discutat despre Claudiu Năsui cu omologul său român, Ilie Bolojan: „Răspunsul pe care l-am primit a fost satisfăcător pentru mine ca să mergem înainte cu această decizie”.

***

Amintim că, pe 25 august, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat remanieri guvernamentale. Astfel, Eugeniu Osmochescu, actualul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, este propus pentru funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Totodată, pentru conducerea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării este propus Claudiu Năsui.

În aceiași zi, președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care i-a acordat lui Claudiu Năsui cetățenia Republicii Moldova. Documentul a intrat în vigoare la data semnării.

În prima sa reacție după anunțul premierului, Năsui a declarat că se regăsește în viziunea lui Vasile Tofan privind dezvoltarea economică a Republicii Moldova și că își asumă „un nou efort reformator”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: