Rusia, nemulțumită de refuzul Chișinăului de a acredita observatori ruși la alegeri: „O decizie scandaloasă”

Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat pe 24 septembrie la Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse. Diplomația rusă i-a exprimat o „notă de protest”, după ce autoritățile de la Chișinău ar fi refuzat să acrediteze mai mulți observatori ruși la alegerile parlamentare din 28 septembrie. În reacție, Ministerul de Externe de la Chișinău a precizat că acreditarea observatorilor internaționali „se iau conform legislației naționale și angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova, în vederea garantării unui proces electoral liber, corect și transparent”.

Moscova califică acest pas drept „o încălcare gravă” a obligațiilor internaționale ale Republicii Moldova. Diplomația rusă face trimitere la Documentul de la Copenhaga al CSCE din 1990 și Convenția CSI din 2002 privind standardele alegerilor democratice.

„Acțiunea este incompatibilă cu valorile democratice la care declară că aderă conducerea moldovenească și constituie o nouă manifestare a cursului antirusesc. Acțiunile menționate ale Chișinăului oficial subminează serios încrederea în legitimitatea viitoarelor alegeri și în transparența procedurii de vot”, anunță Ministerul rus de Externe.

Rusia precizează că se va plânge pe „decizia scandaloasă” de la Chișinău în fața conducerii OSCE/ODIHR, precum și în cadrul reuniunilor organelor de conducere ale OSCE.

ACTUALIZARE 16:30: Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău confirmă convocarea ambasadorului Lilian Darii la Moscova. Autoritățile dau asigurări că întreprind toate măsurile necesare pentru a asigura integritatea și transparența alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025.

„Deciziile privind acreditarea observatorilor internaționali se iau conform legislației naționale și angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova, în vederea garantării unui proces electoral liber, corect și transparent”, precizează diplomația de la Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Cernăuțeanu confirmă: lângă Colonița a explodat o dronă. Preliminar, avea motor cu propulsie reactivă

Fragmentele descoperite pe un teren din apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău, aparțin unei drone. Informația a fost confirmată de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu. Potrivit constatărilor preliminare, drona era echipată cu un motor cu propulsie reactivă.

„Ca să facem o concluzie finală acum e prematur. Și la această etapă, colegii sunt la fața locului și fac cercetările necesare. Preliminar, vorbim despre un motor cu propulsie reactivă”, a declarat Viorel Cernăuțeanu pentru ProTV.

Șeful IGP a menționat că, inițial, autoritățile nu puteau stabili dacă aparatul era o dronă sau o rachetă. În urma primelor cercetări, poliția a constatat că este vorba despre o dronă.

„Ca model și alte elemente care sunt, o să revenim suplimentar atunci când colegii vor finisa cercetarea la fața locului și vom putea comunica alte detalii”, a adăugat Cernăuțeanu.

Amintim că, în jurul orei 04:20, mai mulți locuitori au sesizat poliția după ce au auzit o bubuitură puternică în satul Colonița, din direcția localității Tohatin. Inițial, Inspectoratul General al Poliției a anunțat că în zonă nu au fost găsite obiecte, urme de explozie sau alte elemente care ar fi putut reprezenta un pericol pentru populație. Detalii AICI.

Ministerul Apărării a declarat pentru NewsMaker că nu a înregistrat noi survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova și că circumstanțele incidentului sunt în curs de clarificare. Detalii AICI.

Primara satului Colonița, Angela Zaporojan, a declarat că bubuitura a fost auzită de locuitorii din întreaga localitate, dar că explozia nu s-ar fi produs pe teritoriul satului. Ea le-a cerut oamenilor să sune la 112 dacă descoperă eventuale fragmente sau alte obiecte suspecte. Detalii AICI.

La mai bine de șase ore de la incident, poliția a anunțat că pe un teren din apropierea satului au fost găsite fragmente care ar putea proveni de la o dronă. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: