tass.ru

Rușii sunt avertizați: Incendierile comisariatelor militare se vor considera acte de terorism și sabotaj

Incendierea centrelor de recrutare militară din Rusia se va considera acte de terorism și sabotaj. Precizările au fost făcute de Procuratura Generală și Ministerul Afacerilor Interne al Federației Ruse, scrie Vajnîie Istorii. 

Pe 8 august, Ministerul rus al Afacerilor Interne și Procuratura Generală a Rusiei, cu o diferență de 8 minute, au publicat o declarație cu privire la incendierile centrelor de recrutare militară. Ministerul i-a avertizat pe ruși că atacurile asupra obiectelor militare sau de importanță strategică „se califică drept sabotaj sau act terorist”. Și Procuratura a declarat că „incendierea comisariatelor militare poate fi calificată ca act terorist sau sabotaj”.

Potrivit ambelor instituții, încercările frecvente din ultimul timp de incendiere a comisariatelor militare sunt asociate cu acțiunile escrocilor telefonici, aflați în Ucraina. Ministerul a declarat că cele mai multe victime sunt persoane în vârstă.

Potrivit sursei, majoritatea celor care au încercat că incendieze centrele militare au spus că au fost forțați să dea foc de oamenii care-i sunau la telefon și se prezentau drept colaboratori ai poliției sau FSB.

Mediazona a scris că, până pe 27 iulie, au fost deschise cel puțin 41 de dosare sub acuzația de terorism și unul – pentru sabotaj. În total sunt 82 dosare de învinuire cu privire la cazurile de incendiere.

În total, până la 27 iulie, se cunoștea despre 113 cazuri de incendiere a centrelor de recrutare militară.

***

În decembrie 2022, un cuplu de pensionari ruși a fost arestat după ce bărbatul a încercat să dea foc unui comisariat militar, în timp ce soția sa filma întregul proces. Iar în aprilie 2023, doi polițiști din Rusia au fost condamnați la 19 ani de închisoare pentru incendierea comisariatului militar din orașul Baikal.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker/foto simbol

Găgăuzia își alege bașcanul și deputații în Adunarea Populară: câți alegători au votat până la ora 09:00

Astăzi, 15 noiembrie, cetățenii cu drept de vot din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pentru a-și alege deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei și bașcanul.

Pentru cele 35 de mandate de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei sunt înregistrați 132 de candidați. În fiecare dintre cele 35 de circumscripții uninominale va fi ales câte un deputat. Dintre candidați, 42 sunt desemnați de partide politice, iar 90 sunt independenți. 22 dintre candidați sunt femei și 110 sunt bărbați.

Pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, în buletinul de vot sunt înscriși 8 candidați: 3 desemnați de partide politice și 5 candidați independenți. Dintre aceștia, 7 sunt bărbați și o femeie.

Pentru cele două scrutine, Comisia Electorală Centrală (CEC) a tipărit, în total, 258 780 de buletine de vot, câte 129 390 pentru fiecare scrutin.

Toate cele 67 de secții de votare s-au deschis la ora 07:00 și se vor închide la ora 21:00. La vot sunt așteptați peste 129 de mii de alegători. În total, până la ora 09:00, au votat 2 841 de alegători, ceea ce reprezintă 2,20 %. 

Alegătorii care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu se pot deplasa la secția de votare pot solicita să voteze la locul aflării. Cererile depuse în ziua votării vor fi recepționate până la ora 14:00 și trebuie să fie însoțite de un certificat medical.

Pentru a facilita participarea la vot, centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești activează astăzi între orele 07:00 și 21:00. Acestea eliberează gratuit cărți de identitate provizorii și înmânează actele de identitate confecționate cetățenilor Republicii Moldova care au împlinit 18 ani și au domiciliul sau reședința temporară înregistrată într-o localitate din UTA Găgăuzia cu cel puțin trei luni înainte de ziua alegerilor. Pentru informații despre procedura de votare, adresele secțiilor de votare și alte aspecte privind participarea la scrutin, alegătorii pot apela Centrul de apel la numărul (+373) 22 880 101, disponibil astăzi între orele 07:00 și 21:00.

În ziua alegerilor, agitația electorală este interzisă. Efectuarea agitației electorale se sancționează cu amendă de la 2 000 la 3 000 de lei pentru persoanele fizice și de la 5 000 la 7 500 de lei pentru persoanele juridice.

Alegerile sunt monitorizate de 149 de observatori naționali din partea a 5 organizații neguvernamentale, acreditați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, și de 83 de observatori internaționali din partea a 14 misiuni diplomatice și a 2 organizații internaționale, acreditați de Comisia Electorală Centrală.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: