„S-a terminat cu selfie-uri pe coridoare.” Maia Sandu a avut o întrevedere cu Peter Michalko

Președintele ales Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko. Maia Sandu i-a mulțumit domnului Michalko pentru sprijinul necondiționat și ajutorul constant oferit de UE țării noastre.

„Ne-ați sprijinit în perioade dificile și ați fost alături de cetățenii noștri și la bine, și la greu. Ați ajutat Republica Moldova și în lupta împotriva corupției, și în consolidarea democrației, și în atenuarea efectelor crizei pandemice. Vom continua să lucrăm pe toate cele trei planuri și vom depăși perioada grea care s-a abătut asupra țării noastre, inclusiv prin cooperare strânsă cu UE. Avem nevoie de sprijin pentru dezvoltarea localităților, pentru a crește nivelul de trai al cetățenilor”, a precizat Maia Sandu.

De asemenea, Maia Sandu a menționat că va depune toate eforturile pentru ca Republica Moldova să obțină cât mai multe resurse pentru țară în contextul începerii procesului de negociere pentru o nouă agendă de asociere Republica Moldova-UE.

Președintele ales Maia Sandu a accentuat că izolarea internațională a țării noastre s-a încheiat și că politica externă a Republicii Moldova intră într-o nouă etapă: „Vom duce o politică externă deschisă, pozitivă și benefică pentru țară. S-a terminat cu selfie-uri pe coridoare. S-a terminat cu izolarea. S-a terminat cu politica externă dusă în beneficiul unui partid și al unei persoane. Începem o politică externă care aduce beneficii cetățenilor moldoveni.”

Maia Sandu a menționat că mandatul puternic oferit de cetățeni înseamnă eforturi continue pentru construirea unor instituții puternice, funcționale în Republica Moldova și ridicarea nivelului de trai pentru cetățenii noștri: „Vrem să construim Europa acasă – instituții europene, școli europene, drumuri europene, spitale europene, salarii europene. Vom reuși prin multă muncă și cu sprijinul prietenilor noștri europeni.”

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ambasadoarea UE la Chișinău joacă în „Fiica vinificatorului”: „Sper că filmul va ajuta la promovarea Moldovei” (VIDEO)

Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piorko, va apărea în lungmetrajul „Fiica viticultorului”, o producție moldo-poloneză. Diplomata a anunțat despre participarea sa la film pe 18 octombrie, într-o postare pe Facebook.

„Există o „primă dată” pentru orice — iar pentru mine, acesta a fost debutul meu într-un film! „Fiica vinificatorului” este o poveste care celebrează acest pământ, oamenii săi și tradițiile sale viticole. Am fost bucuroasă să fac parte din distribuție, sperând că filmul va ajuta la promovarea Moldovei și o va face și mai cunoscută și apreciată în întreaga Uniune Europeană și nu numai. Noroc și urmăriți noutățile legate de această producție”, a scris Iwona Piorko, fără să dezvăluie ce rol joacă în producția cinematografică.

În imaginile publicate pe Facebook, Iwona Piorko apare sosind cu un automobil pe care este arborat drapelul UE la o vinărie din Republica Moldova. Ambasadoarea este originară din Polonia.

Filmările pentru „Fiica vinificatorului” au început la sfârșitul lunii septembrie și se desfășoară atât în Republica Moldova, cât și în Polonia. Proiectul este o coproducție moldo-poloneză, care beneficiază de sprijin financiar din partea Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova.

Filmul este produs de compania Realitatea Film din Chișinău, în colaborare cu parteneri polonezi. Regia este semnată de cineastul polonez Michal Szczesniak, iar scenariul, de scriitorul moldovean Mihai Mănescu.

Pelicula urmărește povestea unei femei care și-a construit o carieră de succes în Europa de Vest, dar care este nevoită să revină în Republica Moldova după moartea subită a tatălui său. Odată ajunsă acasă, aceasta descoperă că podgoria familiei este amenințată de o schemă de corupție în care sunt implicate interese străine influente și rețele locale. Protagonista trebuie să aleagă între viața confortabilă pe care și-a construit-o în străinătate și lupta pentru salvarea moștenirii familiei și a pământului natal.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: