Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI

S-a vaccinat virtual? Un bărbat din Edineț a încercat să scape de autoizolare cu un certificat dubios

Un moldovean de 61 de ani a încercat să scape de carantină la intrarea în țară, cu ajutorul unui certificat de vaccinare obținut în circumstanțe necunoscute. Bărbatul le-a spus polițiștilor că este imunizat, însă a uitat acasă certificatul de vaccinare. Oamenii legii au constatat că, într-adevăr, a fost eliberat un certificat de imunizare pe numele acestuia, însă documentul a fost emis în aceeași zi în care bărbatul s-a prezentat la punctul de trecere a frontierei, în timp ce ieșirea din țară a avut loc cu trei zile mai devreme.

Incidentul a fost înregistrat în seara de 4 octombrie, pe sensul de intrare în țară, la punctul de trecere Otaci. Bărbatul de 61 de ani, originar din raionul Edințeț, se afla într-un autocar. În timpul controlului de frontieră, bărbatul a solicitat să nu fie plasat în autoizolare, argumentând că deține certificatul de vaccinare pentru Covid, doar că ar fi uitat acasă documentul.

Polițiștii au verificat informația în baza de date și au constatat că, într-adevăr, există un astfel de certificat, care a fost eliberat de către o instituție medicală din țară. Chiar dacă datele din certificat păreau veridice și corecte, polițistului de frontieră i s-a părut dubios faptul că documentul a fost emis în ziua când persoana s-a prezentat la punctul de trecere. Mai mult, acesta nu ar fi putut să se imunizeze, întrucât ieșise din țară cu trei zile mai devreme.

Cazul este investigat de oamenii legii. Pasagerul a refuzat să explice situația. Bărbatului i-a fost autorizată intrarea în țară, nu înainte de semnarea procesului verbal de constatare a ilegalității.

Acesta riscă o amendă până la 32 500 de lei, pentru „confecţionarea, deţinerea, vînzarea sau folosirea documentelor oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii”, conform art. 361 al.(1) al Codului Penal.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Rusia schimbă regulile pentru moldoveni/ Carburanți, mai ieftini/ Biserică confiscată în nordul țării?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!

Subiectele ediției:

— Moldova începe screeningul pe mediu și schimbări climatice, la Bruxelles
— Maia Sandu a semnat decretele: Serebrian și Kulminski – oficial ambasadori
— „Atac raider religios”: acuzații PSRM la adresa Mitropoliei Basarabiei
— Transportatorii au anunțat când vor protesta în fața Guvernului
— Acces în Rusia – numai cu notificare prealabilă
— S-a născut în cămașă: băiat de 15 ani, salvat după ce a căzut într-o fântână
— Cod galben de vânt puternic. De joi temperaturile cresc
— Bătrân agresat în propria casă pentru 900 de lei. Făptașii – la închisoare
— Contrabandă cu mașini din UE de aproape 3 milioane de lei
— Incendiu devastator în provincia Izmir din Turcia
— Permise și buletine false, vândute ca la târg: un bărbat reținut la Bălți
— Deținutul evadat din Penitenciarul Bender, prins după ce a jefuit o femeie
— Primă de 3.000 de lei pentru tinerii care se angajează. Sandu a semnat legea
— Carburanții se ieftinesc în Moldova
— Ce și-au dorit chișinăuienii pentru oraș, de ziua de naștere a lui Ion Ceban

Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: