parlament.md

„S-au dus să pupe cizma rușilor”. Cum au răspuns socialiștii din Parlament la întrebarea ce au făcut la Moscova

Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Doina Gherman i-a întrebat pe socialiști, prezenți la ședința Parlamentului, care le-a fosta agenda și scopul vizitei recente de la Moscova. Inițial socialiștii, după cum a spus președintele Parlamentului Igor Grosu, au evitat să răspundă la întrebare. Ulterior, aceștia au spus că au fost la un forum economic și că pot da „darea de seamă” doar cetățenilor. 

Doina Gherman a declarat că, pe 12 aprilie – la ședința Comisiei politică externe și integrare europeană, l-a întrebat pe deputatul socialist Bogdan Țîrdea despre vizita de la Moscova.

„Din păcate, nu am primit un răspuns clar. De aceea, vreau să reiterez astăzi întrebarea aici în Parlament către președintele fracțiunii socialiștilor: care a fost agenda și scopul vizitei de săptămâna trecută în Federația Rusă. Și în general ce au căutat la o masă împreună cu reprezentanții unui stat agresor?”, a declarat Gherman.

Președintele Parlamentului a spus că socialiștii nu vor să răspundă la întrebare. „Nu vor, nu vor, e dreptul lor. Ei se simt bine cu statul agresor, lăsați-i acolo unde vor ei să fie, cu statul agresor”, a menționat Grosu.

„Dacă ei sunt în greutate să dea un răspuns la această întrebare, eu le-aș sugera să spună așa cum este”, a spus mai târziu deputatul PAS Adrian Cheptănaru.

„S-au dus să pupe cizma rușilor, să-i asigure că ei mai pot fi folosiți în interesele Federației Ruse în Republica Moldova, s-au dus să se plângă că trec deputați de la BCS la „ȘOR”, că se lasă cumpărați și să spună că „uite noi vă mai putem fi de folos, vă rog frumos lăsați-ne deputații în pace, nu-i mai transferați dintr-o fracțiune în alta””, a adăugat Cheptănaru.

Ulterior, deputatul socialist Grigore Novac a venit cu o reacție.

„Noi am fost la un forum economic foarte important. Ce e asta economie pe dumneavoastră nu vă duce nici mintea, nici capul domnule Cheptanaru, habar nu aveți pentru că nu vă interesează acest domeniu de la noi din țară. Noi putem să dăm darea de seamă cetățenilor Republicii Moldova, dar cu siguranță nu unui agent străin infiltrat aici în Parlamentul Republicii Moldova”, a menționat Novac.

La rândul său, Cheptănaru a spus că „ei nu au ce spune și au preferat să atace vorbitorul”. „Dacă aveau o agendă legală, dacă se duceau să reprezinte interesele cetățenilor Republicii Moldova, ei ar fi folosit ocazia oferirii microfonului pentru a veni cu un răspuns de substanță”, a comunicat el.

Și Bogdan Țîrdea a reacționat. „Eu când a fost întrebat de președinta Comisiei, pare-mi-se am răspuns foarte clar: eu am participat la al 7-lea forum economic, am participat cu discurs”, a declarat el.

***

Un grup de deputați socialiști a participat recent la cel de-al zecelea Forum Economic anual de la Moscova. În fotografii puteau fi văzuți Bogdan Țîrdea, Adela Răileanu, Vlad Batrîncea, Alla Pilipețcaia și Grigore Novac.

Înainte de aceasta, socialiștii au avut o întrevedere cu reprezentanții partidului „Rusia Unită” („Единая Россия”). Într-un comunicat emis de Partidul „Rusia Unită” se menționa că interlocutorii au discutat „o gamă largă de chestiuni legate de cooperarea interpartinică, inclusiv schimbul de experiență politică, colaborarea în domeniul cultural, umanitar și interregional, precum și interacțiunea în cadrul organizațiilor de tineret”.

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a anunțat că va sesiza Procuratura în legătură cu vizita socialiștilor la Moscova. PSRM a calificat drept „tentativă neinspirată” anunțul făcut de CUB.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Chișinău

Accidentul din Grecia: primarul din Strășeni cere sprijin pentru familia afectată. Apel la donații

Primarul municipiului Strășeni, Valentina Casian, a îndemnat oamenii să contribuie la colectarea de donații pentru a-i sprijini pe apropiații lui Constantin și Lucia Sîrbu, care, împreună cu bebelușul lor de 6 luni, și-au pierdut viața în Grecia, iar fiica lor de 8 ani este internată în stare gravă la spital.

„O tragedie cumplită a lovit o familie din municipiul Strășeni. Soții Constantin și Lucia Sîrbu, împreună cu bebelușul lor de doar 6 luni, și-au pierdut viața în Grecia, iar fiica lor de 8 ani se află internată în stare gravă într-un spital. Familia are nevoie de sprijin pentru a face față acestei încercări cumplite. Îi îndemn pe toți cei care pot și doresc să ofere ajutor să contribuie, în măsura posibilităților, în conturile deschise exclusiv pentru colectarea donațiilor, cu acordul familiei”, a comunicat primarul pe o rețea de socializare.

Mai multe detalii despre conturile pentru donații găsiți aici.

***

Accidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 15 iulie, în zona Polygyros, din regiunea Halkidiki. Mașina cu numere de înmatriculare din Republica Moldova s-a ciocnit cu o autocisternă. În automobil se aflau patru cetățeni ai Republicii Moldova, membri ai aceleiași familii. În urma accidentului, mama și bebelușul au murit pe loc, iar tatăl a decedat ulterior la spital. Cel de-al doilea copil al familiei, în vârstă de șapte ani, este internat în stare gravă.

Ministerul Afacerilor Externe a declarat că Ambasada Republicii Moldova la Atena este în contact permanent cu autoritățile elene, cu instituțiile medicale și cu familia. Totodată, misiunea diplomatică a menționat că întreprinde demersurile necesare pentru acordarea sprijinului consular în vederea repatrierii victimelor. Potrivit ministerului, costurile repatrierii sunt suportate de familie. Ambasada oferă doar asistență consulară, inclusiv în ceea ce privește documentele și formalitățile juridice necesare pentru repatriere.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: