procuratura.md

S-au trezit cu percheziții de 1 aprilie. Conducerea de până în anul 2018 a Aeroportului Mărculești – investigată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) exercită, cu suportul SIS, urmărirea penală într-o cauză privind delapidările comise la Aeroportul Internațional Mărculești de către conducerea de până în anul 2018 a întreprinderii. În dimineața de 1 aprilie curent, au demarat percheziții pe mai multe adrese din Chișinău și Bălți, la foști factori de decizie ai întreprinderii, în scopul acumulării probelor pentru avansarea investigațiilor.

La capătul de acuzare se adaugă cele de evaziune fiscală și spălare a banilor. Potrivit estimărilor oamenilor legii, prejudiciul depășește 10 milioane lei.

În cadrul documentării a devenit cunoscut faptul că cele investigate au avut loc în perioada 2012-2018 și sunt corelate cu faptul că din companiile care prestau servicii pentru Aeroport, un număr important erau afiliate unui factor de decizie al acestei întreprinderi din perioada infracțională investigată.

Iar pentru ca ilegalitățile să nu le fie deconspirate, un alt membru al conducerii acesteia a sustras din birourile angajaților acte importante, care nu au putut fi arhivate ulterior.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

index.hu

Ungaria: premierul cere demisia președintelui. Se ia în calcul modificarea Constituției pentru a-l destitui

Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat că, dacă președintele Ungariei Tamás Sulyok nu își va da demisia, guvernul va iniția proceduri legale pentru a-l demite, scrie HotNews, citând Reuters. Precizarea a fost făcută în urma unei întâlniri dintre Magyar și Sulyok.

Magyar a spus că va folosi majoritatea parlamentară de două treimi a partidului său pentru a modifica Constituția și alte acte legislative, în scopul de a-l forța pe Sulyok să părăsească funcția.

Partidul de centru-dreapta al lui Magyar, Tisza, l-a înlăturat pe prim-ministrul Viktor Orban în urma unei victorii electorale în aprilie și s-a angajat să înlăture mai multe personalități numite de Orban în funcții publice cheie în ultimii 16 ani. Magyar i-a cerut lui Sulyok – ales la începutul anului 2024 de parlamentarii din partidul Fidesz al lui Orban – să demisioneze, acuzându-l că nu a reușit să reprezinte unitatea națională în chestiuni majore și că a servit interesele lui Orban și ale guvernului său. Sulyok a refuzat să demisioneze.

„I-am spus președintelui că, dacă își menține poziția și nu demisionează, voi informa astăzi parlamentarii din Tisza cu privire la propunerile noastre legislative și vom începe imediat procedurile necesare”, a declarat Magyar. El a afirmat că procesul legislativ va dura aproximativ o lună și va implica „înlăturarea tuturor marionetelor” care au participat la „demontarea statului de drept și a democrației”.

Partidul Fidesz al lui Orban l-a acuzat pe Magyar că a emis un „ultimatum ilegal” și a afirmat că Sulyok își îndeplinește mandatul legal, valabil până în 2029, și nu poate fi demis din funcție.

Sulyok a ocupat anterior funcția de președinte al Curții Supreme a Ungariei, post pentru care a fost ales tot de Fidesz în 2016.

Președinția în Ungaria are un caracter în mare parte ceremonial, dar Sulyok poate retrimite legile în parlament pentru reexaminare sau le poate trimite Curții Constituționale, ceea ce ar putea încetini sau bloca agenda de reforme a lui Magyar, notează sursa citată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: