Decizia Curții Constituționale care afectează statutul limbii ruse a pus pe jar moldovenii. Mai divizați ca niciodată, continuăm să ne urâm unii pe alții și să ne împărțim pe baricade. Așa cum NM este o redacție în care majoritatea jurnaliștilor sunt vorbitori de rusă, efectele CC s-au făcut simțite, involuntar, și aici. Mai în glumă, mai în serios, în discuții amicale, colegii mei și-au expus gândurile și sentimentele.
A fost o descoperire pentru mine faptul că pe ei îi doare. Și nu e vorba despre decizia CC sau despre retorica politicienilor. Din fericire, colegii mei sunt oameni intelectuali, care privesc rațional lucrurile și nu se lasă manipulați. Dar subiectul a atins anumite coarde sensbile, în special în urma reacțiilor și comentariilor de pe rețelele de socializare.
Ultima picătură a fost o postare despre cum Republica Moldova a primit și adoptat cu brațele deschise minoritățile etnice, iar acestea (nerecunoscătoare), refuză să învețe limba română. Am realizat că niciunul dintre colegii mei nu contestă necesitatea studierii limbii române și toți dintre ei o înțeleg perfect, iar mulți dintre ei o vorbesc și o scriu.
Totuși, astăzi, am avut un șoc. Am urmărit reportajul Dariei Slobodcikov despre rușii din Moldova și am constatat că, de fapt, acești oameni nu au casă. „Federația Rusă a privatizat lumea rușilor”, a spus la un moment dat Ivan Sveatcenko. Cât adevăr. În Rusia, sunt priviți drept moldoveni, deci străini sau chiar venetici. În Moldova sunt ocupanți și minorități, iar noi, știm bine, puterea aparține celor mulți. Cu alte cuvinte, „închide gura și taci”. Sau dacă insiști să o deschizi, fii atent în ce limbă vorbești.
Când mergem la Moscova, de ce respectăm rușii? De ce nu ne amintim de deportări și de Stalin? Pentru că sunt la ei acasă, nu-i așa? Iar vorbitorii de rusă din Moldova sunt, oare, vinovați că URSS a născut dictatori? Pe etnicii ruși din Moldova de ce nu îi respectăm? Sunt vinovați ei sau părinții lor pentru ce s-a întâmplat? În Germania de ce nu urâți nemții, nu sunt ei urmașii lui Hitler? Da, durerea este mare, rănile nu s-au cicatrizat. Dar trebuie să trăim mai departe și să învățăm să nu repetăm greșelile din trecut.
Etnicii ruși care locuiesc în Moldova au la dispoziție doar două variante: sau să trăiască în lumea lor, în cercuri închise, unde rudele, prietenii, grădinița, școala, teatrele și bibliotecile sunt pentru vorbitorii de rusă. În mare parte, ei sunt cei care spun că nu se simt discriminați, că nu au întâlnit oameni care să îi ofenseze. Alții, însă, aleg să rupă bariera, să înfrunte realitatea și să încerce să-și păstreze identitatea, să se impună, să ceară respect. Ei sunt cei care merg în școli cu predare în română și, pe alocuri, ofensați, pe alocuri, luați peste picior și, cel mai des, neînțeleși – înfruntă societatea.
O colegă povestea cum și-a dorit foarte mult să învețe într-o anumită instituție din Chișinău și a riscat să se înscrie la cursuri în limba română. Experiența ei a fost dureroasă. Unii profesori au făcut glume pe seama accentului ei și s-a ajuns până acolo că pur și simplu, acest om, de altfel, foarte sociabil, s-a închis pentru cei din jur și a învățat să tacă pentru a nu stârni noi reacții neplăcute.
Îmi amintesc că, în copilărie, în satul bunicilor mei, era o singură femeie vorbitoare de rusă. Cât de vorbitor de la sine este faptul că nici mama nu ține minte cum o cheamă și toată lumea o numea „rusca”. Să vă mai spun că acea femeie toată viața a refuzat să vorbească în română? Oamenii o tratau bine, venea în vizită, uneori, și la bunicii mei. Ai mei vorbeau româna, ea în rusă. Așa s-au înțeles toată viața. Știa foarte bine limba română. De ce nu o vorbea? Poate pentru că atunci nu ar mai fi fost „rusca” și ar fi devenit pur și simplu un sătean ca toți ceilalți. Sau pentru că a fost de atâtea ori ținta glumelor vecinilor, încât a început să urască limba română. Asta ne dorim?
„Ospitalitate, tradiție, mister”, ziceați. Pe naiba. Vorbiți de străini și de cât de primitori sunt moldovenii și îi tratați cu dispreț pe cei care au aceleași drepturi ca și voi. Noi suntem Charlie Hebdo, noi plângem alături de Ucraina, noi suferim pentru Notre Dame de Paris. Și tot noi suntem cei care îi numim porci și i-am trimite în Siberia pe cei de alături, pentru că vorbesc limba mamei lor.
Încotro ne îndreptăm? Cine suntem noi să împărțim lumea în cetățeni superiori și cetățeni inferiori? Oare nu ne-a învățat nimic trecutul? Violența naște violență. Tot în rusă există o expresie bine-cunoscută: dacă îi spui omului de o sută de ori că e porc, va începe să grohăie. Iată că nu mereu funcționează așa. Uneori, dacă îi spui omului de o sută de ori că este cetățean de categoria a II-a pentru că nu știe româna, acesta pur și simplu va refuza să o vorbească.
Dragostea cu bățul în cap nu merge, chiar dacă tu consideri că româna este cea mai frumoasă/dulce/melodioasă și minunată limbă de pe glob. Poate încercăm să nu ne mai spunem unii altora cum să trăim, în ce limbă să vorbim, când să sărbătorim și la ce să ne uităm. Poate încercăm să lăsăm ura la o parte și vedem ce iese?
Apropo, să vă mai dezvălui un secret: o parte dintre colegii mei de etnie rusă sunt unioniști. Dar mai multe despre asta – cu altă ocazie.
Stela Untila – editor NewsMaker
Opinia autorului poate să nu coincidă cu cea a redacției NM.
