Andrei Mardari / NewsMaker

Salariul unui ministru va fi 50 de mii de lei. Sirețeanu: În mediul privat eu pot să iau mai mult 

Ministra Finanțelor Veronica Sirețeanu susține că salariul unui ministru urmează să ajungă până la 50 de mii de lei. Oficialul din Guvern a spus că în mediul privat ar putea ridica un venit mai mare pentru pachetul de competență pe care îl posedă. În același timp, Sirețeanu a declarat că nu a venit în funcție pentru bani, dar crede că nu este normal ca un ministru „să plece din această funcție după câteva luni de dedicație, din cauza că este un salariu care nu-i permite să ducă un mod de viață decent”. La precizarea dacă urmează în august majorări de salarii și pentru alte categorii de cetățenii, ministra a spus: „vedem cum evoluează lucrurile”. 

Întrebată la emisiunea „Rezoomat” de la realitatea.md dacă salariul unui ministru urmează să fie 50 de mii, Sirețeanu a spus: „Aproape da, 50 de mii”.

La precizarea prezentatoarei emisiunii dacă i se pare ok un astfel de salariu, ministra a declarat că nu a venit în funcție pentru bani, dar că în mediul privat ar putea să obțină un venit mai mare.

Eu de exemplu, dacă m-ați întreba dacă aș vrea să lucrez cu așa un salariu și dacă eu aș fi un manager din business, eu nu neapărat aș fi tentată să vin să lucrez pentru un așa un salariu. De aceea că în mediul privat eu pot să iau un salariu mai mare pentru pachetul de competență pe care eu îl posed. De aceea, când tu vii în funcția de ministru tu nu vii pentru salariu, dar nici nu vrei ca un ministru să plece din această funcție după câteva luni de dedicație sau după un an de dedicație, din cauza că este un salariu care nu-i permite să ducă un mod de viață decent”, a comunicat ministra.

Zilele trecute premierul Dorin Recean declara că după această rectificare urmează să aibă loc o altă rectificare, în august. „La următoarea rectificare, planificați majorări și pentru celelalte categorii de cetățeni?”, a întrebat prezentatoarea emisiunii.

Planificăm, dar vedem cum evoluează lucrurile. Dacă la noi economia intră în faza de stagnare, așa cum intră la nivel global sau așa cum începe să intre de exemplu în SUA, sau noi vedem că generarea plus valorii în economie nu are loc de fapt și acea creștere de 14% a veniturilor la bugetul de stat nu se realizează, noi nu o să împrumutăm bani pentru a da salarii. (…) Asta nu funcționează. Astfel, tu niciodată nu o să poți să dai banii aceștia înapoi. Tu trebuie să împrumuți bani pentru chestii care generează plus valoare”, a conchis ministra.

***

La ultima ședință a Cabinetului de miniștri din 24 mai, premierul Dorin Recean a vorbit despre necesitatea majorării salariilor miniștrilor. El a numit „absurd” când un ministru „are un salariu mai mic decât cineva care lucrează pe șantier” sau când „șefii de direcție din ministere au salarii mai mici decât chelnerii din cafeneaua de vizavi” de Guvern.

Guvernul propune creșterea salariilor miniștrilor de aproape 2 ori, din 1 iunie. Proiectul, propus spre aprobare în ședința din 31 mai, prevede, astfel, o majorare a valorii de referință de la 1 900 de lei la 3 600 de lei. Astfel, dacă un ministru primește, în prezent, un salariul de 26.486 de lei, plus adaosul de 1.300 de lei de care beneficiază toți bugetarii, atunci după votul de miercuri salariile acestora ar putea crește la 50.184 de lei.

Ultima dată, salariul brut al unui ministru a crescut la 1 ianuarie, de la 19.520 de lei la 27.790 de lei, adică cu peste 8 000 de lei mai mult. În majorare intră și adaosul de 1.300 de lei, pe care-l primesc toți bugetarii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Anastasia Vlasova / Getty Images: foto simbol

Trei copii, o femeie și un preot. Cinci morți, anunțați după noi atacuri ale Rusiei în Ucraina

Cinci persoane, printre care o femeie, trei copii și un preot, au murit în Ucraina în urma atacurilor Rusiei. Informațiile au fost comunicate de autoritățile ucrainene, care au raportat atacuri asupra regiunilor Kiev și Herson.

În seara zilei de sâmbătă, șeful administrației militare regionale Kiev, Timur Tkacenko, a anunțat că, în urma unui atac al Rusiei, au murit o mamă și doi copii mici – o fetiță și un băiețel – în raionul Fastiv, regiunea Kiev. În același raion au fost avariate case de locuit private și un automobil. Într-una dintre case a izbucnit un incendiu. Tot în raionul Fastiv a fost avariată o întreprindere. Pe teritoriul acesteia a izbucnit un incendiu.

Tot în seara zilei de sâmbătă, Tkacenko a anunțat că, în raionul Vîșhorod, regiunea Kiev, în urma atacului Rusiei, au fost rănite două persoane – o mamă și copilul acesteia. În dimineața zilei de duminică, Tkacenko a anunțat că copilul a murit la spital.

„Astfel, numărul persoanelor decedate în regiunea Kiev a ajuns la patru – trei copii și o femeie”, a declarat Tkacenko. El a adăugat că regiunea Kiev a fost ținta atacurilor timp de mai bine de 24 de ore. În acest interval, în cinci raioane ale regiunii au fost avariate 31 de obiective.

Tot pe 20 septembrie, șeful administrației militare regionale Herson, Aleksandr Prokudin, a raportat că, în ajun, forțele ruse au atacat cu o dronă o mănăstire din satul Cervonîi Maiak. În urma atacului, un preot în vârstă de 71 de ani a murit. De asemenea, au fost răniți alți patru preoți, cu vârste de 51, 53, 51 și 31 de ani. „Potrivit informațiilor preliminare, aceștia au suferit traumatisme provocate de explozie”, a menționat Prokudin.

Potrivit Forțelor Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei, începând cu seara zilei de sâmbătă și până duminică dimineața, forțele ruse au atacat țara cu 138 de drone. Până la ora 08:00, apărarea antiaeriană a Ucrainei a doborât sau neutralizat 101 dintre acestea. Au fost înregistrate lovituri în 17 locații, precum și căderi ale dronelor doborâte (resturi) în alte 5 locații. Ministerul rus al Apărării a raportat că, noaptea trecută, forțele armate ale Federației Ruse au lansat atacuri cu drone asupra „centrelor logistice, depozitelor și porturilor din Ucraina, precum și asupra navelor implicate în interesele Forțelor Armate ale Ucrainei”.

***

Amintim că, de cealaltă parte, primarul Moscovei a raportat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Ucraina a efectuat „cel mai masiv atac cu drone asupra Moscovei”. Potrivit acestuia, începând de sâmbătă, forțele ruse de apărare antiaeriană au doborât peste 1 600 de drone, dintre care 450 se îndreptau spre Moscova. Sobianin a spus că a fost avariat și un obiect de pe teritoriul rafinăriei de petrol din Moscova. El a calificat atacul drept „fără precedent”, adăugând că „a fost planificat cu scopul de a perturba alegerile”. În total, trei persoane au murit – doi bărbați și o femeie. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a confirmat atacul. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: