concert, anul familiei
Максим Андреев, NewsMaker

Sălile de concerte își redeschid ușile pentru spectatori. Cum rămâne cu restaurantele pe timp de noapte?

Instituțiile teatral-concertistice și casele de cultură își vor redeschide ușile pentru spectatori, însă vor trebui să activeze la o capacitate de 50% din numărul de locuri și cu prezența maximă de 250 de persoane pentru a putea gestiona eficient fluxurile de vizitatori și asigura respectarea măsurilor sanitar-epidemiologice. Decizia a fost aprobată pe 5 februarie în cadrul ședinței Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, prezidată de premierul interimar, Aureliu Ciocoi.

De asemenea, unitățile de alimentație publică de orice tip vor putea comercializa produsele la pachet, în intervalul orelor 22.00 – 07.00, fiind interzisă consumarea acestora în interiorul localurilor.

Și activitatea cinematografelor va fi restricționată în continuare, întrucât cele mai multe cinematografe sunt în Chișinău, Bălți și alte municipii, în care numărul de cazuri noi este în creștere.

În urma analizei evoluției situației epidemiologice, CNESP constată că situaţia epidemiologică este nefavorabilă.

În ultimele 5 săptămâni, în mediu, au fost înregistrate circa 3000 de cazuri pe săptămână. La data de 4 februarie 2021 în supraveghere medicală se aflau 15428 persoane, dintre care 2472 sunt internate în spital, iar 3248 se află în tratament la domiciliu.

Se menționează că, în dependenţă de evoluţia şi tendinţa situaţiei epidemiologice a infecţiei COVID-19, măsurile restrictive vor fi revizuite.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: