border.gov.md

Scoțienii intrați în Moldova fără autorizare au fost găsiți. Ce spune Poliția de frontieră?

A fost depistat microbuzul și identificate șapte persoane, care prin eludarea controlului trecerii frontierei de stat au ajuns în Republica Moldova. Sunt cinci cetățeni ai Marii Britanii, un cetățean al SUA și șoferul – un cetățean român, anunță Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în seara de 12 noiembrie. 

„În cadrul măsurilor de cercetare și căutare, la Chișinău a fost stabilit hotelul unde s-au oprit persoanele, dar și alte locuri publice unde acestea s-au deplasat. Ulterior, microbuzul a fost identificat și oprit în trafic”, precizează IGPF

Acum, mijlocul de transport și grupul de persoane se află la sediul IGPF pentru cercetările de rigoare. În dependență de circumstanțe și declarații se va stabili încadrarea juridică a faptei.

Amintim că astăzi, în jurul orei 01:40, conducătorul unui microbuz a trecut prin punctul de trecere a frontierei Leușeni, pe direcția dedicată transportului marfar, fără a stopa la linia de control. Acesta a intrat în Republica Moldova nefiind autorizată trecerea frontierei de stat. Totodată, conducerea Poliției de Frontieră a dispus inițierea unei anchete de serviciu în vederea elucidării celor întâmplate.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Marș al păcii” în Chișinău: comuniștii au ieșit în stradă pentru a sărbători „eliberarea Moldovei de fascism” (VIDEO)

Mai mulți reprezentanți ai Partidului Comuniștilor (PCRM) au ieșit în stradă pe 24 august pentru a marca 82 de ani de la ceea ce ei numesc „eliberarea Moldovei de fascism”. Cu drapele de partid, aceștia au pornit în marș spre Monumentul soldaților eliberatori, din apropierea Academiei de Științe și a Hotelului Chișinău.

La rândul lor, reprezentanții Partidului Socialiștilor (PSRM) au depus flori la Focul Veșnic de la Complexul Memorial „Eternitate”. La ceremonie au participat, între alții, liderul PSRM, Igor Dodon, și deputatul Vladimir Odnostalco.

„Cu prețul unor eforturi colosale, al eroismului și sacrificiului de sine al soldaților Armatei Roșii, s-a încheiat o pagină tragică din istoria poporului nostru. La 24 august 1944, Patria noastră a fost eliberată de unul dintre cele mai crude regimuri de ocupație, ale cărui victime au devenit zeci de mii dintre compatrioții noștri. Veșnică memorie eroilor!”, a transmis PSRM.

Operațiunea Iași–Chișinău

Amintim, pe 20 august 1944, trupele sovietice au declanșat una dintre cele mai sângeroase ofensive din timpul celui de-al Doilea Război Mondial – operațiunea Iași–Chișinău, potrivit DW.

Operațiunea a intrat în istorie drept una dintre cele mai scurte ofensive de amploare ale războiului și a schimbat raportul de forțe în Balcani. În timpul acesteia, pe 23 august 1944, România a întors armele împotriva Germaniei naziste și s-a alăturat Aliaților. În urma înaintării Armatei Roșii, Uniunea Sovietică a preluat din nou controlul asupra Basarabiei, care a rămas în componența URSS până în 1991.

În perioada sovietică, 24 august 1944 era prezentată drept ziua eliberării Moldovei de către Armata Sovietică. Evenimentul continuă să fie interpretat diferit și astăzi: unii îl consideră o eliberare, iar alții – începutul ocupației sovietice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: