aif.md

Scrutinul din 5 noiembrie: alegătorii pot cere urna mobilă dacă nu pot veni la secția de vot. Care este procedura și cine poate solicita

Începând de astăzi, 22 octombrie, alegătorii pot solicita votarea la locul aflării la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Comisiei Electorale Centrale (CEC) a Republicii Moldova. 

Comisia a informat că începând de astăzi pot fi depuse cereri privind votarea la locul aflării la alegerile locale generale din 5 noiembrie.

Alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secţiei de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Cererile se fac în scris, începând cu 2 săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 14.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile se aprobă de biroul electoral până la ora 14.00 numai la prezentarea unui certificat medical”, au precizat reprezentanții CEC.

Se menționează că persoanele care nu pot să depună singure cererea privind votarea la locul aflării, au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sale sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul primăriei.

Dacă, din cauza unei deficiențe fizice, boli sau din alte motive temeinice, alegătorul nu poate semna personal cererea privind votarea la locul aflării, el poate depune personal cererea în formă verbală la sediul secției de votare. În cazul în care cererea nu poate fi depusă personal în formă verbală la sediul secției de votarea, aceasta poate fi depusă telefonic”, au comunicat reprezentanții Comisiei.

În ziua alegerilor, potrivit CEC, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează cel puţin doi membri ai biroului care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu materialele necesare votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze.

***

Republica Moldova va organiza alegeri locale generale pe 5 noiembrie 2023. În cadrul scrutinului vor fi aleși 898 de primari și 11 058 de consilieri locali, dintre care 9 972 sătești (comunali), orășenești și 1 086 raionali/municipali.

CEC anunța pe 17 octombrie că peste 60 de mii de candidați au fost înregistrați la alegerile locale generale din 5 noiembrie. Se menționa că pentru cele 898 de funcții de primar au fost înregistrați peste 3 900 de candidați. Pentru funcția de primar general al mun. Chișinău au fost înregistrați 27 de candidați, iar pentru funcția de primar al mun. Bălți – 15.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, la Chișinău de Ziua Independenței: „Prietenii trebuie să fie umăr la umăr” (VIDEO)

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a venit pe 27 august la Chișinău, de Ziua Independenței Republicii Moldova. După întâlnirea cu președinta Maia Sandu, liderul de la Kiev a declarat că cele două țări lucrează pentru a-și consolida cooperarea în domeniile securității, energiei și infrastructurii.

„Lucrăm pentru a asigura mai multe oportunități comune în domeniul securității, energiei și infrastructurii. Acum este deosebit de important să fim împreună și să ne consolidăm reciproc”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a amintit că Maia Sandu s-a aflat recent la Kiev, unde a participat la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei.

„Zilele trecute, președinta Republicii Moldova a fost alături de noi în Ucraina, de Ziua Independenței noastre. Astăzi, Ucraina este alături de Moldova de Ziua Independenței sale. Prietenii trebuie să fie umăr la umăr”, a transmis Zelenski.

Volodimir Zelenski a ajuns în după-amiaza zilei de 27 august la Președinție, unde a fost întâmpinat de Maia Sandu. La Chișinău se află și președintele României, Nicușor Dan.

Cei trei lideri au susținut o conferință de presă comună, după o reuniune trilaterală, iar seara vor merge în Piața Marii Adunări Naționale, unde se vor adresa cetățenilor.

Republica Moldova și-a proclamat independența la 27 august 1991, prin adoptarea Declarației de Independență. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!




















Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: