Special Arad

Scutiți de carantină în România, dar nu toți. Lista țărilor ai căror cetățeni sunt exceptați de la autoizolare

Autoritățile de la București au creat o listă a statelor, ai căror cetățeni sunt exceptați de la măsura autoizolării timp de 14 zile, odată sosiți în România. Aceasta a fost publicată de ambasada Republicii Moldova în România, iar țara noastră nu se află printre ele. Asta cu toate că, acum trei zile, autoritățile române au ridicat temporar obligația de aflare în carantină la sosirea în țară pentru toate statele.

Lista țărilor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European pentru care nu se recomandă intrarea în izolare/carantină a persoanelor care sosesc în România din acestea

  • Bulgaria
  • Monaco
  • Croația
  • Regatul Unit
  • Cehia
  • Polonia
  • Austria
  • Islanda
  • Elveția
  • Spania
  • Franța
  • Belgia
  • Germania
  • Slovenia
  • Danemarca
  • Olanda
  • Italia
  • Norvegia
  • Slovacia
  • Irlanda
  • Liechtenstein
  • Grecia
  • Cipru
  • Finlanda
  • Malta
  • Lituania
  • Ungaria
  • Estonia
  • Letonia
  • Andorra
  • Insuelele Feroe
  • Vatican

Lista țărilor terțe pentru care nu se recomandă intrarea în izolare/carantină a persoanelor care sosesc în România din acestea.

  • Canada
  • Maroc
  • Algeria
  • Australia
  • Rwanda
  • Uruguay
  • Japonia
  • Coreea de Sud
  • Georgia
  • Noua Zeelandă
  • Tunisia
  • Thailanda
Ambasada Republicii Moldova în România

Statele care sunt exceptate de la recomandarea măsurii de izolare/carantină în România sunt stabilite în funcție de rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori, scrie Digi24.

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Escrocheriile continuă: moldovenii au pierdut peste 1,5 milioane de lei într-o singură zi

Moldovenii au pierdut peste 1,5 milioane de lei în 24 de ore din cauza escrocheriilor telefonice, potrivit unui avertisment al Poliției Republicii Moldova. În ultimele 24 de ore au fost raportate 13 cazuri de escrocherie, înregistrate în Chișinău, Briceni, Bender, Cahul, Glodeni și Sîngerei. Datorită vigilenței cetățenilor, au fost prevenite 322 de tentative de fraudă.

Escrocii acționează prin apeluri și mesaje false, prezentându-se drept angajați ai băncilor sau ai instituțiilor statului, cu scopul de a obține bani, date bancare sau informații personale. Poliția avertizează că în multe situații victimele își dau seama că au fost înșelate abia după săptămâni sau luni de la efectuarea transferurilor — unele fraude investiționale desfășurate între februarie și iunie 2026 au fost raportate abia pe 9 iunie.

Poliția îndeamnă cetățenii să nu ofere niciodată bani, date bancare sau informații personale la telefon, să închidă imediat apelurile suspecte, să verifice informațiile direct la instituția vizată și să sesizeze Poliția în cazul tentativelor de fraudă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: