Colaj NM

Se teme Arina Spătaru pentru viața sa, din cauza răzbunării lui Șor? Președinta ALDE: „Eu cred că și-a păstrat demnitatea”

Președinta Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) Arina Spătaru l-a îndemnat pe fugarul Ilan Șor „să lupte corect, la egalitate”. Spătaru crede că Șor „încă și-a păstrat demnitatea” și că „nu trebuie să treacă de liniile roșii ale vieții”. 

Spătaru a fost întrebată ce va face în cazul în care va simți „pericolul lichidării fizice”. Acesteia i-a fost amintit cazul opozantului din Transnistria Oleg Horjan, găsit mort în data de 17 iulie 2023 în casa sa de lângă Tiraspol.

„Eu cred că domnul Șor încă și-a păstrat demnitatea și el poate separa omul de păcat. Iar dacă are anumite pretenții față de acțiunile mele, ele nu trebuie să treacă de liniile roșii ale vieții. (…) Eu îl invit să lupte corect, la egalitate ca doi politicieni, cu probe. (…) Când m-am văzut cu el în Israel el a declarat că m-a observat pentru că sunt un politician corect. Eu atunci l-am întrebat: „Care sunt liniile dumneavoastră roșii? Voi putea să vă critic?. El a spus că „da”. (…) El mi-am permis să-l critic, mi-a zis că nu sunt linii roșii”, a menționat Spătaru, la emisiunea „ГЛАВНОЕ” de la TVC21.

De menționat că la aceeași emisiune, Spătaru a anunțat că a cerut protecție de stat, adăugând că se teme pentru viața ei, după ce a participat în demascarea unei scheme de finanțare ilegală a partidelor politice din Moldova de către oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat la ani grei de închisoare în dosarul „Frauda bancară”.

***

Procuratura Anticorupție investighează finanțarea ilegală a partidelor politice de către fugarul Ilan Șor, condamnat în dosarul „Frauda Bancară”. În cadrul investigațiilor, Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi au fost lipsiți de imunitate parlamentară, iar ulterior reținuți, pe 21 septembrie. Aceștia sunt acuzați că ar fi acceptat finanțări ilegale în favoarea Partidului „Renaștere” din partea grupului criminal Șor, spălare de bani și corupere pasivă.

Potrivit procurorului general interimar Ion Munteanu, Ilan Șor și Alexandr Nesterovschi ar fi încercat să o mituiască pe fosta deputată DA Arina Spătaru, în prezent președinta ALDE, pentru ca aceasta să lanseze pe arena politică din Moldova un partid pretins a fi pro-european, dar care să promoveze, din umbră, interesele lui Șor. În schimb, Șor i-ar fi promis fostei parlamentare bani pentru partid și salarii lunare pentru toții membrii formațiunii.

Pe 22 septembrie, Arina Spătaru a făcut mai multe dezvăluiri de presă din perioada în care a lucrat „sub acoperire”, sub conducerea organelor de drept. În aceeași zi, Șor a recunoscut că a purtat discuții cu Spătaru privind finanțarea unui proiect politic cu vector pro-european, însă pentru că aceasta l-ar fi convins că este „împotriva” actualei guvernări. Totodată, Șor susține că nu el a contactat-o primul pe lidera ALDE, dar ea. În ultimele zile, Șor a venit cu mai multe acuzații la adresa Arinei Spătaru. El a acuzat-o, inclusiv, că ar fi furat 1,45 milioane de dolari – bani pe care i-ar fi achitat ex-deputatei timp de patru luni. Arina Spătaru a respins public acuzațiile menționând că fiecare bănuț primit de la Șor au fost reținuți și sunt anchetați de organele de drept.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

UnuTV explică împrumutul primit de la Vasile Tofan: pe ce au fost cheltuiți banii și ce legătură are premierul cu postul TV

Postul de televiziune UnuTV a venit cu explicații după ce premierul Vasile Tofan a declarat aproape 26 de mii de dolari sub formă de dobândă aferentă unui împrumut acordat Independent Trust Media, compania care a fondat postul. UnuTV susține că banii împrumutați au fost folosiți exclusiv pentru amenajarea studioului și a redacției, iar împrumutul a fost rambursat integral în 2025. Postul precizează că Tofan nu deține și nu a deținut vreodată calitatea de fondator sau membru în organele de conducere ale UnuTV, iar relația sa cu Independent Trust Media s-a „limitat la contractul de împrumut”.

„În anul 2024, odată cu lansarea postului de televiziune UnuTV, compania Independent Trust Media SRL a încheiat un contract oficial de împrumut cu omul de afaceri Vasile Tofan. Fiind o companie nou-înființată, fără istoric financiar, Independent Trust Media SRL întâmpina dificultăți în a obține finanțare bancară. În aceste condiții, împrumutul a fost acordat în termeni similari celor practicați de instituțiile bancare, conform înțelegerii dintre părți. (…) În anul 2025, Independent Trust Media SRL a rambursat integral împrumutul, inclusiv dobânda aferentă prevăzută în contract, sumă reflectată în declarația de avere a premierului Vasile Tofan”, se arată în comunicatul UnuTV.

Postul TV susține că împrumutul a fost contractat „în mod transparent, fiind adus la cunoștința tuturor partenerilor de dezvoltare ai Independent Trust Media SRL încă de la momentul acordării”.

Amintim, prim-ministrul Vasile Tofan și-a depus astăzi, 21 august, declarația de avere și interese pentru anul 2025. Potrivit documentului, șeful Cabinetului de miniștri a ridicat anul trecut peste 600 de mii de dolari salariu și dobânzi de la Horizon Capital.

Oficialul declară 23 de conturi în Republica Moldova și peste hotare, în care păstrează, în diferite valute, echivalentul a aproape 10 milioane de dolari.

Noul șef al Guvernului declară, totodată, și venituri din dobânzi, inclusiv 25.875 de dolari aferenți unui împrumut acordat Independent Trust Media, compania care a fondat postul UnuTV.

***

Compania Independent Trust Media, care are legătură cu TV8, a primit licență de emisie pentru  UnuTV în iulie 2024. Canalul TV se axează pe conținutul de divertisment pentru vorbitorii de limbă rusă. 

Independent Trust Media a fost înființată de jurnalista Mariana Rață, co-fondator al TV8 Media Alternativa, Vasile Gherman, director financiar al TV8, și Svetlana Buză, director executiv al Media Alternativa.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: