Sechestru pe Hotelul Național. PCCOCS: Vladimir Andronachi, beneficiarul efectiv al companiei care deține hotelul
Full Article 1 minutes read

Sechestru pe Hotelul Național. PCCOCS: Vladimir Andronachi, beneficiarul efectiv al companiei care deține hotelul

La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a dispus aplicarea sechestrului pe Hotelul „Național” în dosarul denumit generic „Metalferos” în care fostul deputat Vladimir Andronachi este investigat.

Andronachi este cercetat pentru spălare de bani, precum și pentru crearea și conducerea unei organizații criminale, „însă nu s-a prezentat în fața autorității de investigație, după ce a fost citat repetat”, menționează Procuratura.

Prin urmare, învinuitul a fost anunțat în căutare, cu aplicarea arestului preventiv în privința acestuia.

Potrivit unui raport al Serviciului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor prezentat către ARBI a CNA și examinate de procurorii PCCOCS, învinuitul este beneficiarul efectiv al companiei care deține Hotelul „Național”, cu valoarea capitalului social estimată în 2018 la suma de 5,5 milioane euro, ceea ce constituie peste 100 milioane lei.

Procurorii menționează că acesta este unul din bunurile sechestrate ale fostului deputat în dosarul „Metalferos”, în vederea ulterioarei confiscări în folosul statului, în contul prejudiciilor cauzate de învinuit, de peste 1,1 miliarde lei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: