energie.gov.md

Ședință la Ministerul Energiei cu privire la Programul-pilot de instalare a contoarelor inteligente. Ce s-a discutat

Ministerul Energiei anunță, într-un comunicat din 13 ianuarie, despre organizarea unei ședințe a grupului de lucru pentru monitorizarea implementării Programului-pilot de instalare a contoarelor inteligente. Participanții au discutat despre introducerea și aplicarea tarifelor diferențiate, inclusiv cele pe intervale de oră, dar și potențiale metodologii de tarifare în contextul actualei crize energetice.

La ședință au participat reprezentanți ai Ministerului Energiei, ANRE, FEE-Nord, RED-Nord, Premier Energy Distribution și Premier Energy furnizare, precum și experți din domeniu.

Unul dintre punctele discuțiilor a fost introducerea și aplicarea tarifelor diferențiate, inclusiv cele pe intervale orare. În prezent, aplicarea tarifelor diferențiate este posibilă doar pentru posesorii contoarelor electronice cu memorie și opțiune de înregistrare a consumului pe intervale orare.

O serie de contoare capabile să înregistreze consumul orar, există deja la consumatori și la solicitarea trecerii la tarifele diferențiate, Operatorul Sistemului de Distribuție le va parametriza în mod corespunzător.

Consumatorii care nu dispun de astfel de contoare, dar doresc facturare conform tarifelor diferențiate, urmează să le procure conform recomandărilor Operatorului Sistemului de Distribuție.

La ședință s-au analizat tarifele existente, dar și potențiale metodologii de tarifare, având în vedere contextul actual al crizei energetice. Participanții au subliniat beneficiile semnificative ale acestor tarife atât pentru consumatori, cât și pentru rețea, pe măsură ce numărul de consumatori dotați cu contoare inteligente va crește.

Deși gradul de implementare a contoarelor inteligente și a echipamentelor aferente rămâne încă redus, avansăm astfel încât, pe parcursul anului, să avem rezultate semnificative în ceea ce privește monitorizarea precisă și în timp real a consumului de energie. Introducerea și aplicarea tarifelor diferențiate, inclusiv cele pe intervale orare, reprezintă un element esențial pentru încurajarea eficienței energetice și gestionarea eficientă a rețelei. În cadrul discuțiilor, s-au abordat tarifele diferențiate existente, s-au analizat potențiale metodologii de tarifare în contextul crizei actuale și s-au discutat etapele și pașii necesari pentru a asigura aplicarea practică a acestor instrumente”, a declarat secretara de stat, Cristina Pereteatcu, citată în comunicat.

În perioada următoare, se va definitiva un calendar de acțiuni concrete care să permită consumatorilor deja echipați cu tehnologia necesară să beneficieze de opțiunile de tarifare diferențiată existente. Astfel, s-a reiterat nevoia de reglementare a unor standarde tehnice care să asigure interoperabilitatea sistemelor și compatibilitatea echipamentelor.

Potrivit Ministerului Energiei, este esențial ca operatorii să determine și să publice condițiile și parametrii tehnici minimi necesari pentru a ajuta consumatorii să aleagă contoarele potrivite și pentru a-i informa despre funcționalitățile și avantajele contorizării inteligente.

Totodată, participanții au subliniat necesitatea unui Plan Național pentru implementarea infrastructurii avansate de măsurare (AMI) la scară largă, care să includă un calendar riguros, în conformitate cu angajamentele europene exprimate în Directiva privind piața energiei electrice a Uniunii Europene și cu măsurile din Planul Național Integrat de Energie și Climă. Un astfel de plan va garanta o abordare coerentă și eficientă la nivel național. Ministerul Energiei va elabora și coordona acest Plan Național în perioada imediat următoare”, a comunicat instituția.

***

Precizăm că, începând cu 20 ianuarie 2025, consumatorii din Republica Moldova vor avea posibilitatea de a beneficia de tarife diferențiate la energia electrică în urma unei hotărâri aprobate de ANRE. Este vorba despre deținătorii de contoare inteligente, care vor permite achitarea unor tarife mai mici pentru lumina consumată în intervalul orelor 23:00 – 07:00.

În 2023, Ministerul Energiei, în parteneriat cu PNUD Moldova, a lansat Programul-pilot de instalare a contoarelor inteligente. Pe 2 ianuarie, Ministerul Energiei a informat despre livrarea celui de-al doilea lot de contoare inteligente către Premier Energy Distribution și RED Nord – inițiativă finanțată de Guvernul Italiei.

Astfel, 9 085 de contoare inteligente vor fi instalate începând cu luna februarie la consumatorii casnici și noncasnici din perimetrul rețelei de distribuție centru-sud de către Premier Energy Distribution, iar 5 344 de dispozitive vor fi instalate de RED Nord în zona de distribuție nord.

Acest lot completează instalarea din prima etapǎ a 3 000 de contoare inteligente. Până la sfârșitul anului 2025 vor fi instalate 35 000 de dispozitive smart, ceea ce reprezintă 3% din totalul de 1,4 milioane de consumatori de electricitate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Mogo recomandă: Autoturismele perfecte pentru vacanța de vară

Vacanțele de vară sunt despre drumuri lungi, libertate, aer curat și experiențe noi. Fie că pleci spre mare, la munte sau într-un road trip prin țară ori Europa, ai nevoie de un partener de drum de încredere: un autoturism confortabil, sigur și adaptat nevoilor tale. O mașină de vacanță trebuie să bifeze mai multe criterii:

  • Spațiu generos, mai ales dacă pleci în familie sau cu prietenii;
  • Confort la drum lung – scaune ergonomice, suspensie bună, dotări utile;
  • Eficiență la consum, pentru a economisi la fiecare alimentare;
  • Portbagaj încăpător, pentru toate bagajele, jucăriile de plajă sau echipamentele de camping.

Iată câteva categorii de mașini care îndeplinesc aceste cerințe și pe care le poți lua în considerare dacă te gândești la o achiziție prin leasing de la Mogo.

SUV-uri: Dacia Duster, Hyundai Tucson, Toyota RAV4

SUV-urile sunt alegerea ideală pentru vacanțele active, în care alternezi autostrăzile cu drumuri neasfaltate, drumețiile și opririle spontane. Sunt robuste, au garda la sol mai înaltă și oferă suficient spațiu pentru pasageri și bagaje.

Monovolume: Renault Grand Scenic, Volkswagen Touran, Opel Zafira

Dacă vacanțele tale înseamnă cel puțin 4-5 pasageri, plus bagaje pentru o săptămână sau două, un monovolum poate fi cel mai bun prieten. Oferă spațiu și dotări inteligente pentru pasagerii din spate.

Hatchback-uri compacte: Toyota Corolla, Renault Clio, Mazda 3

Dacă planul e să mergi într-un city break sau să explorezi orașe turistice, o mașină mai mică, agilă și ușor de parcat poate fi mai potrivită. Hatchback-urile oferă un bun echilibru între confort și eficiență.

Mașini pentru aventuri off-road și camping: Subaru Forester, Jeep Compass, Mitsubishi Outlander

Pentru iubitorii de natură, drumeții și nopți sub cerul liber, o mașină cu caracteristici off-road este un must. Aceste modele sunt ideale pentru accesul la zone mai greu de atins, drumuri forestiere sau plaje retrase.

Dacă ai găsit mașina ideală pentru vacanță, la Mogo îți oferim finanțare, aprobări rapide și proces simplificat, fără dosare complicate. Alege autoturismul potrivit pentru stilul tău de călătorie și pornește la drum cu Mogo!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: