Igor Cecan / NewsMaker

Serebrian, către așa-numitele autorități de la Tiraspol: „Suntem într-o barcă, să nu o dezechilibrăm”

Tiraspolul nu este pregătit să meargă la un dialog substanțial cu Chișinăul, nici în chestiuni privind criza energetică, nici pe alte subiecte, a declarat Oleg Serebrian. Vicepremierul moldovean pentru reintegrare le amintește autorităților de facto de pe malul stâng că „suntem într-o barcă”, iar dialogul trebuie căutat cât mai repede în eventualitatea „unor situații și mai complexe”.

Odată cu reducerea livrărilor de către Gazprom începând cu luna noiembrie, Chișinăul a propus Tiraspolului o diminuare proporționată a consumului, așa încât malul drept și malul stâng să împartă în mod echitabil povara deficitului de gaz. Dar propunerea nu a fost acceptată, lucru care-i face pe autoritățile moldovene să se întrebe cum va acționa Tiraspolul dacă vor apărea provocări și mai mari.

„Temerea noastră e că vom fi puși în fața unor situații și mai complexe”, a declarat Oleg Serebrian în cadrul unei dezbateri la IPN.

Chiar dacă „neîndestulătoare” pentru populația de pe ambele maluri, potrivit vicepremierului, soluția propusă de Chișinău privind raționalizarea gazului ar fi lăsat posibilități pentru găsirea altor soluții în comun pe viitor.

„Suntem în aceeași barcă”, e o frază care, potrivit lui Oleg Serebrian, se folosește tot mai des, inclusiv de reprezentanții de la Tiraspol. „Iar dacă suntem în aceeași barcă, încercăm să nu o dezechilibrăm”, a îndemnat vicepremierul pentru reintegrare.

„Pentru că temerea noastră este că – și am spus asta și celor de la Tiraspol – aceasta nu este ultima problemă care urmează a fi soluționată. Din păcate, ținând cont de război și situația din regiune, (…) conductele pot fi vulnerabile. Nimeni nu garantează în această perioadă inalienabilitatea acestor conducte”, a spus Oleg Serebrian.

„Cum ieșim din situația în care gaz nu vine deloc? (…) Deja s-a spus de mai multe ori că Republica Moldova nu va rămâne în niciun caz fără gaz, problema va fi una de preț, ca și în cazul energiei electrice. Ce facem în această situație cu cetățenii noștri din partea stângă a Nistrului?”. Sau, teoretizează oficialul, dacă se întâmplă ceva pe Nistru, de pildă, cedează barajul de la Dubăsari? „În condiții de război, nu putem exclude niciuna dintre cele mai proaste variante și trebuie să fim pregătiți. Nu putem fi pregătiți doar pentru malul drept”.

În context, Oleg Serebrian a remarcat că peste 90 la sută din locuitorii regiunii transnistrene sunt cetățeni moldoveni, iar chemările unora de a-i „pedepsi” prin lipsire de resurse energetice nu sunt aplicabile nici din punct de vedere moral, nici legal.

Potrivit oficialului, cei care vorbesc despre aplicarea unor scenarii mai dure în raport cu Tiraspolul nu văd întregul tablou și nu țin cont de posibilitățile de răzbunare ale regimului de acolo. De exemplu, ca energia electrică livrată de România să ajungă la Chișinău, aceasta trece prin nodul Cuciurgan. „Dacă apare un defect tehnic? În ultima vreme, apar defecte tehnice peste tot”, a făcut aluzii vicepremierul. „Trebuie să știm că pentru orice scenariu dur, există contramăsuri”.

***

Amintim că, din 1 noiembrie, Republica Moldova va primi 5,7 mln metri cubi de gaz natural pe zi de la Gazprom. Contrar contractului, concernul rus va asigura doar 51% din volumul convenit anterior. Informația a fost confirmată de către vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Din totalul de 5,7 mln de metri cubi de gaz pe zi pe care este dispus să îl vândă Gazpromul părții moldovenești  – 3,4 mln de metri cubi vor ajunge, zilnic, pe malul drept al Nistrului, iar 2,3 mln vor fi furnizat către malul stâng. Astfel, regiunea transnistreană va primi cu 40% mai puțin gaz în noiembrie decât în octombrie, a precizat Spînu.

În același timp, Chișinăul nu a încheiat un contract de furnizare a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan pentru luna noiembrie. Astfel, în luna curentă, malul drept al Nistrului va fi asigurat cu energie electrică prin contractul cu OMV Petrom pentru 50 MWh, cu Nuclearelectrica pentru 35 MWh. În plus, pentru 1 noiembrie, s-a procurat 5530 MWh energie electrică de pe OPCOM (bursa română de electricitate).

De menționat că, înainte de războiul declanșat de Rusia în țara vecină, malul drept al Nistrului achiziționa 70% din volumul necesar de energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan, iar 30% – din Ucraina. Problema insuficienței de energie electrică în Republica Moldova a apărut după ce Rusia a bombardat obiective de infrastructură energetică din Ucraina. Din 11 octombrie, Kievul a sistat exportul din cauza deficitului pentru propria țară. În același timp, contrar contractului cu partea moldovenească, Gazprom a redus semnificativ furnizarea de gaz pentru Republica Moldova, dând vina pe operatorul ucrainean de transport.

De cealaltă parte, „Sistemul de transport al gazelor din Ucraina” (GTSU) a negat informațiile despre lipsa posibilităţilor sale de a crește volumul tranzitului de gaze către Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NM Espresso: Tauber riscă 13 ani de închisoare, Nicușor s-a pronunțat în privința interdicției lui Ceban, iar «Pobeda» vrea să participe la alegeri

Start alegeri

Ieri, 14 iulie, în Republica Moldova a început oficial perioada electorală pentru alegerile parlamentare, care vor avea loc pe 28 septembrie. Ce se știe despre participanții la alegeri și ce intrigi persistă — în articolul «Alegerile parlamentare din Moldova 2025: cronologie, candidați, intrigi, scenarii».

Alegeri: Blocul «Pobeda» și Guțul

În prima zi a perioadei electorale, Blocul «Pobeda» a depus actele la CEC. Blocul este format din partide apropiate lui Ilan Șor, care se ascunde la Moscova de justiția moldovenească.

Dacă CEC va înregistra blocul, ceea ce este puțin probabil, lista electorală ar urma să o aibă în frunte pe bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul. Intriga constă în faptul că deja pe 5 august ar putea fi pronunțată o sentință de condamnare împotriva lui Guțul în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid «Șor». În articolul «Guțul este adusă în prim-plan», NM a analizat dacă este aceasta o încercare a lui Șor de a-și proteja aliata de închisoare sau o manevră politică bine calculată.

Tauber: 13 ani de închisoare?

Între timp, procurorii au cerut o pedeapsă de 13 ani de închisoare pentru o altă aliată a lui Șor — deputata Marina Tauber, în dosarul privind finanțarea ilegală a partidului. Tauber nu se mai prezintă la ședințele de judecată de mai bine de jumătate de an. Potrivit unor informații, ea se află în Rusia.

În timpul ședinței de judecată, în fața instanței a avut loc un protest în susținerea lui Tauber. Poliția a declarat că unii participanți la acțiune au fost plătiți. Trei persoane, care ar fi împărțit bani, potrivit poliției, au fost reținute. În privința lor a fost deschis un dosar penal.

Ceban: povestea interdicției

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că interdicția de intrare în România aplicată primarului de Chișinău, Ion Ceban, a fost «rezultatul unei evaluări de securitate națională». Dan a refuzat să ofere detalii despre motivele concrete ale acestei interdicții.

Între timp, Ceban a comentat declarația lui Dan, spunând că «până în prezent nu există informații oficiale despre instituția din România care a luat decizia privind interdicția». El a adăugat că președintele român, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor pe acest subiect, «doar s-a bâlbâit și a zâmbit ironic».

Tudor Mardei / NewsMaker

Popșoi pleacă la Bruxelles

Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a plecat la Bruxelles, unde, în cadrul Consiliului Afacerilor Externe al UE, urmează să se întâlnească cu miniștrii de externe ai statelor membre, dar și cu comisarii europeni Kaja Kallas și Marta Kos. Popșoi are planificată și o întâlnire cu diaspora moldovenească.

Vizitele externe ale Maiei Sandu

Vizitele externe ale președintei Maia Sandu și ale angajaților administrației prezidențiale în prima jumătate a anului 2025 au costat bugetul 500 de mii de lei. În șase luni, președinta și consilierii săi au efectuat 33 de deplasări în străinătate.

Războiul din Ucraina și militarii moldoveni

Ministerul Apărării al Moldovei a calificat drept falsă informația potrivit căreia 10 militari ai Armatei Naționale ar participa la războiul din Ucraina, patru dintre ei fiind deja omorâți. Potrivit ministerului, niciun militar moldovean nu participă la acțiuni militare în afara țării.

HiTech Park în Stăuceni

Lângă localitatea Stăuceni ar putea apărea în următorii cinci ani un HiTech Park — un mini-oraș pentru specialiștii IT. Parlamentul a adoptat în ultima sa ședință un proiect de lege care stabilește regimul special de funcționare pentru noul M-park. Citiți mai multe detalii în articolul «200 de milioane de euro pentru un mini-oraș pentru IT-iști».

Ștefan Vodă: «Cealaltă Moldovă» 2.0

NM a lansat și a doua serie a proiectului «Cealaltă Moldovă». Primul episod a fost filmat în Ștefan Vodă — un oraș din sudul țării, situat la câțiva kilometri de granița cu Ucraina. Fondat ca o colonie germană numită Kizil, redenumit în perioada sovietică Suvorov, astăzi este unul dintre cele mai «tinere» orașe din țară: a obținut statutul de oraș în 1990. Despre cum este orașul acum, cum își duc traiul locuitorii, cum fac față problemelor și în ce cred, priviți în reportajul video NM.

Vești bune de la NM:

Redacția NewsMaker și-a lansat propriul canal în rețeaua de socializare X.com (fostul Twitter) în limba engleză. Acum puteți afla rapid, și în engleză, cum se pregătește țara pentru alegerile parlamentare importante din această toamnă. Abonați-vă pentru a nu rata nimic și distribuiți linkul celor care vor să fie la curent cu ce se întâmplă în Moldova.

Vremea: caniculă și ploi torențiale

La începutul săptămânii, potrivit prognozelor, se va menține canicula, iar în a doua parte a săptămânii se așteaptă o scădere a temperaturilor și sunt șanse mari de ploi torențiale însoțite de descărcări electrice. Ar fi bine.

Agenda zilei, 15 iulie:

  • 09:30 — Conferință de presă a partidului PAS
  • 10:00 — Ședința Consiliului Audiovizualului
  • 12:15 — Conferință de presă a blocului «Alternativa»

Bună dimineața!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: