Andrei Mardari/NewsMaker

Serebrian, despre sprijinul UE pentru Transnistria: Nu avem deocamdată o reacție de la Tiraspol VIDEO

După 24 de ore de la anunțul privind sprijinului financiar de 60 de milioane de euro oferit de Uniunea Europeană, Tiraspolul nu a reacționat deocamdată. La ședința guvernului din 5 februarie, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, s-a arătat convins că reacția Tiraspolului urmează să apară.

„Nu avem deocamdată o reacție, dar suntem convinși că reacția va fi. Este nevoie să depășim această situație critică în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri al Nistrului. Avem nevoie de această stabilitate. Suntem foarte recunoscători partenerilor noștri europeni pentru acest ajutor. Înțeleg că și Tiraspolul a făcut declarații similare de recunoștință adresată Bruxell-ului, dar și Chișină-ului într-un ultim interviu oferit de domnul Krasnoselski dincolo, ceea ce este îmbucurător,” a declarat Serebrian.

În ceea ce privește condițiile impuse pentru acordarea sprijinului european, Serebrian a menționat că acestea sunt în discuție.

„Vom discuta și cu societatea civilă despre condițiile legate, cum a spus și doamna președintă, de drepturile omului. Sperăm că, treptat, subiecte care erau de nedepășit în procesul de negocieri 1+1 își vor găsi soluția. Sigur că ele trebuie discutate și avem nevoie de implicarea partenerilor externi,” a explicat vicepremierul.

Referitor la consumul de energie și gaze în regiunea transnistreană, oficialul a afirmat că autoritățile de la Chișinău monitorizează situația. Totodată, vicepremierul a reiterat că întreprinderile mari din stânga Nistrului nu pot beneficia de gazul oferit în cadrul ajutorului european.

„Verificăm acest lucru, este verificabil. Întreprinderile mari nu consumă energie electrică și gaze. Acest lucru a fost analizat. În ceea ce privește fermele de cripto, este mai greu de verificat, dar există metode de analiză a oscilațiilor consumului de energie electrică. Tiraspolul a fost informat despre faptul că întreprinderile mari nu pot utiliza acest gaz umanitar. Aceasta este și poziția Uniunii Europene. Sigur că această restricție nu se aplică întreprinderilor mici, celor care produc pâine, produse lactate sau altor unități economice vitale pentru regiune,” a explicat el.

Pentru a beneficia de cele 60 milioane de euro din partea Uniunii Europene, regiunea transnistreană trebuie să-și asume câteva lucruri. Printre acestea – să asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, să elaboreze un plan acceptat de Guvernul Republicii Moldova prin care vor fi actualizate tarifele la energie la prețurile de piață pentru consumatorii din regiune, inclusiv să excludă din pachetul de sprijin consumatorii industriali cu consum mare de energie.

***

Pe 4 februarie, aflată la Chișinău, comisara europeană pentru Extindere Marta Kos a anunțat un pachet de ajutor financiar din partea Uniunii Europene pentru R. Moldova. Anunțul a fost făcut în timpul unei conferințe alături de președinta Maia Sandu. Ulterior, Marta Kos și premierul Dorin Recean au semnat un document în acest sens.

Pachetul financiar are trei etape de sprijin. Prima etapă – ajutorul de urgență de 30 de milioane de euro, care a fost deja alocat. A doua – oferirea a 250 de milioane de euro pentru malul drept, dintre care 100 de milioane urmează a fi transferate până la mijlocul lunii aprilie.

Din acești bani vor fi oferite compensații la energia electrică până în decembrie 2025, va fi suplinit bugetul de compensare pentru companiile din sectorul alimentar, va fi acoperită integral creșterea facturilor la energia electrică pentru școli, grădinițe, spitale, centre sociale, afectate de scumpiri. Etapa a treia se referă la Planul de acțiuni de 2 ani privind creșterea rezilienței și independenței energetice a R. Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Au lăsat America pentru Moldova: 23 de voluntari ai Corpului Păcii au depus jurământul la Chișinău

Au lăsat orașele americane pentru a se muta în Moldova timp de doi ani. În locul englezei obișnuite — româna la micul dejun, iar în locul fostului loc de muncă — o școală rurală, un centru de tineret sau un proiect local de dezvoltare.

23 de voluntari din SUA au depus jurământul pe 14 august, la Chișinău. Mulți au venit la ceremonie îmbrăcați în costume naționale moldovenești. În spatele lor sunt 10 săptămâni de pregătire intensivă: au locuit în familii din Moldova, au învățat limba română și s-au pregătit pentru misiunea lor.

Jacqueline, din Carolina de Nord, va preda limba engleză la Liceul „Mihai Eminescu” din satul Sipoteni. Dawson, din Michigan, va merge la Bălți, unde va activa într-un centru de tineret.

Emily, din Atlanta, locuiește deja de un an în Moldova și vorbește fluent româna. Mâncarea ei preferată sunt sarmalele, pe care a învățat deja să le gătească și cu care își va servi prietenii din SUA.

Familiile din Moldova care găzduiesc voluntari spun că această experiență este un schimb de valori culturale: „Ea nu se simte ca un oaspete, se simte ca acasă”.

Ambasada SUA a restabilit pentru prima dată după pandemie efectivul complet de voluntari. Corpul Păcii activează în Moldova din 1993. De atunci, peste 1.400 de americani au participat la programele organizației în țara noastră.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: