Andrei Mardari / NewsMaker

Serviciile de cazier și pașapoarte urgente – întrerupte în Moldova. Probleme tehnice la MAI (UPDATE)

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că se confruntă cu probleme tehnice, care afectează activitatea serviciului public de cazier judiciar. Potrivit MAI, acest serviciu nu va putea fi prestat în următoarele 24 de ore. Totodată, este întreruptă și activitatea serviciului de eliberare a pașapoartelor în regim de urgență, prestat de Agenția Servicii Publice (ASP). Reprezentanții MAI au precizat că deficiențele tehnice au fost înregistrate în sistemul informațional al ministerului și sunt cauzate de mai multe întreruperi de energie electrică.

Actualizare: Reprezentanții MAI au anunțat pe 12 iunie, către ora 23:30, că rețeaua informațională a instituției a fost complet restabilită. Astfel, toate serviciile destinate cetățenilor sunt din nou funcționale. Agenția Servicii Publice poate emite pașapoarte în regim de urgență, iar serviciul de eliberare a cazierului judiciar este, de asemenea, complet funcțional.

Știrea inițială:

Pe 12 iunie, reprezentanții MAI au anunțat că defecțiuni tehnice afectează serviciile de cazier și pașapoarte urgente. „În urma unor deficiențe tehnice apărute în sistemul informațional al MAI (Registrul Informații Criminalistice și Criminologice – RICC), serviciul public de cazier judiciar nu va putea fi prestat în următoarele 24 de ore. De asemenea, este întrerupt până la remedierea sistemului informațional și serviciul oferit de ASP, de eliberare a pașapoartelor în regim de urgență”, au comunicat reprezentanții Ministerului.

Instituția a adăugat că „echipa tehnică a Serviciului Tehnologii Informaționale al MAI lucrează activ pentru remedierea situației, iar sistemul va fi restabilit în cel mai scurt timp posibil”. Se menționează că sistemul informațional a fost afectat din cauza mai multor întreruperi de energie electrică.

„Asigurăm cetățenii că, imediat ce serviciile vor deveni disponibile, vor fi informați în cel mai scurt timp. Ne cerem scuze cetățenilor pentru orice neplăceri cauzate de întârzierile înregistrate la eliberarea pașapoartelor în regim de urgență și la eliberarea cazierului judiciar și le mulțumim pentru înțelegere!”, se mai arată în declarația MAI.

Agenția Servicii Publice a confirmat informațiile MAI și a declarat că nu poate examina și elibera pașapoarte depuse în regim de urgență – 24 de ore și ziua adresării – pentru persoanele cu vârsta peste 14 ani: „Până la remedierea situației, aceste cereri nu vor fi recepționate”.

Totodată, reprezentanții ASP au menționat că pe 12 iunie nu vor putea elibera circa 60 de pașapoarte: „Echipele ASP iau legătura cu fiecare cetățean afectat pentru a oferi informații și sprijin”.

***

Amintim că, pe 9 iunie, și Aeroportul Chișinău s-a confruntat cu probleme tehnice. Astfel, anumite sisteme informaționale ale aerogării au fost indisponibile. Ulterior, vicepremierul Vladimir Bolea a declarat că defecțiunile tehnice au fost cauzate de instabilitatea rețelei de electricitate din Ucraina, afectată de bombardamentele rusești.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă de monitorizare s-a prăbușit în grădina unei gospodării din Otaci⚡️⚡️⚡️

Fragmentele unei drone au fost găsite pe 17 octombrie în grădina unui localnic din orașul Otaci, raionul Ocnița. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), aparatul are caracteristicile unui quadrocopter profesional utilizat pentru monitorizare și nu conține încărcătură explozivă.

Potrivit IGP, oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 15:40. Echipele ajunse la fața locului au găsit fragmentele aparatului. Examinarea preliminară a arătat că acesta are elemente structurale din fibră de carbon și componente electronice deteriorate în urma impactului cu solul. Drona este alimentată cu baterii.

Din fericire, în urma incidentului, nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

„Specialiștii continuă examinarea fragmentelor pentru a stabili proveniența aparatului și circumstanțele cǎderii aparatului de zbor”, transmite IGP.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: