„Siberia din oase” în școli: Maia Sandu a explicat de ce a fost necesară proiectarea filmului

Președinta Maia Sandu a declarat că decizia privind proiectarea filmului „Siberia din oase” în toate școlile din Republica Moldova, care a provocat scandal, a avut drept scop familiarizarea elevilor cu subiectul deportărilor în masă care au avut loc în țara noastră. Șefa statului a spus dacă nu vom cunoaște trecutul nostru, nu vom putea aprecia și apăra libertatea pe care o avem acum. Precizările au fost făcute în cadrul ediției din 12 mai a emisiunii „Новая неделя” de la TV8.

Maia Sandu a spus că nu înțelege de ce au apărut controverse în legătură cu difuzarea în școlile a filmului despre deportări „Siberia din oase”.

Aceasta este istoria noastră, este ceea ce li s-a întâmplat părinților noștri, bunicilor și buneilor noștri. Trebuie să știm ce s-a întâmplat. Dacă nu vom cunoaște aceste lucruri, dacă nu vom vorbi despre ele, atunci nu vom putea prețui libertatea și nu vom ști să ne apărăm libertatea. Iar libertatea înseamnă ca nimeni să nu vină în toiul nopții să te ducă în Siberia, să nu-ți confiște tot ce ai, tot ce ai muncit cu mâinile tale. (…) Uneori mi se pare că nu înțelegem pe deplin ce este libertatea sau de ce trebuie să luptăm ca să rămânem într-o lume liberă”, a declarat președinta.

Amintim că, pe 5 mai, ministrul Educației, Dan Perciun, a emis un ordin privind vizionarea obligatorie a filmului „Siberia din oase” în toate școlile publice și private din țară, pentru elevii claselor V–XII, pe 8 mai, ora 12:00. Documentul prevedea și organizarea de discuții adaptate vârstei elevilor, după proiecție.

Decizia a fost criticată de PSRM, care a acuzat guvernarea de „propagandă politică” și de încercări de „rescriere a istoriei”, în ajunul aniversării a 80 de ani de la victoria în cel de-Al Doilea Război Mondial.

De asemenea, un grup de părinți, susținuți de comuniști, a depus o plângere în instanță prin care solicită suspendarea ordinului privind obligativitatea difuzării filmului. Părinții califică ordinul drept „ilegal” și „abuziv” și susțin că filmul ar expune elevii la scene considerate „traumatizante”.

***

Siberia din oase” este un film documentar, dedicat basarabenilor deportaţi în Siberia în perioada anilor 1941-1949. Filmul e construit pe mărturiile a patru protagonişti care au fost ridicaţi şi trimişi forţat în Siberia în cel de-al doilea val de deportări, în noaptea din 6 spre 7 iulie 1949.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Hoodline

Violența în familie: 14 femei și 7 bărbați și-au pierdut viața în 2025. Statistică

21 de persoane și-au pierdut viața în anul 2025 în Republica Moldova în urma violenței în familie. În total, au fost înregistrate 68 de cazuri de violență cu consecințe grave și deosebit de grave. În aceste cazuri, victime au fost 45 de femei și 26 de bărbați, iar agresori – 53 de bărbați și 15 femei. Datele se regăsesc într-un raport.

Raportul a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul unei echipe de experți naționali, având la bază datele colectate pe parcursul anului 2025 de la membrii Comisiei de analiză a cazurilor de femicid și de violență în familie, soldate cu decesul victimei sau cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății.

Potrivit raportului, în anul 2025 au fost înregistrate, în total, 68 de cazuri de violență cu consecințe grave și deosebit de grave.

În cele 68 de cazuri figurează în calitate de victime 45 de femei (dintre care 14 au decedat, iar în 6 cazuri a fost vorba despre tentative de omor) și 26 de bărbați (dintre care 7 au decedat, iar în 3 cazuri a fost vorba despre tentative de omor). În calitate de agresori figurează 53 bărbați și 15 femei. Nu a fost constatat niciun caz de violență comisă de mai mulți agresori, însă au fost constatate 3 cazuri de violență aplicată împotriva a câte 2 victime.

În perioada de referință au fost comise 42 de cazuri de violență în care victimele sunt femei, iar agresorii – bărbați; 14 cazuri în care atât victimele, cât și agresorii sunt bărbați; 12 cazuri în care victimele sunt bărbați, iar agresorii – femei; și 3 cazuri în care atât victima, cât și agresorul sunt femei.

Potrivit raportului, cazurile de femicid constituie 93% din totalul femeilor victime decedate și 62% din numărul total al cazurilor soldate cu decesul victimelor.


Important! În cazul în care detaliile expuse în material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor și susținere - adresați-vă specialiștilor de la „Linia Verde Prevenire Suicid”. Chat-ul anonim pe www.pentruviata.md este diponibil LIVE între orele 20.00-22.00 în zilele de luni și joi. În restul zilelor, puteți expedia un mesaj la adresa de e-mail [email protected]. Mai multe detalii la nr de tel 060806623


Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: