NM

„Simt o stare de pericol și nesiguranță”. Președinta CC, despre motivele acordării pazei de stat

Președinta Curții Constituționale (CC), Domnica Manole, a spus că se simte amenințată și că persoane suspecte îi supraveghează domiciliul. Din aceste motive a solicitat acordarea pazei de stat. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unui interviu pentru DW.

„Este pentru prima dată în istoria Republicii Moldova când un președinte al CC beneficiază de protecție de stat. Însă, trebuie remarcat că și contextul social-politic este unul cu totul diferit de perioadele anterioare. Trecem printr-o perioadă în care societatea este divizată, iar declarațiile unor politicieni pot influența negativ și determina pe unii adepți de-ai lor să recurgă la acțiuni extreme. Astfel, urmare a actelor pronunțate în ultima perioadă de CC, practic după fiecare din acestea, mai multe persoane au lansat atacuri virulente și au făcut presiuni asupra CC, instituție pe care o conduc. Simt o stare de pericol și nesiguranță, atât în plan personal, cât și profesional, inclusiv în ceea ce ține de activitatea mea care urmează”, a spus Domnica Manole.

Aceasta a mai afirmat că există „chestiuni dubioase”, care i se întâmplă în ultima perioadă.

„Pe data de 15 aprilie curent, am observat persoane suspecte în preajma domiciliului meu, pe care le-am mai observat anterior și care nu locuiesc acolo. De asemenea, pe 16 aprilie, am fost șicanată în trafic de câteva ori, lucru care nu mi s-a mai întâmplat în trecut. În aceeași ordine de idei, vă informez că mi s-au mai întâmplat unele lucruri care mi s-au părut stranii, dar despre care nu pot să vă vorbesc acum”, a spus Domnica Manole.

Precizăm că pe 20 aprilie, jurnaliștii au aflat că secretariatul Curții Constituționale a depus un demers către Serviciul de Protecție și Pază de Stat, prin care s-a solicitat acordarea pazei de stat pentru președinta CC, Domnica Manole.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Între +3°C și +18°C: vremea în Republica Moldova în ultimele zile din octombrie

În perioada 26-31 octombrie, în Republica Moldova se vor înregistra temperaturi maxime de până la +18°C și minime de până la +3°C, în funcție de regiune. Pe 26 octombrie, se așteaptă o scădere a temperaturilor cu câteva grade. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, temperaturile vor varia între +9°C și +13°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +3°C și +7°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie. Pentru 26 octombrie sunt prognozate ploi slabe.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +13°C, iar minimele la +11°C.

În centrul țării, la Chișinău, temperaturile vor varia între +12°C și +16°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +7°C și +11°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +16°C, iar minimele la +13°C.

În sudul țării, la Cahul, temperaturile vor varia între +14°C și +18°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +8°C și +12°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +18°C, iar minimele la +9°C.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: