SIS susține că nu a dispus urmărirea vizuală a Iuliei Navalnîi, aflată la Chișinău

Serviciul de Informații și Securitate s-a autosesizat pe marginea declarațiilor cetățenei Federație Ruse, Iulia Navalnîi, făcute pe o platformă de socializare, privind pretinsa filare pe teritoriul Republicii Moldova. Reprezentanții instituției susțin că nu au dispus filarea acesteia.

SIS menționează că asupra cetățenei Federației Ruse nu au fost desfășurate măsuri speciale de investigații, inclusiv urmărirea vizuală a acesteia.

Totodată, urmare a informațiilor prezentate, SIS, în cooperare cu alte instituții de ocrotire a normelor de drept,  a demarat o anchetă în vederea elucidării tuturor circumstanțelor expuse de către Iulia Navalnîi.

Amintim că soția lui Alexei Navalnîi a vizitat pentru prima oară capitala R. Moldova. Aceasta susține că i-a plăcut orașul, nu și atitudinea. Mai exact, Iulia Navalnaia susține că a fost reținută la Aeroport pentru verificări suplimentare, i-a fost fotografiat pașaportul, iar din hotel a fost filată.

„Am o singură întrebare: dragă Maia Sandu, dvs de ce aveți nevoie să mă urmăriți?”, a scris aceasta.

Președinția a anunțat că va dispune o anchetă pe marginea acestui caz. Iar Poliția de Frontieră a precizat că, odată cu instituirea stării de urgență în legătură cu războiul din Ucraina, toți cetățenii străini trec un control special la vamă. Potrivit comunicatului, procedura de control special la traversarea frontierei de stat „este una pentru toți”, iar excepții, în acest sens, „nu pot fi admise”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

TV8

Tiraspolul blochează candidatura activistului Nicolai Malîșev la „alegerile” din regiune

Nicolai Malîșev, activist civic din stânga Nistrului, nu a fost înregistrat drept candidat la așa-numitele alegeri prezidențiale din regiune. Comisia Electorală nerecunoscută de la Tiraspol și-a motivat decizia prin faptul că, în ultimii cinci ani, acestuia i-a fost refuzată de două ori înregistrarea în calitate de candidat la funcția de deputat, iar o dată i-a fost anulată de instanță. Într-un video publicat anterior pe rețelele de socializare, Malișev și-a anunțat intenția de a se înscrie în cursă.

„Eu cred că până a veni la conducere un nou lider, neapărat trebuie să ofere explicații predecesorul său, cu privire la promisiunile pe care le-a lansat. Mai țineți minte cele 15 000 de locuri de muncă în regiunea transnistreană? Noi așa și nu le-am văzut, dar știm cu siguranță că, în prezent, pe celălalt mal, aproximativ 25 000 de cetățeni ai Transnistriei, ai țărișoarei noastre mici, dar dârze, lucrează și plătesc impozite acolo”, a declarat Nicolai Malîșev.

În viziunea activistului, munca și cumpărăturile făcute pe malul drept al Nistrului reprezintă o pierdere directă pentru economia și bugetul regiunii transnistrene.

Potrivit portalului Zona de Securitate, în februarie 2025, bărbatul a fost atacat și bătut de persoane necunoscute în scara blocului în care locuiește. Incidentul s-a produs după ce autoritățile neconstituționale de la Tiraspol i-au refuzat înregistrarea în cursa electorală pentru Sovietul Suprem. Atunci a fost invocată o prevedere din așa-zisul cod electoral local. Aceasta interzicea candidatura persoanelor care au comis abateri sau au fost excluse din competițiile electorale. Malișev s-a evidențiat prin criticile aduse liderului nerecunoscut din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski.

Până acum, au depus actele pentru a participa la așa-numitele alegeri prezidențiale din stânga Nistrului vicepremierul nerecunoscut de la Tiraspol, Vitali Neagu și deputatul din Sovietul Suprem Vadim Cravciuc. Scrutinul urmează să aibă loc pe 13 decembrie și nu este recunoscut de autoritățile constituționale de la Chișinău. Vadim Krasnoselski își încheie al doilea mandat și nu mai poate candida.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: