sis.md

SIS-ul de la Chișinău va intensifica colaborarea cu Serviciul Român de Informații

Alexandru Musteață, directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu Eduard Raul Hellvig, director al Serviciului Român de Informaţii. În cadrul întâlnirii, oficialii au abordat subiecte în vederea prevenirii riscurilor şi ameninţărilor ce pun în pericol securitatea naţională şi regională.

Potrivit unui comunicat al SIS din Moldova, cei doi şefi s-au pronunţat pentru intensificarea relaţiilor de colaborare privind combaterea ameninţărilor transfrontaliere, crimei organizate transfrontaliere, atacurilor teroriste și cibernetice, precum și a radicalizării și dezinformării.

De asemenea, au fost puse în discuție obiectivele asumate de către Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova ce vizează reforma instituțională, creșterea gradului de încredere a cetățenilor și transparentizarea activității SIS.

Părțile au trecut în revistă și aspecte cu privire la evoluţiile regionale cu potenţial impact asupra stării de securitate a celor două state.

La fel, cei doi şefi ai serviciilor de informaţii au agreat instituirea de noi mecanisme de cooperare orientate la eficientizarea procesului de contracarare a riscurilor ce afectează climatul regional şi european de securitate.

De menționat că directorul Serviciului Român de Informaţii a avut o întrevedere și cu șefa statului Maia Sandu, precum și cu președintele Parlamentului Igor Grosu.

Potrivit unui comunicat al Președinției, la întrevederea cu Maia Sandu s-a discutat despre opțiunile de reformă a sectorului național de securitate. Președinta a vorbit cu oficialul român și despre nivelul sporit al riscurilor de securitate, posibilitatea intensificării traficului de arme, a atacurilor teroriste și cibernetice, a radicalizării și dezinformării.

La întrevederea dintre Igor Grosu și Eduard Raul Hellvig a participat și președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp. Interlocutorii au discutat despre situația regională complicată și riscurile de securitate pe care le comportă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Presa: Rusia insistă ca NATO să-și retragă trupele din Polonia și statele baltice, în schimbul unui acord pentru Ucraina

Rusia insistă asupra retragerii forțelor NATO de pe flancul estic al alianței, inclusiv din Polonia și statele baltice, ca parte a unui posibil acord pentru încheierea războiului din Ucraina. Cerințele Moscovei sunt aproape identice cu cele formulate în decembrie 2021, cu două luni înainte de invazia pe scară largă a Ucrainei, potrivit unui document obținut de publicația americană The New York Times.

Documentul, datat 10 noiembrie și distribuit de oficialii ruși în cadrul negocierilor de la Abu Dhabi, arată că președintele Vladimir Putin nu a renunțat la principalele sale revendicări privind securitatea europeană, în pofida eforturilor diplomatice depuse de administrația Donald Trump.

Potrivit publicației americane, Rusia solicită ca trupele și bazele militare NATO să fie retrase la pozițiile pe care alianța le ocupa în 1997, înainte de extinderea sa în Europa Centrală și de Est. O asemenea măsură ar afecta în mod direct securitatea Poloniei, Estoniei, Letoniei și Lituaniei.

Moscova mai cere ca NATO să renunțe la orice extindere viitoare și la activitățile militare desfășurate în Ucraina, Europa de Est, Caucazul de Sud și Asia Centrală. Documentul prevede inclusiv interzicerea livrărilor de armament occidental către Ucraina.

În plus, Rusia ar accepta aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană doar dacă Kievul nu va participa la politica comună de apărare a blocului comunitar. Moscova solicită și ca Franța și Marea Britanie să excludă posibilitatea utilizării arsenalelor lor nucleare pentru apărarea altor state europene.

Revendicările au fost prezentate în cadrul primei întâlniri față în față din februarie dintre reprezentanții Statelor Unite ale Americii, Rusiei și Ucrainei, desfășurată la Abu Dhabi. Potrivit unor surse citate de The New York Times, documentul reflectă poziția inițială a Rusiei, însă reprezentanții Moscovei au lăsat să se înțeleagă că Vladimir Putin ar putea manifesta o anumită flexibilitate.

În timpul discuțiilor, oficialii americani Steve Witkoff și Jared Kushner le-au transmis rușilor că situația internațională s-a schimbat considerabil din 2021 și i-au îndemnat să vină cu propuneri orientate spre viitor, care să includă măsuri concrete pentru reducerea tensiunilor.

Ulterior, cei doi emisari americani s-au întâlnit la Moscova cu Vladimir Putin. În urma întrevederii, consilierul prezidențial rus Iuri Ușakov a declarat că liderul de la Kremlin consideră în continuare propunerea din 2021 privind retragerea forțelor NATO drept parte a viziunii Rusiei asupra „arhitecturii securității indivizibile”.

Cerințele Moscovei au fost respinse de mai mulți lideri europeni. Premierul Poloniei, Donald Tusk, a avertizat că acceptarea condițiilor Rusiei ar reprezenta o amenințare directă la adresa securității țării sale.

„Este evident că acestea sunt inacceptabile nu doar pentru Ucraina, ci mai ales pentru Europa și, fără îndoială, pentru țări precum Polonia”, a declarat Tusk la Dublin.

La rândul său, premierul Luxemburgului, Luc Frieden, a afirmat că, deși este firesc ca SUA să negocieze atât cu Rusia, cât și cu Ucraina, viitorul Europei nu poate fi discutat fără participarea statelor europene.

După discuțiile de la Moscova, Witkoff și Kushner s-au deplasat la Dublin, unde l-au informat pe președintele ucrainean Vladimir Zelenski despre rezultatele negocierilor. Jared Kushner a subliniat că un eventual acord nu poate fi încheiat fără participarea europenilor la masa negocierilor.

Potrivit The New York Times, reluarea aproape integrală a cerințelor formulate de Moscova în urmă cu cinci ani arată cât de dificil va fi obținerea unui compromis care să-l determine pe Vladimir Putin să pună capăt războiului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: