„Sistemul este delăsat, eu vreau rezultate”. Șeful Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, despre concedierea fostului director interimar

Directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNMA), Ion Dodon, vine cu o reacție după ce, pe 9 august, ex-directorul interimar al instituției, Adrian Jucican, a acuzat actuala conducere că ar admite abuzuri și iregularități în raport cu angajații. Într-o reacție pentru NM, Dodon a declarat că, de la preluarea conducerii instituției, nu a determinat niciun angajat să plece. Potrivit lui, în șapte luni, au fost demise, din cauza unor abateri disciplinare, cinci persoane cu funcții de conducere din cadrul CNAM-ului. „Sistemul este delăsat, iar eu vreau să obțin rezultate bune”, a declarat Dodon.

Acuzat că de la venirea sa la cârma CNAM-ului șase angajați cu funcții de răspundere au fost demise, iar alți șapte, nemulțumiți de noua conducere au plecat din propria inițiativă, Ion Dodon, actualul director general al CNAM, răspunde criticilor aduse de ex-directorul instituției în adresa sa: „Nu am determinat pe nimeni să plece”, a declarat el pentru NM. Potrivit lui, oamenii au plecat din sistem pentru a accede în noi funcții, mai bine plătite, sau pentru a emigra peste hotare.

„Eu port răspundere pentru activitatea CNAM-ului și vreau să obțin rezultate bune, pentru că sistemul este un pic delăsat. Atunci când se comit abateri disciplinare, care nu permit unei persoane să continue activitatea, o să iau măsurile de rigoare. (…) Câteodată este nevoie de aplicat și sancțiuni disciplinare și este nevoie să te desparți de unii colegi”, a declarat Ion Dodon pentru NM.

Referindu-se la cazul lui Adrian Jucican în mod special, Ion Dodon spune că acesta ar fi comis mai multe abateri disciplinare în activitatea sa din cadrul instituției, or, potrivit șefului CNAM-ului, domeniul gestionat de Jucican ar fi fost „delăsat” în perioada activității acestuia în cadrul CNAM.

„Noi gestionăm mai multe sisteme informaționale, care au un rol foarte mare în protecția sănătății, între acesta SIRS – un sistem în care populația se înscrie pentru obținerea serviciilor medicale de înaltă performanță, iar instituțiile medicale stabilesc graficele de primire a populației, raportează în baza acestui sistem. Este necesar ca aceste sisteme informaționale sa fie menținute, să li se facă mentenanța. (…) Am primit multe apeluri de la conducători de instituții medicale care au întrebări legate de ineficiența sistemelor informaționale medicale. Apeluri au parvenit și de la pacienți. (…) Domeniul, care era în gestiunea ex-directorului general adjunct interimar Adrian Jucican, lasă de dorit”, a  declarat Ion Dodon.

Potrivit directorului CNAM, odată cu remanierile de cadre, a fost organizată o licitație publică pentru serviciile de mentenanță a sistemului informațional SIRS, instituția obținând o reducere de preț față de cel propus anterior de aproximativ 400 mii lei. „Sunt bani publici, achitați de cetățeni”, mai spune Dodon.

Acuzat de fostul director Adrian Jucican că ar conduce o instituție de stat în lipsa experienței în domeniu, Ion Dodon spune că, în perioada mandatului său de 7 luni, CNAM a reușit să implementeze un șir de facilități pentru populație. Directorul general amintește de posibilitatea cetățenilor dependenți de insulină de a ridica, din 1 iulie, direct din farmaciile din localitate, a analogului de insulină sau a testelor și lanțetelor – necesare persoanelor cu diabet zaharat.

„Avem un rezultate foarte bune în ceea ce privește spectrul de medicamente și dispozitive medicale compensate. Am realizat multe și mai avem multe încă de făcut”, a dat asigurări Ion Dodon.

Amintim că ex-directorul adjunct al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), Adrian Jucican, a susținut că actuala conducere a instituției ar admite abuzuri și iregularități. Declarațiile au fost făcute de Jucican în cadrul unei conferințe de presă, pe 9 august. Potrivit lui, de la preluarea conducerii de către actualul director general al instituției, Ion Dodon, au fost demise, în total, șase persane din funcții de conducere din cadrul CNAM-ului, iar alte șapte au decis să plece din propria inițiativă. „O adevărată epurare de cadre”, spunea ex-directorul adjunct. Jucican a calificat demisia sa din cadrul CNAM drept un „abuz”, menționând că va contesta în instanța de judecată decizia lui Ion Dodon. Mai mult, fostul director a făcut apel la președinta Maia Sandu, cerându-i să ia act de situația creată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ucraina, vizată de noi atacuri cu rachete și drone: două persoane ucise la Cernăuți. Mesajul lui Zelenski

În noaptea trecută, Rusia a lansat un nou val de atacuri cu drone și rachete asupra orașelor ucrainene. În orașul Cernăuți, din vestul țării, două persoane au murit în urma căderii resturilor unor drone doborâte, iar cel puțin 14 persoane au fost rănite, potrivit  Radio Svoboda.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că în cursul nopții Rusia a lansat asupra Ucrainei 26 de rachete de croazieră și 597 de drone, dintre care mai mult de jumătate au fost de tip Shahed, cu capabilități de atac. Potrivit lui, forțele de apărare antiaeriană au doborât peste 20 de rachete și majoritatea covârșitoare a dronelor.

La Cernăuți, o femeie de 26 de ani și un bărbat de 43 de ani au fost uciși din cauza unor fragmente căzute, a raportat Ruslan Zaparnyuk, șeful Administrației Militare din Cernăuți. Cel puțin 14 persoane au fost rănite în regiune, inclusiv patru persoane care se află în stare gravă, notează The Kyiv Independent.

La Lvov a izbucnit un incendiu pe acoperișul unei clădiri nerezidențiale, a raportat primarul Andrii Sadovy. Mai multe clădiri rezidențiale și industriale, vehicule și o grădiniță au fost lovite în oraș.

Harkovul a fost lovit de două bombe aeriene ghidate și 10 drone. Doi oameni au fost răniți și spitalizați, a anunțat primarul orașului, Igor Terehov.

În regiunea Cerkasî au fost avariate 8 clădiri și linii electrice.

La Luțk, o casă privată a fost complet distrusă, iar alte distrugeri au fost raportate, fără informații despre victime.

Explozii s-au produs în cursul nopții și în Kiev, Nikolaev, Kropivnițki și Herson.

„Ritmul atacurilor aeriene ale Rusiei impune decizii rapide și poate fi redus prin sancțiuni, chiar acum. Sunt necesare sancțiuni secundare dure împotriva tuturor celor care ajută „rușii” să producă drone și să câștige bani din petrol. Este nevoie de mai multă apărare antiaeriană și investiții în drone-interceptoare, care deja dau rezultate bune. Războiul poate fi oprit doar prin forță. Așteptăm din partea partenerilor nu doar semnale, ci acțiuni care să salveze vieți”, a scris Zelenski într-o postare pe Telegram.

ДСНС України
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: