Škoda Superb și Škoda Kodiaq — automobilele care au scris istorie în 2026

În luna mai 2026, Chișinăul a devenit centrul unuia dintre cele mai importante evenimente internaționale organizate în Republica Moldova. Iar în spatele mobilității perfecte, confortului și eleganței care au însoțit delegațiile oficiale s-au aflat două modele emblematice: Škoda Superb și Škoda Kodiaq.

Aceste automobile nu au fost alese întâmplător. Ele reprezintă vârful de gamă Škoda — modele create pentru cei care apreciază confortul autentic, rafinamentul discret și plăcerea reală de a conduce.

În cadrul evenimentului, Superb și Kodiaq au demonstrat exact ceea ce le face speciale: spațiu impresionant, confort premium, tehnologii inteligente și o experiență de condus relaxată, fără complicații inutile.

Sunt automobile care se potrivesc perfect atât mediului business, cât și vieții cotidiene. Dimineața pot transporta delegații oficiale sau participa la întâlniri importante, iar seara devin automobilul ideal pentru familie, drumuri lungi sau escapade de weekend.

Noua Superb impresionează prin eleganța sa sofisticată, insonorizarea excelentă și confortul specific segmentului premium. În același timp, Kodiaq oferă spațiu generos, poziție înaltă la volan și versatilitate pentru orice stil de viață activ.

Dar poate cel mai important lucru este faptul că aceste automobile păstrează esența condusului autentic. Sunt create pentru oamenii care iubesc să conducă mașini, nu doar să privească în ecrane și meniuri complicate. Totul este intuitiv, confortabil și construit în jurul șoferului.

Prin participarea la acest eveniment important pentru Republica Moldova, Škoda Superb și Škoda Kodiaq au devenit parte dintr-un moment care va rămâne în istoria anului 2026.

Acum poți face și tu parte din această poveste.

Modelele participante la eveniment beneficiază de o reducere suplimentară de până la 1000€.

Intră în stocul Škoda Moldova și alege automobilul care a făcut istorie:
STOC Škoda Superb

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Tinerii suspectați că au bătut și umilit un elev de 19 ani – arestați pentru 30 de zile

Persoanele suspectate că au bătut și umilit un adolescent de 19 ani au fost plasate în arest preventiv. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP) vineri, 25 septembrie.

„Având în vedere gravitatea acțiunilor comise de aceștia în raport cu victima, toate persoanele vizate au fost plasate în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile”, a transmis IGP.

Amintim că, în seara de 24 septembrie, la Chișinău, un adolescent de 19 ani, a fost agresat și supus acțiunilor cu caracter degradant de un grup de cinci tineri, printre care și minori. Cazul a avut loc în apropierea unor cămine studențești, în timp ce tânărul se plimba cu o cunoscută în vârstă de 16 ani, din anturajul căreia erau făptașii. Șase persoane, inclusiv patru minori, printre care și fata de 16 ani, au fost reținuți.

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că elevii responsabili de actele de violență vor fi exmatriculați. Iar Colegiul UTM a transmis că a inițiat o anchetă internă, fiind purtate discuții cu elevii.

Imagine simbol

Italia interzice burka și niqabul în școli. Meloni: „La școală trebuie să vii cu fața descoperită”

Guvernul Italiei a aprobat un set de măsuri care interzic purtarea burkăi și a niqabului în școli și limitează la 30% numărul elevilor care nu cunosc suficient limba italiană într-o clasă, relatează BBC. Premierul Giorgia Meloni a descris aceste decizii drept „măsuri de bun-simț”, susținând că ele contribuie la integrare, nu la divizare.

„La școală trebuie să mergi cu fața descoperită”, a declarat Meloni, prezentând duminică planurile executivului. Ea a afirmat că nimeni nu ar trebui să decidă în locul unei fete că trebuie să își ascundă fața în numele tradiției.

Ministrul Educației, Giuseppe Valditara, a precizat că plafonul de 30% nu are legătură cu cetățenia elevilor, ci cu nivelul lor de cunoaștere a limbii italiene. Potrivit acestuia, interzicerea niqabului și a burkăi urmărește, de asemenea, promovarea egalității între femei și bărbați.

Măsura vizează doar articolele vestimentare care acoperă fața. Astfel, niqabul – care lasă vizibilă doar zona ochilor – și burka – care acoperă complet corpul și fața, inclusiv printr-o plasă în dreptul ochilor – vor fi interzise. Hijabul, care nu acoperă fața, nu este vizat de noile reguli.

Datele centrului de cercetare Fondazione ISMU arată că elevii fără cetățenie italiană reprezintă 11,6% din totalul elevilor din Italia.

Aplicarea limitei de 30% va diferi în funcție de nivelul de învățământ. În școala primară, regula se va aplica copiilor fără cetățenie italiană care s-au născut în afara țării sau care nu au frecventat grădinița timp de cel puțin doi ani. În învățământul gimnazial și liceal, măsura îi va viza pe elevii fără cetățenie italiană care nu au studiat cu succes în sistemul educațional italian timp de minimum trei ani.

Autoritățile locale din domeniul educației vor avea obligația de a repartiza mai echilibrat între școlile din aceeași zonă elevii care întâmpină dificultăți în utilizarea limbii italiene. În situațiile în care acest lucru nu este posibil, vor putea fi aplicate excepții, iar elevii vor beneficia de cursuri suplimentare de limba italiană.

Valditara a declarat că scopul măsurii este prevenirea apariției așa-numitelor „clase-ghetou”.

Noile prevederi îi vizează și pe părinți. Potrivit agenției Ansa, instituțiile de învățământ vor trebui să informeze serviciile sociale atunci când barierele lingvistice persistente ale părinților sau ale altor persoane responsabile de creșterea copilului împiedică integrarea acestuia. În același timp, autoritățile vor oferi cursuri gratuite de limba italiană pentru adulți.

Opoziția susține că inițiativa are mai degrabă un scop politic decât unul educațional. Criticii acuză guvernul Meloni că încearcă să atragă electoratul lui Roberto Vannacci, general în rezervă și lider al partidului de extremă dreapta Futuro Nazionale („Viitorul Național”), considerat un potențial rival pentru dreapta aflată la guvernare.

Lidera Partidului Democrat (PD), Elly Schlein, a calificat proiectul drept o acțiune de propagandă și a afirmat că aplicarea lui este nerealistă. La rândul său, vicepreședinta Camerei Deputaților și deputată PD, Anna Ascani, a acuzat guvernul că folosește școala și elevii în scopuri politice.

Participând prin videoconferință la conferința de presă din New York, Valditara a respins aceste acuzații.

„Nu noi îl urmărim pe Vannacci, ci el ne urmărește pe noi”, a declarat ministrul.

Vannacci s-a declarat favorabil măsurilor, dar a susținut că acestea ar fi trebuit adoptate cu mult timp în urmă.

Între timp, liderul partidului Liga, Matteo Salvini, care a prezentat recent un pachet separat de măsuri împotriva așa-numitului „islam politic”, l-a criticat pe Vannacci, afirmând că acesta „votează constant împotriva guvernului”. Salvini și-a exprimat totodată speranța că partidul Futuro Nazionale va sprijini noile propuneri ale Ligii.

hotnews.ro/foto simbol

Propunerea de modificare a Legii cetățeniei române. Ex-ambasadorul R. Moldova în România: „Nu faceți jocul dușmanilor noștri”

Fostul ambasador al Republicii Moldova în România, în prezent ambasador în Ucraina, Victor Chirilă, s-a adresat deputaților de la București în contextul propunerii legislative privind modificarea Legii cetățeniei române. Chirilă a declarat că dreptul de redobândire a cetățeniei române acordat românilor din Republica Moldova este „cea mai mare investiție pe care România a făcut-o vreodată”. „Nu ne luați acest drept. Nu faceți jocul dușmanilor noștri”, a adăugat Chirilă. Menționăm că o inițiativă a deputaților PSD prevede eliminarea posibilității ca descendenții foștilor cetățeni români să obțină cetățenia română în baza articolelor 10 și 11 ale legii.

Ce prevede inițiativa deputaților de la București

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 21/1991 a cetățeniei române a fost inițiată de 13 deputați de la PSD. Pe 15 septembrie, proiectul a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere.

Aceștia propun ca articolul 10 al legii, care prevede că „cetățenia română se poate acorda și persoanelor care au pierdut această cetățenie, precum și descendenților acestora până la gradul II inclusiv și care cer redobândirea ei, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate”, să aibă următoarea formă: „Cetățenia română se poate acorda și persoanelor care au pierdut această cetățenie și care cer redobândirea ei, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate”.

Deputații mai propun ca articolul 11 al legii, care prevede că „persoanele care au fost cetățeni români, dar au pierdut cetățenia română din motive neimputabile lor sau cărora această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate„, să aibă următoarea formă: „Persoanele care au fost cetățeni români, dar au pierdut cetățenia română din motive neimputabile lor sau cărora această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate„.

În expunerea de motive, deputații au menționat că „în forma actuală, articolele 10 și 11 permit nu doar foștilor cetățeni români să redobândească cetățenia pierdută din motive neimputabile lor, ci și descendenților acestora până la gradul al II-lea, respectiv al III-lea”. „Această extindere a sferei beneficiarilor a determinat, în ultimele decenii, o creștere semnificativă a numărului de cereri de acordare sau redobândire a cetățeniei române formulate de persoane care nu au deținut niciodată cetățenia română și care, în numeroase situații, nu mai păstrează o legătură culturală, lingvistică sau socială reală cu România”, au adăugat deputații PSD.

Reacția fostului ambasador în România

Fostul ambasador al Republicii Moldova în România, în prezent ambasador al Republicii Moldova în Ucraina, Victor Chirilă, s-a adresat deputaților de la București.

„Stimați parlamentari români, dreptul de redobândire a cetățeniei române acordat românilor din R. Moldova a fost și este cea mai mare investiție pe care România a făcut-o vreodată în R. Moldova, în viitorul nostru comun, în libertatea noastră, în identitatea noastră, în regăsirea noastră. Nu ne luați acest drept…, nu loviți în noi…, nu faceți jocul dușmanilor noștri…. Sper mult că rațiunea va învinge în Parlamentul Românilor”, a menționat Victor Chirilă.

Facebook/Igor Dodon

Noi învinuiri în dosarul „Kuliok”, în care figurează Igor Dodon. Socialistul: „Încercare nereușită de a cârpi o acuzare fără probe”

Igor Dodon, ex-președinte și lider al PSRM, este vizat de noi acuzații în dosarul „Kuliok”, aflat pe rol la Curtea Supremă de Justiție. Procurorii au modificat învinuirea și au adăugat acuzații de corupere pasivă, săvârșită de o persoană cu funcție de demnitate publică, în proporții deosebit de mari și în interesul unei organizații criminale.

„Reieșind din probele cercetate în ședințele de judecată, audierile martorilor, probele cercetate suplimentar și având în vedere toate actele procedurale – de la pornirea urmăririi penale până la 24 septembrie – am hotărât să emitem această ordonanță”, a declarat procurorul pe caz, Petru Iarmaliuc, transmite IPN.

Noile acuzații se referă la două episoade de corupere pasivă din perioada martie-iunie 2019. Potrivit acuzării, la 4 iunie 2019, Igor Dodon ar fi acceptat și primit, prin intermediari, mijloace financiare necuvenite în interesul unei organizații criminale. Trei zile mai târziu, pe 7 iunie, acesta ar fi pretins alte sume de bani, în proporții deosebit de mari, în beneficiul aceleiași structuri.

Procurorii mențin și acuzația privind organizarea acceptării, cu bună știință, a finanțării unui partid politic de către o organizație criminală.

De cealaltă parte, Igor Dodon respinge acuzațiile și susține că dosarul este unul politic.

„Acum, când dosarul a ajuns la etapa finală, iar eu urma să dau declarații, procuratura schimbă brusc formularea acuzării — o încercare nereușită de a cârpi o acuzare fără probe și bazată pe fantezii politice — și solicită din nou timp”, a scris politicianul într-o postare pe rețelele de socializare.

Următoarea ședință de judecată este programată pentru 3 noiembrie.

Dosarul „Kuliok” a fost inițiat în mai 2022, în baza unor înregistrări video realizate în iunie 2019, în care Igor Dodon apare alături de Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov.

Istoria dosarului „Kuliok”

Amintim că urmărirea penală în dosarul cunoscut sub denumirea „Kuliok” a fost reluată pe 18 mai 2022, la o zi după ce Curtea de Apel Chișinău a casat integral hotărârea Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, prin care fusese menținută ordonanța de neîncepere a urmăririi penale pe numele fostului președinte al Republicii Moldova.

Dosarul are la bază o secvență video de la o întâlnire din iunie 2019 dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, în care se observă cum Plahotniuc îi oferă lui Dodon o pungă neagră, despre care se presupune că ar fi conținut bani.

În înregistrare, Dodon îi spune lui Plahotniuc să nu „umble cu kuliokurile” și să transmită punga lui Cornel — presupus a fi Corneliu Furculiță — menționând că acesta urma să achite anumite salarii. La rândul său, Plahotniuc îi spune lui Iaralov să îi „dea banii lui Costea”, presupus a fi Constantin Botnari, pentru ca suma să ajungă ulterior la Cornel.

Potrivit versiunii procurorilor, Dodon ar fi primit atunci mită cuprinsă între 600 000 și 1 milion de dolari și, de asemenea, a permis grupării „Plahotniuc” să finanțeze PSRM.

Poliția Republicii Moldova

Accidentul de la Făgureni: fetița de 6 ani a murit la spital. Ancheta a stabilit care dintre părinți era la volan

Fetița de șase ani, rănită grav în accidentul produs în urmă cu aproape două săptămâni lângă Făgureni, raionul Strășeni, a murit la spital. Totodată, oamenii legii au stabilit că la volanul mașinii se afla mama copilei, care era în stare de ebrietate avansată.

Reprezentanții poliției au precizat pentru IPN că probele biologice prelevate de la femeie au indicat o concentrație de 1,35 grame de alcool per litru de sânge. Pe caz a fost pornită o cauză penală, iar femeia este cercetată în libertate. Anchetatorii continuă să acumuleze probe pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu, a declarat pentru IPN că fata a decedat în pofida eforturilor medicilor. Copila fusese internată în stare extrem de gravă, cu politraumatism și leziuni severe.

Accidentul s-a produs în noaptea de 13 septembrie, după ce automobilul în care se afla familia a derapat și a ajuns într-un canal de scurgere a apei. Soțul femeii, în vârstă de 39 de ani, a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând 0,85 mg/l alcool în aerul expirat, iar femeii i-au fost prelevate probe biologice. În acel moment, nu era clar cine se afla la volan.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: