PSRM

Socialiștii îi cer lui Vartanean să-și depună mandatul de deputat: „Singura cale bărbătească și onorabilă”

După ce Gaik Vartanean a anunțat că părăsește fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor și devine deputat independent, socialiștii au venit cu o reacție. Cei din urmă declară că „singura cale bărbătească și onorabilă” este ca Vartanean să-și depună mandatul și să plece din Parlament. 

Socialiștii menționează că întotdeauna s-au disociat și au condamnat „corupția politică și migrația deputaților de la un partid la altul”.

„Tristele experiențe, care au marcat istoria Parlamentului între anii 2015-2020, ne-au arătat câtă instabilitate politică și câte prejudicii pot aduce societății, fenomenul de traseism politic. Am văzut cu toții că deputații, care se desprind de echipele lor și rămân în continuare în Parlament, sunt niște unelte politice, folosite, din umbră, de grupuri de interes. Nicio intenție pretins nobilă, nu poate justifica trădarea echipei, trădarea colegilor și a alegătorilor’, comunică socialiștii.

Partidul mai spune că „dacă Gaik Vartanean a decis să nu mai rămână în echipă, atunci singura cale bărbătească și onorabilă este să depună mandatul de deputat și să plece”.

„Parlamentul nu mai trebuie tratat ca instrument de publicitate politică și ca mijloc de promovare a unor interese obscure”, precizează socialiștii.

NM a încercat să afle reacția lui Gaik Vartanean cu privire la declarațiile Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Telefonul parlamentarului este deconectat.

În context menționăm că în 2011 când Igor Dodon și Zinaida Greceanîi, fiind deputați ai Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, au părăsit partidul și au aderat la Partidul Socialiștilor și-au păstrat mandatele de deputat.

***

Amintim că pe 14 decembrie, Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a anunțat că Gaik Vartanean părăsește formațiunea socialistă și se alătura Mișcării Alternative Naționele (MAN), în frunte cu primarul Ion Ceban. Totodată, socialiștii au declarat că mizează pe bunul simț al lui Gaik Vartanean, care trebuie să-și depună mandatul de deputat și să respecte voința alegătorilor, întrucât acest mandat aparține PSRM.

În cadrul ședinței din 15 decembrie a Parlamentului, BCS a anunțat despre excluderea lui Gaik Vartanean din fracțiune, urmare a anunțului recent al deputatului. La rândul său, Vartanean a precizat că va activa în calitate de deputat independent.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Regiunea rusă Rostov, atacată cu drone ucrainene. Depozitele Ozon și DNS, cuprinse de flăcări

Ucraina a lansat un atac cu drone asupra regiunii Rostov, Federația Rusă, în noaptea de 28 spre 29 august. Anunțul a fost făcut de guvernatorul Iuri Sliusar, care a precizat că, în urma bombardamentelor, șapte persoane au fost rănite. Patru dintre ele, inclusiv doi copii, au fost spitalizate.

La Rostov-pe-Don, două blocuri de locuințe au fost avariate. În raionul Aksai din regiunea Rostov, „fragmente de drone” au căzut pe teritoriul unor spații de depozitare, a declarat Sliusar. El nu a spus cui aparțin acestea.

Canalele ucrainene de Telegram Supernova+ și Exilenova+ scriu că au fost lovite două depozite ale rețelei de magazine de electronice DNS. Publicația Astra a analizat imaginile video și a ajuns la concluzia că arde cel puțin unul dintre depozitele companiei, cel din Aksai.

De asemenea, au apărut informații despre un atac asupra șantierului naval „Midel” din Aksai. Potrivit unor informații neconfirmate, acolo arde o navă.

Dronele au atacat și un depozit Ozon din regiunea Rostov, fapt confirmat de serviciul de presă al companiei. Pe teritoriul acestuia a izbucnit un incendiu, care a fost stins rapid. În urma atacului, nicio persoană nu a fost rănită. Potrivit Astra, depozitul se afla în apropierea celui al companiei DNS.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, în total, în cursul nopții au fost doborâte 313 drone ucrainene în 12 regiuni. Canalele de Telegram care monitorizează situația mai relatează despre un incendiu izbucnit pe un aerodrom din localitatea Gvardeiskoie, în Crimeea.

Potrivit companiei de analiză Data Insight, DNS ocupă locul al patrulea în Rusia în funcție de volumul vânzărilor online, după Wildberries, Ozon și „Yandex Market”. Anterior, Ucraina nu a atacat centrele logistice ale acestei rețele, notează Meduza.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: