NewsMaker / Андрей Мардарь

Socialiștii preiau retorica lui Ceban și cheamă opoziția să se unească contra PAS: „Se pregătește fraudarea alegerilor”

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) acuză partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) și pe președinta Maia Sandu că ar pregăti fraudarea scrutinului electoral din 5 noiembrie. Formațiunea politică, cea mai mare din opoziție, cheamă în acest context toate forțele politice din țară să se unească împotriva PAS la alegerile locale din această toamnă. Contactată pentru un comentariu, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a calificat acuzațiile socialiștilor drept un fals. 

PSRM susține că PAS ar fi pornit un „mecanism de presiune” asupra conducătorilor autorităților locale, primarilor, președinților de raioane și chiar asupra Comisiei Electorale Centrale, pentru a obține rezultatul electoral scontat la alegerile din 5 noiembrie. Socialiștii fac așa dar apel la „toate forțele obștești” să-și unească eforturile, pentru a apăra votul cetățenilor.

„Este necesar să efectuăm monitorizarea comună a procesului electoral, să prevenim orice încercări de presiune sau mită a alegătorilor. Considerăm necesar în turul doi al alegerilor să ne unim eforturile împotriva candidaților PAS, indiferent de cine va fi contracandidatul. Avem convingerea că escrocilor din PAS nu le va reuși nimic. Democrația și voința poporului vor învinge”, se arată în comunicatul emis de PSRM.

Contactată pentru un comentariu, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a calificat acuzațiile drept un „fals, în stilul PSRM”.

„Aceste alegeri trebuie sa fie organizate după toate normele legale. Încălcările și fraudele electorale nu vor mai fi tolerate, așa cum se întâmpla pe timpul guvernărilor precedente, inclusiv a lui Dodon”, a declarat Adriana Vlas pentru NM.

De menționat că, anterior, primarul de Chișinău, Ion Ceban, a acuzat CEC că ar pregăti fraudarea alegerilor, la comanda PAS. PAS a declarat că nu va comenta acuzațiile, în timp ce CEC a calificat declarațiile drept un fals.

Amintim că Republica Moldova va organiza alegeri locale generale pe data de 5 noiembrie, curent. Pe 7 august, CEC a dat start perioadei electorale, care va dura până în ziua în care rezultatele alegerilor vor fi confirmate de către organele competente, dar nu mai mult de 120 de zile. Campania electorală pentru alegerile locale generale va începe la 6 octombrie 2023.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ion Creangă, fostul funcționar din Parlament acuzat de trădare de patrie, cere recuzarea judecătorului care-i examinează dosarul

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, a cerut recuzarea judecătorului Veaceslav Cernalev, care examinează cauza penală. Creangă a acuzat magistratul de atitudine subiectivă și a susținut că nu i-ar permite să-și prezinte cererile și să-și exercite pe deplin dreptul la apărare, transmite IPN.

În cadrul ședinței de joi, instanța a prezentat mai multe cereri formulate de Creangă, inclusiv cu privire la claritatea învinuirii și la unele aspecte din rechizitoriu. Instanța a dispus anexarea acestora la materialele cauzei, urmând să fie analizate ulterior. Nemulțumit de modul în care s-a desfășurat examinarea, inculpatul a solicitat recuzarea judecătorului, invocând încălcarea dreptului la apărare.

Cauza este examinată în procedură generală, iar în cadrul ședinței a continuat cercetarea probelor acuzării. Procurorul de caz, Dumitru Ștefîrță, a prezentat materiale care vizează presupusele întâlniri și discuții dintre Ion Creangă și Dmitri Chelov, precum și informațiile și documentele pe care Creangă i le-ar fi transmis acestuia. Procurorul susține că fostul funcționar ar fi transmis și informații privind UTA Găgăuzia și regiunea transnistreană, precum și mai multe documente ce țineau de domeniul apărării.

Printre materialele despre care acuzarea susține că ar fi fost transmise se numără proiecte de legi și acte din domeniul apărării și securității statului, documente bugetar-fiscale și materiale legate de procesul de aderare la Uniunea Europeană. De asemenea, procurorii susțin că, în cadrul unor întâlniri conspirative, ar fi fost transmis inclusiv proiectul de hotărâre a executivului cu privire la strategia națională de apărare pentru perioada 2024-2034.

Acuzarea a solicitat apoi amânarea ședinței pentru a asigura prezența martorilor care urmează să fie audiați, iar instanța a admis cererea. Procurorul nu a făcut publice numele persoanelor care urmează să fie audiate, dar a precizat că printre martorii acuzării se numără angajați ai Parlamentului și alte persoane, inclusiv persoane publice.

***

Amintim că Ion Creangă a fost reținut în iulie 2024, într-un dosar pentru trădare de patrie și complot împotriva Republicii Moldova. Potrivit acuzării, în perioada 2023-2024, Creangă ar fi furnizat asistentului atașatului militar al ambasadei Federației Ruse la Chișinău de la acea vreme informații pentru a fi folosite în dauna intereselor Republicii Moldova, contra cost. Acesta a fost reținut în flagrant, atunci când primea de la diplomatul rus 500 de dolari. PCCOCS a transmis cauza penală în instanță în noiembrie 2024.

În dosar mai sunt vizați un polițist de frontieră și soția acestuia. Polițistul de frontieră, care a fost suspendat din funcție, ar fi avut întâlniri conspirative repetate cu același angajat al misiunii diplomatice ruse, iar soția lui ar fi facilitat întrevederile celor doi.

Pe 2 august 2024, Ion Creangă a fost plasat în arest preventiv, iar în februarie 2025 a fost transferat în arest la domiciliu. Începând cu 12 august 2025, fostul funcționar a fost eliberat din arest la domiciliu și se află sub control judiciar, fără drept de a părăsi municipiul Chișinău.

Ex-funcționarul parlamentar pledează nevinovat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: