Максим Андреев, NewsMaker

Socialiștii și comuniștii vor contesta procedura prin care APCE a recunoscut Transnistria drept „teritoriu ocupat de Federația Rusă”

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a venit cu o reacție după adoptarea de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a amendamentului nr. 6 cu privire la declararea Transnistriei drept „teritoriu ocupat de Federația Rusă”. Vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Bătrîncea, membru al delegației R. Moldova la APCE, susține că va contesta procedura prin care a fost adoptată prevederea respectivă, întrucât participanții online la ședință nu ar fi avut posibilitate să voteze. În plus, potrivit deputatului, delegația Moldovei și guvernul nu ar fi fost consultați cu privire la inițiativă.

Vlad Bătrîncea a ținut să sublinieze că inițiativa APCE constituie „o opinie”, prin urmare poartă caracter de recomandare, nu este un act juridic și nu produce efecte juridice.

„Acest amendament pornește mai multe manipulări mediatice și crează anumite probleme pentru Moldova. Noi suntem stat neutru și ambele state participante la conflict sunt popoare apropiate și le dorim pace și liniște. Moldova nu poate participa la acest conflict. A fost un subiect de consens între guvernare și opoziție, am decis că menținem statutul netru. (…) Unele forțe încearcă să atragă Moldova în conflictul dintre Rusia și Ucraina”, a declarat Bătrîncea.

Socialiștii cer Guvernului și președintelui țării să dea o apreciere fermă în legătură cu rezoluția adoptată de APCE.

„Ce s-a produs ieri este o încercare de a atrage R. Moldova în acest joc periculos. Facem apel către doamna președinte, către colegii noștri din parlament, de a se implica și a declara că  Moldova nu se implică în conflictul militar din țara vecină. Este nevoie de o reacție clară, promptă din partea guvernării. Dacă aceasta nu va avea loc, vom veni cu aprecieri clare și vom fi alături de poporul Moldovei, care în majoritate nu dorește să rateze neutralitatea țării”, a adăugat Bătrîncea.

Mai mult, vicepreședintele Parlamentului a anunțat că va contesta procedura prin care a fost adoptat amendamentul care vizează Transnistria.

Participanții online, în opinia noastră, au fost fie ignorați, fie lipsiți de posibilitatea de a participa la dezbateri. Inclusiv amendamentul nr. 6 nu a fost supus votului în plenul asambleei. Chiar dacă a fost susținut de Comitet, dacă sunt mulți participanți online, inclusiv R. Moldova, era necesar de a solicita cel puțin online opinia R. Moldova despre subiectele care ne vizează la modul direct. Vom contesta la secretariatul APCE și viteza prin care s-a produs procedura de vot. Unii nu au avut fizic posibilitatea să voteze, acest lucru trebuie discutat aparte. (…) ”, a mai spus deputatul BCS.

Potrivit vicepreședintelui Parlamentului, la votarea amendamentului privind regiunea transnistreană, nu a fost consultată R. Moldova și nu a fost solicitată opinia delegației țării noastre, formate din 5 deputați – trei ai PAS și doi ai PSRM. Mai mult, nu ar fi fost consultat nici Guvernul, nici Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).

Comentariul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene cu privire la inițiativa APCE privind Transnistria

***

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a luat pe 15 martie decizia privind excluderea Rusiei și a cerut ca Ucraina să fie asigurată cu mijloace de protecție a spațiului său aerian. De asemenea, la inițiativa delegației României, APCE a adoptat amendamentul nr. 6 privind recunoașterea Transnistriei drept „zonă ocupată de Federația Rusă”.

Este pentru prima oară când o instituție europeană de nivel înalt declară în mod oficial „Transnistria drept teritoriu ocupat de Rusia”.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

colaj NM

Cererea de chemare în judecată depusă de Ceban împotriva lui Istratii – respinsă. Reacția deputatului PAS

Judecătoria Chișinău, sediul Centru a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de primarul Chișinăului, Ion Ceban, împotriva deputatului PAS Dorian Istratii, pentru o postare în care a menționat viziunile politice contradictorii ale edilului. Anunțul a fost făcut de parlamentar pe 16 iulie, pe Facebook.

Ivan Ceban a pierdut astăzi procesul de judecată inițiat împotriva mea pentru postarea de mai jos făcută în 2023. El este alternativa foștilor, alternativa Kremlinului, confirmat recent prin interdicția în spațiul Schengen din cauza riscurilor de securitate pentru Uniunea Europeană”, a transmis Dorian Istratii.

Deputatul PAS a publicat și decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, care a examinat cauza. Potrivit documentului, cererea de chemare în judecată depusă de Ceban împotriva lui Istratii a fost respinsă ca neîntemeiată. Hotărârea primei instanțe poate fi atacată la Curtea de Apel Centru în termen de 30 de zile.

Edilul l-a acționat în judecată pe deputat pentru o postare pe Facebook din 2023, în care a fost vizat. Textul publicației menționat: „Nesterovschi, Lozovan, Ivan Ceban sunt dintr-un aluat care l-a plămădit Voronin, l-a preluat Plahotniuc și l-a plămădit mai departe cu mâna lui Dodon și, mai nou, fugarul Șor i-a cumpărat cu tot cu papuci. Atenție la oameni falși, atenție la cei care sunt gata să-și vândă țara pentru doi arginți. Exemplul primarului Ivan Ceban care ieri era împotriva Uniunii Europene și vorbea limba moldovenească, iar astăzi încearcă să mintă cetățenii că e pro-european și vorbește româna”. Ceban solicitase revocarea postării și obligarea lui Istratii să publice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: