Tg/Igor Dodon

Socialiștii, Șor și Guțul, mesaje pentru Erdogan, după victoria din Turcia: „Îl felicităm din toată inima”

Partidul „ȘOR”, condus de politicianul fugar Ilan Șor, bașcanul ales al Găgăuziei, Evghenia Guțul, și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), l-au felicitat luni, 29 mai, pe liderul de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan, care a câștigat duminică un nou mandat la președinția Turciei. Politicienii de la Chișinău și-au exprimat speranța că, astfel, relațiile moldo-turce se vor dezvolta acum mai intens.

„Adresăm sincere felicitări Excelenței Sale, Recep Tayyip Erdogan, președinte al Republicii Turcia, cu ocazia obținerii unui nou mandat prezidențial. (…) Apreciem contribuția personală a lui Recep Tayyip Erdogan în dezvoltarea relațiilor bilaterale cu țara noastră, inclusiv proiectele dezvoltate în Găgăuzia cu suportul Turciei. Îi dorim președintelui Turciei multă sănătate, iar poporului turc – prosperitate”, se arată în mesajul de felicitare al Partidului „ȘOR”.

Erdogan a fost felicitat și de bașcanul ales al Găgăuziei, Evghenia Guțul, susținută în campania electorală de Șor. Guțul „saltă cu bucurie victoria” liderului de la Ankara și își exprimă speranța că relațiile de cooperare dintre Turcia și Autonomia Găgăuză vor deveni, acum, și mai strânse.

„Îl felicit din toată inima pe prietenul Autonomiei găgăuze. Sunt sigură că această victorie a poporului turc va aduce statului doar prosperitate, iar locuitorilor Găgăuziei – susținere pentru dezvoltarea regiunii”, a menționat Evghenia Guțul în mesajul său de felicitare.

De la Chișinău, mesaje de la felicitare pentru președintele ales al Turciei au venit și din partea socialiștilor. Într-un comunicat difuzat, PSRM și-a exprimat speranța că relațiile dintre formațiunea politică și partidul condus de Erdogan se vor intensifica și aprofunda odată cu realegerea acestuia în funcția de șef al statului.

De menționat că președinta Maia Sandu nu a publicat, deocamdată, nici un mesaj de felicitare pentru președintele turc.

În cel de-al doilea tur al alegerilor pentru funcția de președinte al Turciei, Recep Tayyip Erdogan a obținut 52,14% dintre voturi. Astfel, Erdogan intră în cel de-al treilea deceniu de domnie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

photos.casata.md

Aqua park-ul din Sociteni, verificat după incidentul cu fetița aflată la un pas de înec: ce nereguli au fost depistate

Aqua park-ul din Sociteni, unde o fetiță a fost la un pas de înec după ce părul i-a fost prins în sistemul de filtrare al piscinei, a fost verificat de inspectorii Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC). Controlul a scos la iveală mai multe încălcări, inclusiv lipsa panourilor de avertizare și a informațiilor despre riscurile pentru vizitatori.

Potrivit unui comunicat al ISSPNPC, controlul inopinat a fost dispus imediat după incident, pentru verificarea respectării cerințelor legale privind siguranța serviciilor prestate consumatorilor.

Inspectorii au verificat condițiile de prestare a serviciilor, funcționarea instalațiilor și echipamentelor, precum și modul în care vizitatorii sunt informați despre eventualele riscuri.

În urma verificărilor, au fost constatate mai multe încălcări. Printre acestea se numără lipsa panourilor de avertizare privind pericolele la echipamentele de agrement acvatic, dar și lipsa instrucțiunilor de utilizare și protecție pentru consumatori.

De asemenea, inspectorii au depistat deficiențe privind informarea vizitatorilor despre serviciile oferite și riscurile asociate, pentru care agentul economic a fost sancționat contravențional.

ISSPNPC precizează că au fost identificate și alte neconformități care nu țin de competența instituției, acestea fiind transmise autorităților responsabile.

Inspectoratul anunță că va monitoriza procesul de remediere a deficiențelor și conformarea operatorului economic cu prevederile legale.

Incidentul de la aqua park-ul din Sociteni a avut loc la sfârșitul lunii iunie, când o fetiță a rămas blocată sub apă după ce părul i-ar fi fost aspirat de sistemul de filtrare al piscinei. Potrivit martorilor oculari, copila a fost scoasă din bazin de salvatori, în stare inconștientă, și transportată la spital.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: