Скриншот NM

Șor este gata să întoarcă „miliardul” furat, iar apoi să-și recupereze banii de la „beneficiarii reali” (VIDEO)

Deputatul fugar Ilan Șor a susținut pe 27 aprilie o conferință de presă. Acesta a reiterat îndemnul către procurori de a anula mandatul de arest pe numele său, pentru a putea participa „la viața publică a țării” și la ședințele de judecată. De asemenea, liderul formațiunii care îi poartă numele a declarat că atât el, cât și acționarii băncilor din care a fost furat miliardul de dolari sunt gata să ramburseze statului pierderile cauzate în urma fraudei bancare, iar după asta să-și revendice banii de la „beneficiarii reali”.

Conferința de presă a fost denumită „Ilan Șor despre Kroll-3 și soluțiile reale pentru întoarcerea „miliardului””. Deputatul Ilan Șor a participat la eveniment prin video conferință. Ca și anul trecut, la evenimentul care s-a desfășurat la un hotel din capitală, în primul rând, Șor și-a declarat nevinovăția.

„Declar sub propria răspundere că eu, Ilan Șor, nu am furat mijloacele financiare din sistemul bancar”, a declarat deputatul cercetat penal.

Șor a menționat de mai multe ori că acționarii celor trei bănci din care au fost furați banii, sunt gata să întoarcă din propriul buzunar banii statului. Potrivit acestuia, după aceea, banii vor fi ceruți de la „beneficiarii adevărați” ai fraudei bancare. Totuși, Ilan Șor nu a pronunțat numele persoanelor la care se referă.

Acesta a subliniat că avocații săi, în timpul apropiat, vor depune demersurile necesare la Ministerul Finanțelor și la Banca Națională. De asemenea, politicianul a declarat că banii acordați drept garanții de stat au ajuns la Banca de Economii abia după ce el a renunțat șa șefia instituției financiare.

De asemenea, Șor s-a arătat indignat de faptul că în Moldova există un mandat de arestare pe numele său și a anunțat că avocații săi vor cere anularea acestuia. Potrivit politicianului, decizia îi va permite „să participe la ședințele de judecată și la viața publică a țării”. Ilan Șor a presupus că procurorii s-ar teme de „prezența sa fizică” la ședințele de judecată. Pe de altă parte, s-a arătat gata să ajute procurorii în dosarul privind frauda bancară.

La fel ca anul trecut, Ilan Șor nu a divulgat unde se află, însă a precizat că este „într-un loc sigur”. La sfîrșitul conferinței de presă, deputatul și-a exprimat regretul că nu mai primește invitații la emisiunile televizate.

De menționat că pe durata conferinței de presă, Ilan Șor nu a spus niciun cuvânt despre raportul Kroll-3, așa cum anunța invitația pentru mass media. Abia după ce a fost întrebat de către jurnaliști, deputatul a menționat că, în opinia sa, documentul nu conține date veridice și că acesta ar fi fost scris „într-o manieră comodă politicienilor”. De asemenea, acesta a menționat că nu a ascuns faptul că unele companii din subordinea sa au participat la „diferite operațiuni pentru salvarea băncii”. El a subliniat că nu este beneficiarul „niciunui leu din miliardul furat”.

„Un om sănătos, dacă ar fi vrut să jefuiască pe cineva, niciodată nu s-ar fi compromis nici pe sine, nici pe cei apropiați”, a spus Șor.

***

Ilan Șor a fost condamnat la şapte ani de închisoare, încă în 2017, în prima instanță, pentru rolul jucat în „furtul miliardului” din sistemul bancar, dar procesul în apel trenează. Sentința a fost atacată în instanța de apel. În februarie 2018, dosarul de condamnare a fost transferat la Curtea de Apel Cahul. De atunci au fost convocate zeci de ședințe de judecată, majoritatea dintre ele fiind amânate pe diverse motive.

Liderul Partidului „ȘOR” a fost anunțat în căutare internațională la 30 iulie 2019, după ce la 25 iulie, prin decizia Curții de Apel Cahul, a fost anunțat în căutare națională. În același timp, instanța a emis o încheiere care autorizează un mandat de arestare pe numele parlamentarului.

De partea cealaltă, Ilan Șor a acuzat că justiția este controlată de noua guvernare și că este supus unor „fărădelegi cinice”. Fostul primar de Orhei a mai spus că a fost nevoit să se retragă din cauza amenințărilor la care ar fi fost supus atât el, cât și familia și echipa lui.

La 15 august 2019, la solicitarea procurorului general interimar, Dumitru Robu, deputații l-au lipsit pe Ilan Șor de imunitate parlamentară.

Deși nu a recunoscut oficial, Ilan Șor ar fi părăsit Republica Moldova în iunie 2019, după ce Partidul Democrat a cedat guvernarea. Potrivit anumitor surse, acesta s-ar afla în Israel.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

2day.kh.ua

Guvernul vrea TVA mai mare la gaz, lumină și unele produse alimentare: Cine va plăti mai mult și de când

Consumatorii din Republica Moldova vor achita TVA de 20%, dacă vor depăși un consum lunar de 100 kWh de energie electrică și 150 de metri cubi de gaze naturale. Măsura, care va intra în vigoare pe 1 aprilie 2027, se regăsește în proiectul noii politici bugetar-fiscale, prezentat de premierul Vasile Tofan pe 6 august. Potrivit oficialului, „în această iarnă nu se schimbă nimic”.

Conform proiectului, primii 100 kWh de energie electrică consumați lunar vor rămâne taxați cu TVA de 0%, iar pentru consumul care depășește acest prag se va aplica TVA de 20%. În cazul gazelor naturale, primii 150 de metri cubi consumați într-o lună vor rămâne taxați cu TVA de 8%, iar pentru consumul care depășește acest plafon va fi aplicată cota de 20%. Pentru energia termică va fi menținută cota de TVA de 0%.

Noile reguli vor intra în vigoare de la 1 aprilie 2027, dacă reforma bugetar-fiscală pregătită de Guvernul Tofan va fi susținută de Cabinetul de miniștri și, ulterior, votată în Parlament. Premierul a dat asigurări că „în această iarnă, nu se schimbă nimic”.

„Un consumator, cu o casă mare, cu venituri mai mari, care consumă mult gaz, va plăti mai mult. Și mi se pare corect. O familie cu un apartament mic, care economisește, nu va fi afectată de această măsură. Iar apartamentele care se folosesc de energie termică nu vor avea TVA. (…) Circa 86% din gospodării în perioada rece se vor încadra sub nivelul de 150 de metri cubi de gaz. Deci, marea majoritate a gospodăriilor nu vor fi afectate de această tarifare pe TVA”, a declarat premierul.

TVA rămâne neschimbată pentru produsele alimentare, dar nu toate

Pe lângă TVA la energie, Guvernul propune taxe mai mari la produsele alimentare, însă nu toate.

Pentru produsele considerate esențiale nu sunt propuse modificări. TVA de 8% va fi păstrată pentru pâine, legume și fructe proaspete, majoritatea produselor lactate, medicamente și produse medicale esențiale.

„Brânza moldovenească va rămâne la 8%. Mozzarella, pe de altă parte, și alte produse de acest gen, vor trece la 12%. Mi se pare corect. Mi se pare just. Oamenii trebuie să aibă acces la produse esențiale moldovenești, fără ca asta să devină o presiune prea mare pe cheltuielile casnice”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a explicat că noul Cabinet de miniștri a revizuit propunerile privind TVA după valul de critici la prima versiune a proiectului politicii bugetar-fiscale, prezentate de Guvernul Munteanu.

„Am ascultat atent criticile după prima versiune a proiectului. Știm că TVA-ul se vede direct în prețuri, de asta lumea este foarte sensibilă la acest subiect, și pe bună dreptate. Știm că orice schimbare la alimente, la medicamente, la gaz, sau energie poate afecta direct familiile. De aceea, am ales o abordare mult mai prudentă”, a explicat prim-ministrul.

***

Precizăm că proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027, elaborat de Guvernul Tofan, urmează să fie supus consultărilor publice începând cu 6 august. Este a doua încercare de aprobare a politicii fiscale pentru anul viitor, după ce proiectul pregătit de fostul guvern condus de Alexandru Munteanu s-a oprit la etapa consultărilor publice, pe fondul criticilor venite din partea mediului de afaceri și a experților. În urma consultărilor, Ministerul Finanțelor a renunțat la mai multe prevederi contestate, inclusiv la noul sistem de impozitare a salariilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: