Andrei Mardari / NewsMaker

Spînu îi acuză pe unii angajați „din sistem” că ar organiza scurgeri de informații

Unii reprezentanți ai Serviciului de Informații și Securitate, dar și alte structuri, organizează scurgeri de informații și trebuie demiși. Declarația a fost făcută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Comentariul a fost făcut în contextul în care ex-deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari, a publicat documente în care se arată că în timpul licitației anulate privind achiziționarea de energie electrică, s-a încercat favorizarea companiei Augusta din Ucraina, deși la participare nu îndeplinea condiția privind 24 de luni de existență.

„Mesajele domnului Slusari sunt mincinoase. Îl induce în eroare. Cred că știu cine îi dă informații. Am mai multe bănuieli și cred că acei oameni trebuie să plece din sistem, inclusiv din SIS. Cred că o bună parte din ei trebuie să plece din funcție”, a menționat Spînu.

Ministrul a precizat că în spatele unor companii care au participat la licitația anulată ar fi persoane care nu ar asigura securitatea energetică a Republicii Moldova.

„Nu a fost niciodată nimeni la niciun pas de a fi declarat câștigător. Cu Augusta nu se va discuta pentru că sunt întrebări legate de securitatea statului. Nu cunosc dacă au sau nu legături cu fostul deputat PDM Andronachi. Am o părere din surse publice. Da, am văzut astfel de legături cu Iurii Boiko. În grupul de lucru sunt și reprezentanții SIS-ului și Procuraturii, probabil din acest motiv a fost anulată licitația. Când vorbim de securitate, ziceam de securitatea de livrare. De exemplu: semnăm, dar compania nu poate livra”, a explicat Spînu.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Consiliul Europei monitorizează alegerile din Găgăuzia: o delegație de 15 membri a ajuns în Moldova pentru o misiune de 5 zile

O delegație a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei va monitoriza alegerile pentru funcția de bașcan și pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, programate pentru 15 noiembrie. Misiunea se va desfășura în perioada 12-16 noiembrie și va include 15 membri ai Congresului.

În ziua scrutinului, șapte echipe ale delegației vor fi repartizate aleatoriu în diferite localități din Găgăuzia. Acestea vor observa desfășurarea procedurilor electorale în secțiile de votare.

Potrivit unui comunicat emis de Congres, înainte de alegeri, membrii delegației vor avea întrevederi cu reprezentanți ai Parlamentului, Cancelariei de Stat și organelor electorale din Chișinău și Comrat. De asemenea, aceștia vor discuta cu reprezentanți ai actualei Adunări Populare a Găgăuziei, organizațiilor neguvernamentale, presei și corpului diplomatic.

Delegația urmează să se întâlnească și cu candidații și reprezentanții partidelor politice care participă la scrutin.

Concluziile preliminare ale misiunii vor fi publicate pe site-ul Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei în după-amiaza zilei de 16 noiembrie.

Congresul Autorităților Locale și Regionale este organismul Consiliului Europei responsabil de promovarea și monitorizarea democrației locale și regionale în cele 46 de state membre ale organizației. Acesta reunește 612 aleși locali și regionali, care reprezintă peste 130 000 de autorități locale și regionale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: