Spînu și Ceban, la cuțite: „Ploaia arată cât de prost gestionezi orașul”. Replica primarului

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, s-a arătat deranjat de declarațiile ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Cel din urmă, în urma ploii torențiale de ieri, i-a reproșat edilului că gestionează „prost orașul”. Ceban spune că este șocat de poziția reprezentantului guvernării – „într-o țară normală, astăzi deja ar lucra armata cot la cot cu noi, așa este solidar”. 

Ieri seara, Andrei Spînu a menționat că „în Chișinău, e suficientă o scurtă ploaie ca să avem ambuteiaje, inundații, acoperișuri luate de vânt, glod, copaci rupți și tot ce vrei pe drumuri”.

„Ion (Ivan) poți să faci km de trotuare dar doar 30 min de ploaie arată cât de prost gestionezi acest oraș”, a scris ministrul, pe Facebook.

La rândul său, Ion Ceban, în cadrul ședinței operative de astăzi a Primăriei, a spus că a fost șocat de poziția ministrului.

„Eu ieri am fost o dată în plus șocat pur și simplu de poziția unor persoane din actuala guvernare, din actuala garnitură de miniștri, deputați. Eu nu am cuvinte de a comenta într-un fel sau altul expunerile publice a acestor așa-ziși demnitari”, a reacționat Ceban.

„Eu am impresia că oamenii au avut traume foarte grave în copilărie pentru că să moară capra vecinului, să te bucuri sadic de faptul că o persoană decedează sau sunt vătămări, sau cad copacii și se distrug mașini, sau se distrug blocuri, acoperișuri. Să ai această plăcere sadică că unora sau altora le este greu sau nu dă doamne sunt afectați, eu nu înțeleg aceste lucruri. Nu-mi imaginez astfel de lucruri”, a adăugat edilul.

Ceban a mai spus că s-a așteptat la implicarea autorităților centrale în gestionarea consecințelor ploii.

„Eu știu că într-o țară normală, dacă tot le place să se uită la Uniunea Europeană, astăzi deja de dimineață ar lucra armata cot la cot cu noi. Așa este normal, așa este solidar și așa este corect”, a menționat Ceban.

Și fostul prim-ministru al țării Ion Chicu a reacționat la declarațiile actualului ministru Andrei Spînu.

„Oare nu trebuia el, premierul și toată gașca din fruntea PAS să fie aseară după furtună alături de chișinăuieni și structurile municipale, care înlăturau consecințele cataclismului natural? Nu, stau ipocriții pe FB și fac haz de necaz”, a spus fostul premier al țării.

Amintim că în seara zilei de ieri, salvatorii au fost solicitați să intervină în mai multe localități din țară, inclusiv în Chișinău, la pomparea apelor și defrișarea copacilor căzuți în urma precipitațiilor abundente. Iar un bărbat și-a pierdut viața ieri seara în Chișinău, în timp ce se deplasa spre domiciliu. Poliția spune că victima a fost electrocutată. Bărbatul ar fi călcat în apă, unde erau căzute la pământ două fire de electricitate.

Edilul Ion Ceban, în cadrul ședinței operative de astăzi a Primăriei, le-a dat la dispoziție trei zile regiilor din capitală pentru  „a face curat în Chișinău”. Primarul a precizat că sectorul Râșcani și o parte din Ciocana vor rămâne astăzi și mâine fără iluminat stradal. El a mai spus că „era foarte bine” dacă autoritățile municipale ar fi fost atenționate de structurile centrale despre ploile torențiale de ieri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

clujust.ro

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CSM i-a menținut în sistem pe Veronica Cupcea și Ion Bulhac

Comisia Vetting a venit cu o primă reacție după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins, pe 4 august, rapoartele de reevaluare în privința judecătorilor Veronica Cupcea și Ion Bulhac. Instituția, care verifică integritatea etică și financiară a magistraților, anunță că a luat act de deciziile CSM și că, după recepționarea hotărârilor motivate, va examina pașii procedurali pe care urmează să îi întreprindă în conformitate cu legea.

„Astăzi, CSM a examinat rapoartele de reevaluare întocmite de Comisia Vetting în privința judecătorilor Veronica Cupcea și Ion Bulhac, prin care se propunea nepromovarea evaluării externe. În ambele cazuri, CSM a adoptat hotărâri prin care a respins rapoartele de reevaluare ale Comisiei. În conformitate cu cadrul legal aplicabil, după recepționarea hotărârilor motivate ale CSM, Comisia le va examina și va stabili pașii procedurali care urmează a fi întreprinși în exercitarea mandatului său legal”, a precizat Comisia Vetting într-o notă informativă publicată pe rețele, pe 4 august.

Amintim că, în cazul Veronicăi Cupcea, Comisia Vetting a concluzionat de două ori că judecătoarea nu întrunește criteriile de integritate și a recomandat demiterea acesteia. Prin decizia CSM, raportul Comisiei a fost respins, iar Cupcea își va continua activitatea în sistemul judecătoresc.

În aceeași ședință, CSM a respins și raportul de reevaluare în privința judecătorului Curții de Apel Centru, Ion Bulhac. Consiliul a motivat că deficiențele constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele în care a figurat magistratul reprezintă erori de interpretare juridică, și nu acțiuni arbitrare. CSM a mai precizat că, în cauzele criticate, Bulhac făcea parte din completul colegial de judecată, avea la acel moment o experiență profesională redusă și nu era judecător-raportor sau președintele completului, circumstanțe care, în opinia Consiliului, diminuează gradul de răspundere individuală ce i-ar putea fi imputat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: