Statul preia înapoi controlul asupra Gării Auto Nord după o decizie a Consiliului pentru securitatea investițiilor

Gara Auto Nord va reveni în proporție de 85% în proprietatea statului, după ce Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului a menținut refuzul aprobării prealabile a investițiilor pentru SRL „Gara Nord”. Decizia a fost anunțată pe 14 aprilie și obligă actuali deținători să transmită cotele deținute în termen de 20 de zile de la notificare.

Potrivit Consiliului, după înstrăinarea activelor statului pe 7 iunie 2020, în structura de proprietate a companiei au fost operate mai multe modificări succesive, inclusiv prin implicarea unor persoane fizice și juridice afiliate unei familii din Lista persoanelor și entităților asociate cu subiecții sancțiunilor internaționale. Consiliul a reconfirmat deciziile adoptate anterior în iulie 2025 și ianuarie 2026 și a refuzat și tranzacția de înstrăinare a 100% din SRL „Gara Nord”.

Prin decizia finală, 85% din părțile sociale urmează să revină statului, în controlul Agenției Proprietății Publice, iar 15% către „Extremum” SRL. Activitatea operațională a Gării Auto Nord nu este afectată — serviciile continuă în regim obișnuit, iar bunurile aflate în gestiunea întreprinderii trebuie menținute și transmise în stare funcțională.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

„Trebuie să mă asigur că obțin un rezultat bun”: Tofan participă la Cursa Intercontinentală de Înot în Bosfor 

Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, participă duminică, 23 august, la Cursa Intercontinentală de Înot în Bosfor. Înainte de competiție, oficialul moldovean a declarat că trebuie să se asigure că va obține un rezultat bun, pentru a nu-și face țara de rușine.

Tofan a spus că participă pentru a patra oară la această competiție. „I-am promis fiului meu că vom traversa împreună Bosforul înot. Tocmai a împlinit 14 ani și a trebuit să-mi respect promisiunea. Problema este că nu știam că, între timp, voi deveni prim-ministrul Republicii Moldova, așa că acum trebuie să-mi respect promisiunea și, în același timp, să mă asigur că obțin un rezultat bun, pentru a nu-mi face țara de rușine”, a menționat Tofan. „Ei bine, nu sunt un înotător experimentat. Probabil că rezultatul meu nu va fi unul deosebit. Dar, pentru că aceasta este a patra mea cursă, cred că cheia este să găsești curentul potrivit. Este mai mult o chestiune de orientare în spațiu decât de cât de bun înotător ești. A treia oară când am înotat, am fost prins de curenții potrivnici din apropierea țărmului”, a mai spus Tofan.

Premierul a declarat că există și ceva simbolic în faptul că această cursă începe în partea asiatică a Istanbulului și se încheie în partea europeană. „Pentru țara mea, aceasta este, de asemenea, un fel de călătorie simbolică, pentru că încercăm să ne apropiem țara de Europa și să o integrăm mai strâns în Europa. Așadar, este o celebrare a sportului, o celebrare a unității și îmi place foarte mult. Iar pentru noi, moldovenii, există o legătură în plus, pentru că avem un mic popor frumos, numit găgăuzi. Ei vorbesc o limbă turcică și au o cultură foarte specială. Este foarte dragă nouă, moldovenilor, și pentru noi reprezintă o punte între Moldova și Turcia”, a comunicat premierul.

Despre vizita în Turcia, premierul Vasile Tofan a anunțat încă în luna iulie. El a spus că deplasarea va fi privată și că va ajunge acolo alături de fiul său mai mare pentru a traversa înot strâmtoarea Bosfor. Tofan preciza că această deplasare reprezintă o promisiune făcută fiului său înainte de a ști că va deveni premier. Detalii AICI.

Cursa Intercontinentală de Înot în Bosfor are loc pe 23 august și se află la cea de-a 38-a ediție. Competiția reunește anul acesta 2.500 de înotători din Turcia și din străinătate, veniți din 78 de țări. Participanții vor parcurge un traseu de aproximativ 6,5 kilometri, între cartierele Kanlıca și Kuruçeşme, aflate pe maluri opuse ale Bosforului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: